Popularizare sau manipulare? Cele două culturi și fascinația plauzibilului

Dana Jalobeanu

(Yuval Noah Harari, Sapiens. A brief history of humankind, 2014.)

harariSă începem prin a cădea de acord: Sapiens este o carte bine scrisă, ușor de citit, construită împrejurul unor formulări memorabile. Nu e de mirare că a devenit un best-seller. Este construită după o formulă la modă zilele astea: spune-le oamenilor ce vor să audă, în puține cuvinte și multe imagini. Că omenirea a evoluat porninde la la „bande rătăcitoare de sapienși povestitori.” Vânători și culegători dispuși să creadă în poveștile pe care și le spuneau ei înșiși, povești capabile să „domesticească” mediul și să potențeze colaborarea. Că de atunci încoace evoluția a produs sisteme de credințe și religii din ce în ce mai evoluate, din ce în ce mai încăpătoare (în delimitarea lor), până când, în secolul al XIX-lea, sapiens a înlocuit definitiv transcendentul cu diferite forme de umanism, punându-se definitiv pe sine însuși pe soclul de pe care alungase toți zeii. Că glorificarea omului abia a început și că va continua indefinit, pe măsură ce sapiens va dispărea, înlocuit de diferite forme de trans-umanism, post-umanism și nemurire. Continue reading Popularizare sau manipulare? Cele două culturi și fascinația plauzibilului

Despre potențialul creator al sfârșitului

Dana Jalobeanu

Una dintre cele mai impresionante cărți care mi-au căzut vreodată în mână mi-a apărut în cale într-o seară de toamnă, pe când exploram, fascinată, biblioteca labirintică a Institutului Warburg, de la Londra. Am ridicat-o (cu greu) de la locul ei pe raft, incitată de dimensiunile neobișnuite și legătura originală. Un volum de peste 1000 de pagini despre care auzisem, dar pe care nu-l văzusem niciodată: Istoria lumii, de Walter Raleigh (Historie of the World, London, 1614). O carte pe care puțină lume mai îndrăznește să o citească azi deși, la vremea ei, a fost un best-seller – în ciuda dimensiunilor și a prețului considerabil. Walter Raleigh a fost unul dintre personajele de legendă ale Renașterii – explorator și corsar, actor politic și favorit regal, poet, colonist, comandant de armate, și toate, cumva, în același timp. A scris Istoria lumii în închisoare, în Turnul Londrei, așteptându-și execuția. Continue reading Despre potențialul creator al sfârșitului

Silent revolutions and vocal facts: a new history of the Scientific Revolution, or how modern science came to stay

Dana Jalobeanu

• David Wootton, The Invention of Science: A New History of the Scientific Revolution (New York: Harper Perennial, 2015

51uQozdQQaL._SX328_BO1,204,203,200_Writing, today, on the Scientific Revolution, is one of the most difficult tasks facing the historian of science. Not only because one has to begin by digging through hundreds of thousands of pages of scholarly criticism, but because the existence and the contours of the phenomenon itself are questionable. Not so long ago, a popular book on the same subject famously begun by claiming: “There is no such thing as the Scientific Revolution, and this is a book about it.”[i]

Was science born, discovered or invented in a determinate period in history? Was the advent of science resulting from circumstances which led to points of inflexion, singularities, or a clean break with the past? Are there revolutionary events in the evolution of knowledge, at all? Then, there are the disciplinary questions and allegiances. Is writing about the Scientific Revolution a subject for the historian at all? Or is it, rather, a philosophical enterprise? Does it require a sort of historical and philosophical commitment? (and, if it does, of what kind?). Continue reading Silent revolutions and vocal facts: a new history of the Scientific Revolution, or how modern science came to stay

Căutarea Peripatosului

Iovan Drehe

(Han Baltussen, The Peripatetics: Aristotle’s Heirs, 322 BCE-200 CE. Ancient philosophies. London; New York:  Routledge, 2016)

   the-peripateticsIstoria filosofiei, dacă e să adaptăm scrisele lui Diderot în Jacques fatalistul, poate fi văzută în desfășurarea ei ca o serie de neînțelegeri, nu doar din perspectiva marilor perioade istorice, ci și în cadrul mai restrâns al unor școli și tradiții filosofice. Deși a spune acest lucru poate induce un sentiment ciudat de derivă intelectuală, avem totuși în față unul dintre motoarele principale ale modului prin care noul se poate insinua în filosofie. Nu este necesar ca acest lucru să fie unul rău sau unul bun, iar nuanțele pot ajuta în mare măsură optica istorică chiar și la secole distanță după ce fenomene de acest fel avuseseră loc. În special când vine vorba despre școlile filosofice ale antichității grecești și romane (platoniciană, aristotelică, stoică, epicureică, sceptică și celelalte), distingerea acestor nuanțe este dificil de realizat din cauza neajunsurilor ce țin de existența materialului sursă, opțiunile interpretative cele mai facile și superficiale înclinând către „unitatea de gândire” a fiecărei școli în parte. Dar în ultimele decade aceste interpretări încep să-și piardă din influență și noii istorici ai filosofiei, contextualiști în consultarea surselor și analitici în prelucrarea și prezentarea lor, reușesc cu din ce în ce mai mult succes să depășească prejudecățile înrădăcinate în domeniul istoriografiei filosofiei antice.

Continue reading Căutarea Peripatosului

Cafeneaua filosofică de vineri seara

sufrageria culturala

Cafeneaua filosofică de vineri este locul în care ne vedem să vorbim despre cărți, sau să dezbatem ce a mai apărut pe blog. Destins, cu textul în față, în format de „debate” sau de discuție liberă, la o cafea și o prăjitură, în sufrageria culturală a La petite bouffe, cafeneaua Humanitas din Cotroceni (vezi aici). În fiecare a doua vineri din lună, de la ora 18 (noi vom fi acolo de la 17.30, vom asculta muzică, vom răsfoi cărți și vom pregăti discuția. La ora 18 începem efectiv, deci vă rugăm să nu întârziați).  Continue reading Cafeneaua filosofică de vineri seara

David Hume, Arsenie Boca și alți câțiva

Grigore Vida

În primul verset al Surei 54 din Coran ni se spune că Luna a fost despicată în două – un fenomen despre care unii spun că a fost provocat de Mahomed, iar alții că i-a fost doar martor; în orice caz, scopul era convertirea necredincioșilor din tribul Quraysh. Ceva mai la vale (94. 1-3), o mostră din splendida poezie coranică: „Oare nu ți-am deschis ție pieptul / Și nu am îndepărtat de la tine povara ta, / Care-ți apasă pe spinare?”[1]. Interpretarea e mai puțin poetică: pieptul lui Mohamed a fost deschis în mod propriu, chirurgical, așa zicând, de către îngeri și curățat temeinic pe dinăuntru – o formă extremă de purificare[2]. Din tradiția Hadith aflăm și câteva miracole „mai mici” ale Profetului: a consolat un palmier care plângea; a făcut doi copaci să se miște la porunca lui; a stupit ochiul beteag al lui Ali, însănătoșindu-l; a adus ploaie la Medina pe timpul unei secete; nu avea umbră – un semn al luminii sale; era salutat de pietre și copaci; plus multe vindecări și profeții (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Miracles_of_Muhammad). În sfârșit, minunea minunilor: călătoria de la Mecca la Ierusalim pe spatele armăsarului Buraq, o lighioană înaripată, apoi așa-numitul Mi’raj [„scară”, „ascensiune”, de unde și „mirajul” nostru (= „vedenie”), venit prin franceză], adică ridicarea, călăuzită de îngerul Gabriel, printr-o suită de ceruri, până la Dumnezeu, prilej totodată de a vedea și o succesiune de iaduri, laolaltă cu suferințele păcătoșilor care le locuiesc – o posibilă sursă de inspirație pentru Infernul lui Dante. Continue reading David Hume, Arsenie Boca și alți câțiva

„Cum putem scrie despre Iluminism?” Despre constructivismul iluminist și câteva observații plecând de la o carte a lui Steven Pinker

Veronica Lazăr

  1. Steven Pinker, între Jonathan Israel și Bill Gates

 blakeStudiile despre Iluminism sunt unul din cele mai animate câmpuri intelectuale din câte cunosc – adică din cele mai fertile polemic și mai încărcate de dezbateri metodologice. Aici s-au testat, numai începând cu anii ’60, ca să nu mai vorbim de perioada fierbinte care începe odată cu Revoluția Franceză, nenumărate teorii despre istorie, s-au înfruntat nominaliști istorici cu realiști, postmoderniști cu adepți (reali sau de paie) ai marilor narațiuni despre modernitate, dar, mai ales, s-au concurat mereu și s-au întrepătruns două tipuri diferite de voci – ambele perfect legitime în sine, dar între care ar trebui neapărat distins, și care pot da fiecare rezultate mai bune sau mai proaste: vocea istoricului, a cercetătorului academic al Luminilor, respectiv vocea politică a celui care invocă, printr-un speech act, Luminile ca pe o mitologie. Desigur, uneori cele două voci se reunesc, asumat sau nu, în scrierile aceluiași autor – cum e, de pildă, cazul lui Jonathan Israel. Continue reading „Cum putem scrie despre Iluminism?” Despre constructivismul iluminist și câteva observații plecând de la o carte a lui Steven Pinker