Străinii din Callipolis (12): Himera filosofului-rege (III)

Iovan Drehe

Cândva prin 360 î.e.n. Archytas al Tarentului, strateg al propriei cetăți și filosof de școală pitagoreică, primea o veste îngrijorătoare: prietenul său atenian Aristocles, cunoscut mai ales ca Platon, era ținut ostatic de către tiranul Siracuzei, Dionisios cel Tânăr. Era într-o anumită măsură responsabil față de prietenul său, Archytas fiind și el părtaș la persuadarea lui Platon în direcția unei reînnoite încercări de a aduce la lumină din tânărul tiran mult-căutatul filosof-rege. Nici chiar figura pitagoreului tarentin nu a hrănit speranța că, prin jocurile imitației și emulației, forma acestui ideal va coborî într-un final pe pământ. Toate acestea au fost în zadar, iar tânărul tiran siracuzan se dovedea a fi un pericol mai mare ca oricând. Drept consecință și datorită influenței tarentinilor în Sicilia acelor vremuri, Archytas îl trimite cu o navă pe un anume Lamiscos pentru a salva ce a mai rămas din acel vis: visătorul (Platon, Scrisoarea a VII-a, 350b).

Archytas_in_Thomas_Stanley_History_of_Philosophy.jpg

Continue reading Străinii din Callipolis (12): Himera filosofului-rege (III)

Străinii din Callipolis (11): Himera filosofului-rege (II)

Iovan Drehe

Platon bei Dionys / aus Göll - Plato and Dionysius / Engraving -Platon a întemeiat Academia după ce s-a înapoiat la Atena în urma eșecului din Siracuza. Nu se cunosc detalii despre viața sa în cele aproape două decenii după înapoiere. S-a speculat îndelung asupra naturii problemelor care-i preocupau pe cei din interior, asupra metodelor prin care aceste probleme erau abordate, una dintre ipotezele cele mai plauzibile aparținând celor ce spun că Platon și discipolii săi studiau matematică și discutau chestiunile dialectic. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu toată lumea este convinsă că principala funcție a Academiei era să-i pregătească pe învățăcei pentru viața publică, deși în celebra-i Republică Platon insistă asupra importanței studiilor matematice ca propedeutice pentru dialectică, iar toate acestea pregătitoare pentru cei care urmau să cârmuiască cetatea. Toate aceste etape în educație era necesare, iar candidații cu șansele cele mai mari de reușită în direcție conducerii trebuiau să înceapă de tineri. După cum Platon și-a dat seama după întâlnirea cu Dionisios cel Bătrân, oameni vicioși trecuți de vârsta maturității nu mai pot fi schimbați în direcția bună.

Continue reading Străinii din Callipolis (11): Himera filosofului-rege (II)

Străinii din Callipolis (10): Himera filosofului-rege (I)

Iovan Drehe

Plato_by_RaphaelAristocles, fiu al lui Ariston și al Perictionei, a devenit prizonierul unui trup material cândva în timpul celei de-a 88 olimpiade, 428/427 î.e.n., cel mai probabil la Egina, într-o familie aristocratică ateniană. De partea tatălui putea să-și urmărească o descendență până în labirintul mitului, unde-l găsim pe regele mitic Codrus al Atenei, iar de partea mamei până la Solon, legiuitorul (Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, III, 1-3). Însă familia mamei era mult mai influentă politic în acele zile. Fratele acesteia, Charmides, și vărul ei, Critias, s-au numărat printre „Cei treizeci”, despre care am mai amintit în episodul anterior, dedicat lui Socrate. Ariston a murit pe când Aristocles era încă foarte tânăr, iar, după obiceiurile vremii, mama sa, Perictione, s-a căsătorit cu unchiul ei, Pirilampes. Acesta din urmă a fost trimis al grecilor la curtea regală a Imperiului Persan, fiind probabil un apropiat al lui Pericle (Platon, Charmides, 157e-158c).

Continue reading Străinii din Callipolis (10): Himera filosofului-rege (I)