Alexandru Liciu
Când mi-a trecut pentru prima oară prin cap să scriu despre ceea ce urmează încă trăiam într-o lume diferită. Adică era înainte să aflu că mai am două ore să-mi strâng toate materialele din Cambridge University Library. Guvernul UK tocmai trecuse de politica herd immunity la un fel de semi-lock-down grăbit și accelerat, iar de aici rezultă că biblioteciile – de tot soiul; de la departament la Colegii- au fost luate pe nepregătite. Cititorilor le-au rămas două-trei ore să-și fotografieze materialele pe care le studiau deja, pentru că nimic nou nu mai putea fi adus din depozite. De fapt, sălile de lectură se închideau treptat- cu sala de carte rară deja mutată de câteva zile-, așa că unii au avut parte de două ore de căutat prin munții de open shelves și de stat la coada de împrumut. Aflu că aici e totuși bine, la Bodleian Library, la Oxford, închiseseră cu o zi înainte.
Dar într-o altă lume, Cambridge University Library e una din cele mai simplu de accesat biblioteci din Cambridge. Nu trebuie să fii student la Cambridge, sau nici măcar să fii student. Dacă ai orișice legătură cu Universitatea, vei intra pe gratis; dacă nu, vei plăti o sumă nesemnificativă în comparație cu ce vei primi. Pe o scală de la 1 la 10 pentru – să zicem- cât e de ușor să intri să citești într-o bibliotecă din Cambridge, UL este la nivelul 1, cu bibliotecile diferitelor departamente (e.g. HPS- History and Philosophy of Science) pe la un 4-5, în timp ce biblioteciile Colegiilor încep de pe la 7, cu Trinity College în top, adică lvl. 10.
Există totuși o condiție necesară și (aproape) suficientă pentru a intra: o traistă transparentă, în valoare de 20 pence. În asta îți duci toate catrafusele câtă vreme ești pe teritoriul bibliotecii. Și devine așa, un semn de recunoaștere, printre cititori.
Ce se poate citi la UL?
Mai de toate. UL este un așa-numit ”legal repository”, așa cum este la noi Biblioteca Națională, ceea ce înseamnă că va primi câte un exemplar din fiecare carte tipăită în UK. Pe lângă aceasta, UL primește fel de fel de donații de la benefactori, de unde sporește fondul bibliotecii.
Singura problemă e să găsești cărțile, răsfirate pe cele 6 etaje, în două aripi (40% din cărți), plus depozit (60% din cărți). Dacă cineva îmi poate spune unde sunt cărțile cu cotele 463 :7.c.95.15 sau 36.4.c.201.22, i-aș fi cumplit de recunoscător. În cele două luni petrecute la Cambridge, n-am reușit să le găsesc.
Unde poți citi în UL?
De regulă lumea stă în sala principală, i.e. the Main Reading Room. Dar apoi există alte variante, după preferințe și nevoi.
The Rare Books Room
Sala de carte rară- după cum ești avertizat de cum intri pe ușă- nu e o ”regular reading room”, și aici vin oameni interesați fie de cărți vechi per se, fie de cărțile de referință (așa numitele reference books), unde găsești entry-uri, articole, indexuri despre circulația cărții.
Cu alte cuvinte, fie vrei să consulți o carte anume, fie ai vrea să știi unde se găsește o carte anume, iar mijloacele ”mundane” nu duc nicăieri. Nu ai voie cu pix, stilou, lichide, și trebuie să știi ce vrei să consulți: pentru cartea veche treci cota într-un formular special, pentru cărțile de referință mergi la raft și le cauți după cotă.
Pe urmă, nu-ți rămâne decât să descoperi comorile. Ca cea de mai jos, copia lui Robert Hooke din Istoria naturală semnată de Martin Lister. În dreapta-sus se poate vedea un acquisition note de după licitația bibliotecii lui Hooke, de mâna noului proprietar, John Maxwell.
A, și de remarcat: uneori cărțile de referință sunt ele însele cărți rare, așa că vor fi în depozit și nu la raft ( e.g. biografiile semnate ”Geoffrey Keynes”).
Uneori sala de carte rară este mutată în sala de manuscrise, unde și se ridică și alte privilegii : fără toc de ochelari, penar și chiar fără traista transparentă.
În loc de concluzii.
Pentru final, câteva poze din timpul celor două ore de agonie. Din perspectiva de azi poate că nu vă surprind. Dar biblioteca de la Cambridge n-a mai fost închisă de foarte multă vreme….
Let's talk about books 