Cambridge University Press la începuturi și astăzi

Grigore Vida

Cambridge University Press este cea mai veche editură universitară din lume. Povestea ei începe în 1534, când Henric VIII acordă Universității din Cambridge dreptul de a publica „orice fel de cărți” (omnimodos Libros). Ne gândim la Henric VIII – acest munte de om de 1.80 – ca la un pasionat de vânătoare și turniruri, dar, pe lângă acestea, omul era foarte cultivat și citea mult; adnota volume din bogata lui bibliotecă și scria el însuși. Totuși, în cazul de față nu „dragostea de cărți” a fost motivația: nu avem de-a face cu ce am numi azi un „act cultural”; cu atât mai puțin e vorba de un soi de generozitate regală. În fapt, era o încercare de a ține cât mai mult sub control piața de carte. Cărțile pot fi cele mai periculoase lucruri – prin comparație, praful de pușcă pare o jucărie inofesivă – și a fost mereu foarte riscant să le lași să circule libere. De pildă, traducerea lui Tyndale a Bibliei era socotită la vremea aceea printre cele mai periculoase cărți. Exemplare ale ei, tipărite îndeobște la Anvers, circulau clandestin și erau vânate pentru a fi predate focului. Privim azi traducerea Bibliei într-o limbă vernaculară ca un moment decisiv în istoria acelei limbi, tentați să-l înțelegem din nou în termeni de „act cultural”, dar nu trebuim să uităm că adesea era o chestiune de viață și de moarte, înainte de a fi o întreprindere filologică.

Cambridge_University_Press_Letters_Patent — Privilegiul acordat de Henric VIII în 1534

Scrisorile patente ale lui Henric VIII vin așadar pe acest fond de control al cărților. Exista deja un decret care obliga tipograful să-și tipărească numele pe pagina de titlu (firește, și locul), tocmai în ideea de a responsabiliza apariția unei cărți (ceva mai târziu întâlnim descrieri care ni se par amuzante prin excesul de detalii: „tipărită la Londra de…, pe cheltuiala lui… și vândută la văduva lui…, peste drum de Biserica…, colț cu strada…”). Dar momentul acordării lor (20 iulie 1534) e puțin ciudat, fiindcă în aceeași vară fusese întemnițat în Turnul Londrei cancelarul Universității din Cambridge, John Fisher, laolaltă cu Thomas More, autorul Utopiei, și amândoi aveau s-o sfârșească la scurt timp ca martiri, fiindcă nu erau de acord cu divorțul regelui de Caterina de Aragon, nici cu respingerea supremației papale. Dar ce e și mai ciudat e că au mai trecut aproape 50 de ani de la scrisorile patente până să înceapă să fie tipărite cărți sub auspiciile Universității. Există câteva explicații ale acestei întârzieri, printre altele și încercarea din partea „Stationers Company” din Londra de a menține monopolul asupra tipăririi de cărți. Adevărul e că în 1534, Universitatea nu era pregătită pentru o astfel de sarcină. Abia în 1583 apar primele cărți în tipografia înființată Thomas Thomas – o figură-cheie pentru această perioadă aurorală a editurii și despre care nu se cunosc foarte multe lucruri.

Iată câteva dintre primele cărți tipărite de Thomas Thomas.

Pliny — Prima tipăritură a lui Thomas Thomas, din care nu s-au păstrat decât primele pagini; nu se știe dacă a fost vreodată încheiată

O ediție a *Dialecticii* lui Ramus cu comentariile lui William Temple

Cn0dSMsXYAA_x88 — O traducere din doi autori hughenoți populari la acea vreme (erau publicați și la Londra), Yves Rouspeau și Jean de L’Espine

ramus grammar — Traducerea în engleză a *Gramaticii* lui Ramus

Să facem acum un salt de 400 de ani la Cambridge University Press de astăzi. Este a doua cea mai mare editură universitară din lume, după Oxford University Press – dar aceasta din urmă e mult mai târzie. Are o cifră de afaceri mai mare decât toată piața de carte de la noi. Și când te gândești la Editura Universității din București… Să mai menționez că numai CUP și OUP au dreptul în Anglia să publice Biblia – acest etern bestseller.

Iată câteva fotografii pe care le-am făcut la librăria lor din Cambdrige. Este situată la colțul dintre Trinity Street și St. Mary’s, într-un loc în care se vând cărți din anii 1580. Vizavi se afla tipografia lui Thomas Thomas, unde au fost publicate primele cărți sub egida Universității (acolo se află acum clădirea senatului).

Înăuntru am făcut poze la cărți din domeniile care mă interesează. Mai jos este raftul cu seria „Cambridge Texts in the History of Philosophy”. Sunt ediții „studențești” – expresia poate fi înșelătoare: e vorba de ediții și traduceri extrem de serioase, cu multe note și introduceri scrise de mari specialiști. Sunt prezenți, firește, autorii foarte cunoscuți, dar și unii mai puțin citiți, ca Reinhold, Hamann, Samuel Clarke etc.

Acestea sunt câteva din rafturile cu filosofie mai în genere:

Vedem seria de traduceri din opera lui Kant:

Și din cea a lui Schopenhauer:

Apoi, faimoasele Companions cu care ne-am petrecut tinerețile. Mi-aduc aminte ce mare realizare era pe vremuri să obții un Companion pentru xerox.

Aici e seria lor de istorie a filosofie. Inevitabil, unele au ajuns cam datate, dar majoritatea au „făcut istorie” și sunt o referință indispensabilă.

De asemenea, seria „Cambridge Texts in the History of Political Thought” – din nou, o serie „studențească”; dacă am avea și noi astfel de serii „studențești”…

Urcăm un etaj și ajungem la rafturile cu istoria științei. Aici, Darwin și Newton sunt la loc de cinste – sunt eroii englezilor până la urmă.

Corespondența lui Darwin pare fără sfârșit: au ajuns până acum la vol. 25, care cuprinde anul 1877. Sub ea sunt diferite reprinturi și ediții din operele lui Darwin. Totuși, Originea speciilor nu a apărut la CUP, ci la un obscur John Murray. Nici prima ediție a Principiei lui Newton n-a apărut la Cambridge (doar a doua). De fapt, marile cărți nu apar la edituri de renume: sunt prea revoluționare ca să stârnească interesul editurilor cu reputație încetățenită.

Trecem după aceea la „raionul” Newton. Vedem aici Corespondența, în 7 volume (retipărită în format paperback), și Mathematical Papers, în 8 volume (tot paperback). Acestea din urmă au fost editate de D. T. Whiteside, o figură de legendă la Cambridge. Se spune că dacă găsea printre hârtiile lui Newton o problemă de matematică lăsată nerezolvată, o rezolva el, cu aceeași metodă și în latină.

Iată și monumentala Science and Civilisation in China a lui Joseph Needham. Rămâi uimit de câtă muncă și erudiție pentru un subiect destul de exotic. De fapt, o mare editură își permite să investească în subiecte „exotice” (o istorie a Iranului în 5 volume a câte 800 de pagini), pentru că scopul ei este extinderea cunoașterii, nu „vandabilitatea”. Totuși, cunoașterea e cel mai de preț lucru.