Despre potențialul creator al sfârșitului

Dana Jalobeanu

Una dintre cele mai impresionante cărți care mi-au căzut vreodată în mână mi-a apărut în cale într-o seară de toamnă, pe când exploram, fascinată, biblioteca labirintică a Institutului Warburg, de la Londra. Am ridicat-o (cu greu) de la locul ei pe raft, incitată de dimensiunile neobișnuite și legătura originală. Un volum de peste 1000 de pagini despre care auzisem, dar pe care nu-l văzusem niciodată: Istoria lumii, de Walter Raleigh (Historie of the World, London, 1614). O carte pe care puțină lume mai îndrăznește să o citească azi deși, la vremea ei, a fost un best-seller – în ciuda dimensiunilor și a prețului considerabil. Walter Raleigh a fost unul dintre personajele de legendă ale Renașterii – explorator și corsar, actor politic și favorit regal, poet, colonist, comandant de armate, și toate, cumva, în același timp. A scris Istoria lumii în închisoare, în Turnul Londrei, așteptându-și execuția.

raleighȘi prizonieratul lui Raleigh e un subiect de film de aventuri. A început în 1603 din motive oarecum neclare (invidia noului rege James figurând pe primul loc între acestea). A durat până în 1617, când regele l-a eliberat condiționat și l-a trimis într-o expediție nebunească în căutarea faimosului El Dorado (în Venezuela de astăzi). Raleigh a eșuat și s-a întors fără aur, astfel încât, în 1618 a fost din nou întemnițat, condamnat și în final executat în același Turn al Londrei unde își petrecuse deja o mare parte din viață. Istoria lumii a avut și ea o posteritate interesantă. Prima ediție e foarte rară pentru că a fost declarată oarecum eretică (și sigur periculoasă) de același rege James (sprijinit de arhiepiscopul de Canterbury). Încercările de a o suprima au dus însă pur și simplu la tipărirea unei noi ediții (în 1617, retipărită în 1621).

E fantastic să deschizi, azi, acest volum în care se amestecă istoria, filosofia, poveștile de călătorie, teologia și meditația asupra morții. E o istorie scrisă „cu ochii către timpul prezent” de cineva căruia nu i-au lipsit niciodată curajul și disciplina. Și care a reușit să transforme mizeria și nesiguranța unui prizonierat în orizontul morții, într-un spectaculos timp al creației. Puține cărți m-au impresionat atât de tare; și puține cărți m-au înfrânt. N-am reușit niciodată să citesc Istoria lui Raleigh de la început și până la sfârșit; pentru că mă trezeam mereu gândindu-mă cum au fost scrise aceste pagini. În frigul Turnului Londrei, cu pana de gâscă, la lumina unei lumânări de seu, așteptând sentința finală și execuția. Ce fel de om trebuie să fii să poți plănui, în aceste condiții, o istorie în cinci volume, „de la origini” (de la Creație) și până în prezent? Ce fel de om trebuie să fii să poți scrie și publica primul volum, în peste 1000 de pagini?

Dar gândiți-vă și altfel: dacă Walter Raleigh n-ar fi fost întemnițat, tot ce ne-ar fi rămas de la el ar fi fost câteva poezii și fabuloasele istorisiri ale faptelor sale semi-piraterești. Nu poți să nu te întrebi dacă orizontul sfârșitului nu și-a dezvăluit, în Istoria lui Raleigh, nebănuite potențialități.

Unul dintre contemporanii și marii rivali ai lui Walter Raleigh, Fracis Bacon, a construit o întreagă teorie filosofică a potențialului creator al sfârșitului. În discuție nu intra, însă, sfârșitul individual, ci finalul unor epoci și etape din marele plan al Creației. Cunoașterea, spune Bacon, progresează în salturi. Există epoci privilegiate, epoci în care gândirea înflorește. Și există perioade de întuneric în care omenirea începe să uite. Istoricul atent poate detecta semnele acestor interesante periodicități și poate urmări, cu ajutorul lor, cum istoria se desfășoară și se împlinește, apropiindu-se de sfârșit[1]. Căci ne aflăm într-un punct privilegiat al istoriei, ne spune Bacon, cel în care

[…] se poate spune cu adevărat, spre onoarea timpurilor noastre, că, printr-o virtuoasă emulație a Antichității, niciodată n-a fost această măreață construcție a lumii atât de bine luminată cum este în acest timp al nostru și al părinților noștri[2].

Pentru a-și ajuta contemporanii să își imagineze mai bine despre ce este vorba, Bacon invocă repetat, în scrierile sale, un verset din profețiile lui Daniel (Daniel 12:4) pe care-l citește într-un mod cu totul particular: progresul și înflorirea cunoașterii se petrec fără pierderi abia în „toamna lumii” și reprezintă unul dintre semnele anunțate ale Apocalipsei. Un motiv de bucurie pentru filosof, pentru explorator, pentru investigatorul naturii: nu doar că vom descoperi mai mult, dar vom și afla, în curând, dacă am ajuns cum trebuie la Adevăr. Orizontul teologic și milenarist al interpretării baconiene a păcălit multă lume – începând cu câțiva dintre iluștrii succesori ai lui Bacon, partizani înfocați al progresului la crepuscul, de la Joseph Glanvill la Robert Boyle și de la Robert Hooke la Isaac Newton. În fapt, limbajul teologic în care vorbește Bacon despre progresul cunoașterii reprezintă mai degrabă un camuflaj pentru o interpretare secularizată și, (așa cum arăta recent Mordechai Feingold)[3], total ne-standard pentru perioada respectivă, a profeției lui Daniel. Acolo unde cei mai mulți dintre contemporani erau dispuși să vadă în înflorirea cunoașterii un semn al sfârșitului (și, deci, un îndemn pentru a ne pregăti de moarte), Bacon ne îndeamnă să vedem apropierea sorocului lumii ca pe o garanție a progresului; ca pe o promisiune că eforturile noastre vor fi încununate, în final, de succes. Nu e nici măcar o secularizare a Apocalipsei. E un simplu îndemn la hărnicie în cunoștință de cauză; Bacon pune omenirea întreagă în situația de a se grăbi, folosind fiecare clipă pentru a investiga misterele unei lumi aflate „pe ultima sută de metri”. Citindu-l pe Bacon nu poți să nu te întrebi: este noțiunea asta de progres, atât de caracteristică modernității, atât de strâns legată de perspectiva sfârșitului? Este limita, finalul, cel care are valențe creatoare? Chiar nu ne putem imagina un parcurs deschis, infinit, relaxa(n)t al progresului cunoașterii?

La scară individuală sigur nu. Sau, cel puțin, asta ne spun filosofii. Meditația asupra morții face mereu parte din peisajul creației; e factorul care ne disciplinează și ne ordonează gândurile, dar și gândul care ne dă ghes, permanent, când altfel ne-am opri bucuroși (sau ne-am apuca de piraterie, ca bietul Raleigh). În teoretizarea potențialului creator al sfârșitului, Bacon pune la lucru preceptele de bază ale filosofiei stoice (și epicureice) pe care le extinde de la individ la un întreg grup social (investigatorii naturii). Sau poate la întreaga omenire? Convingându-ne, cumva, că putem trăi cu sens doar dacă ne grăbim cu folos.

Ați citit, poate, tulburătoarea povestire a lui Borges, Nemuritorul[4].  Cea în care personajul, plecat în căutarea Orașului nemuritorilor – și a apei din care, dacă bei, nu mai mori niciodată – descoperă cutremurat că nemuritorii, plictisiți, și-au distrus creația și au redevenit sălbatici. Că nu mai scriu și nu mai vorbesc (la ce le-ar folosi?) ci trăiesc în mlaștini și se hrănesc cu șopârle. Este coșmarul suprem al unui „viitor deschis” și fără limite, în care nimic nu mai amenință, și nimic nu mai oferă vreo motivație creației.

Articol apărut în Dilema veche. 

Note și referințe:

[1] Francis Bacon, Cele Două Cărți Ale Lui Francis Bacon Despre Excelența Și Progresul Cunoașterii Divine Și Umane, trans. Dana Jalobeanu and Grigore Vida (Bucharest: Humanitas, 2012).

[2] Ibid. 206.

[3] Mordechai Feingold, ““And Knowledge Shall Be Increased”: Millenarianism and the Advancement of Learning Revisited,” The Seventeenth Century 28, no. 4 (2013).

[4] Apărută cu tiltul El Immortal, în 1949. Colecția de povestiri Aleph republicată în 2011 la editura Polirom.

 

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s