Bibliotecile mele (2)

A doua bibliotecă-refugiu pe care am descoperit-o când eram studentă nu era chiar așa de ușor de accesat. Prima oară când am ajuns acolo a fost la capătul unei lungi călătorii de noapte cu trenul, la clasa a II-a, într-o friguroasă noapte de februarie (pe vremea când grănicerii te dădeau jos din tren, la 3 am, să-ți controleze pașaportul). Era biblioteca Central European University, de la Budapesta.

Revenim printre rafturi de bibliotecă

Cât de mult vă lipsesc bibliotecile? O parte din noi trebuie să admitem că de mult n-am mai răsfoit cărți, n-am mai explorat printre rafturi și nici n-am mai dat search-uri prin baze de date livrești. Cafeneaua filosofică vă propune o vizită virtuală în una din cele mai notabile biblioteci britanice. Alături de profesorul Scott Mandelbrote (Ward & Perne Librarian), vom intra în biblioteca de carte veche a colegiului Peterhouse din Cambridge.

Bibliotecile mele (1)

Prima mea bibliotecă-refugiu a fost, fără discuție, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Mai era biblioteca de la Fizică, dar acolo era mai degrabă prilej de socializare; era și biblioteca de la Filosofie, unde se discutau multe. Dar cărți nu prea erau nici în una, nici în cealaltă. În biblioteca de la Fizică, numerele de reviste bune se opreau, brusc, la sfârșitul anilor 70 (când cercetarea românească se închidea definitiv și începea să producă exclusiv „pentru interior”). La Filosofie, în anii 90, mai găseai câte ceva, din întâmplare - cărți aduse de profesori din primele „stagii de cercetare” de după Revoluție. Dar adevărata comoară era la BCU. Acolo, într-un fișier separat (dulapuri întregi de sertare și cartonașe) se găsea „arhiva secretă” - cărțile care, înainte de 1989 erau interzise, și deci inexistente.

Oliver Sacks: O minte curioasă

Fluviul conștiinței este o colecție de zece eseuri impresionante atât prin subiectele abordate, informațiile și ideile prezentate, cât și prin stilul plin de vitalitate și entuziasm al lui Oliver Sacks. Pasiunea sa pentru botanică, evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință și experiență este evidențiată în această colecție. Talentul de scriitor și geniul lui Oliver Sacks te fac să-i devorezi cartea ca pe un roman polițist în care abia aștepți să afli cine e criminalul. Doar că, spre deosebire de un astfel de roman, fiecare dintre aceste eseuri te va îmbogăți din punct de vedere al cunoștințelor generale, dar și în ceea ce privește extinderea perspectivei asupra conștiinței și constituției umane.

Cu traista la Cambridge University Library (Cambridge Libraries I)

Când mi-a trecut pentru prima oară prin cap să scriu despre ceea ce urmează încă trăiam într-o lume diferită. Adică era înainte să aflu că mai am două ore să-mi strâng toate materialele din Cambridge University Library. Guvernul UK tocmai trecuse de politica herd immunity la un fel de semi-lock-down grăbit și accelerat, iar de aici rezultă că biblioteciile – de tot soiul; de la departament la Colegii- au fost luate pe nepregătite. Cititorilor le-au rămas două-trei ore să-și fotografieze materialele pe care le studiau deja, pentru că nimic nou nu mai putea fi adus din depozite. De fapt, sălile de lectură se închideau treptat- cu sala de carte rară deja mutată de câteva zile-, așa că unii au avut parte de două ore de căutat prin munții de open shelves și de stat la coada de împrumut. Aflu că aici e totuși bine, la Bodleian Library, la Oxford, închiseseră cu o zi înainte.

Cambridge University Press la începuturi și astăzi

Ne gândim la Henric VIII – acest munte de om de 1.80 – ca la un pasionat de vânătoare și turniruri, dar, pe lângă acestea, omul era foarte cultivat și citea mult; adnota volume din bogata lui bibliotecă și scria el însuși. Totuși, în cazul de față nu „dragostea de cărți” a fost motivația: nu avem de-a face cu ce am numi azi un „act cultural”; cu atât mai puțin e vorba de un soi de generozitate regală. În fapt, era o încercare de a ține cât mai mult sub control piața de carte. Cărțile pot fi cele mai periculoase lucruri – prin comparație, praful de pușcă pare o jucărie inofesivă – și a fost mereu foarte riscant să le lași să circule libere. De pildă, traducerea lui Tyndale a Bibliei era socotită la vremea aceea printre cele mai periculoase cărți. Exemplare ale ei, tipărite îndeobște la Anvers, circulau clandestin și erau vânate pentru a fi predate focului. Privim azi traducerea Bibliei într-o limbă vernaculară ca un moment decisiv în istoria acelei limbi, tentați să-l înțelegem din nou în termeni de „act cultural”, dar nu trebuim să uităm că adesea era o chestiune de viață și de moarte, înainte de  a fi o întreprindere filologică.