Grigore Vida
Reluăm Cafeneaua filozofică într-un moment când este poate cea mai mare nevoie de filozofie. Trăim vremuri care vor schimba viziunea asupra lumii și în care vor repuse toate marile întrebări filozofice și teologice, de la „Ce este omul?“ și până la problema lui Dumnezeu și a originii răului.
Epidemia ne-a reamintit de fragilitatea și tragismul vieții. Ne obișnuisem cu un optimism cam naiv cu privire la puterile nelimitate ale omului. Iată că virusul ne-a readus cu picioarele pe pământ și ne-a pus brutal în față cât de perisabil este suportul nostru biologic, de care ne-a plăcut, poate, să credem că nu depindem atât de mult. Am redevenit „trestiile“ lui Pascal. Și cine știe dacă n-a venit vremea filozofilor care n-au pariat pe om. (În paranteză fie spus, marea opozițir nu e, așa cum s-a crezut, între Pascal și Descartes, ci între Pascal și Voltaire. Să-i recitim pe toți trei și să vedem de care ne simțim mai aproape în aceste timpuri de restriște.)
Să ne gândim că, totuși, perioadele de criză sunt mai benefice pentru spirit – dacă nu e un cuvânt prea mare – decât cele de bunăstare. Iar izolarea poate fi un bun moment de a urma îndemnul dintotdeauna al filozofilor, acela de a ne cunoaște pe noi înșine. „Sapă înăuntrul sinelui tău; acolo se află izvorul binelui, mereu gata să țâșnească, dacă sapi mereu“, cum spunea anticul acela. Poate Cafeneaua noastră, care a fost mereu o întâlnire relaxată, să contribuie la imersiunea în niște ape atât de adânci? Dar avantajul ei e tocmai apropierea prietenoasă de marile teme, străină de patetismul rândurilor de mai sus, pentru a înțelege că filozofia îl privește pe fiecare dintre noi.
Let's talk about books 