Cafeneaua filosofică despre epicureanism și modernitate

Cafeneaua filosofică din 9 noiembrie a propus o dezbatere pe marginea „tezei Greenblatt” (Stephen Greenblatt, Clinamen. Cum a început Renașterea). Ne-am întrebat: a fost epicureanismul ingredientul lipsă din amestecul de substanțe explozive din care s-a născut modernitatea? Pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim, am început cu o discuție despre școala epicureică. Ce înseamnă, de … Continue reading Cafeneaua filosofică despre epicureanism și modernitate

Aventură și cercetare

Sunt în aeroport în Geneva mă îmbarc către București, pe drum mi-am luat ceva de citit : Olivier Roy, En quête de l’Orient perdu, un interviu între profesorul Oliver Roy de la European University Institut din Florența și Jean-Louis Schlegel, filosof și sociolog al religiei, cunoscut pentru traducerile sale în franceză ale lui Carl Schmitt. Numele lui Oliver Roy este sinonim în Franța cu o anumită încercare de a înțelege islamul plecând de la o analiză sociologică și antropoligică. L’Échec de l'Islam politique, (Paris, Le Seuil, 1992), L’Islam mondialisé, (Paris, Le Seuil, 2002), La Sainte ignorance. Le temps de la religion sans culture, (Paris, Le Seuil, 2008) sau Islam et Occident, (Paris, Éditions sonores De Vive Voix, 2005)  sunt doar câteva dintre cărțile care l-au făcut celebru pe Olivier Roy atât în Franța dar și în mediu anglofon. Cărțile sale reunesc analize politice și sociologice, cu observații și anchete de teren, scriitura sa este în același timp bine documentată și inteligentă, punând sub semnul întrebării ideile de-a gata.

Rețeta păstrării optimismului într-o lume aparent nebună

Pentru a începe seria de recenzii m-am hotărât  sa vorbesc despre cartea lui Hans Rosling. M-ar mira să nu fi auzit până acum de Hans Rosling, deoarece prezentările lui din cadrul conferințelor TED au fost foarte vizionate iar vocea sa, și intensitatea prezentărilor, rămân adanc înfipte în mintea ascultătorului. În 2017, în urma unui cancer, Hans Rosling, profesor de sanatate internațională al Karonlinska Institute a părăsit scena; însă nu înainte de a termina acest volum-testament. Dupa cum el însuși mărturisește în carte, în momentul în care a primit diagnosticul  și-a re-așezat toate prioritățile și toata energia a pus-o in terminarea acestei cărți, carte publicată in aprilie 2018. Pentru cei care l-au ascultat, s-ar putea să le fie imposibil să citească această carte fara ca in mintea lor sa rasune vocea autorului ei.

Speed can’t give us all we need!

L-am descoperit pe Mark C. Taylor citind scăpăratoarea şi incitanta After God, mergând abia apoi către scrierile lui anterioare. Speed Limits, întrucâtva mai puţin dramatică şi mai dispusă să rişte teoretic, este, totuşi, o carte relevantă şi pătrunzătoare, utilă oricui este dispus să se retragă doi paşi şi să iasă din flux/uri pentru a înţelege câte ceva despre micro- şi macrodinamicile lumii noastre. Ca şi în After God, dar mai ales în The Moment of Complexity, este propusă o abordare dinspre teoria complexităţii care, după părerea mea, deschide căi foarte fertile pentru înţelegerea peisajului fracturat şi multietajat al lumii contemporane.

Despre potențialul creator al sfârșitului

Una dintre cele mai impresionante cărți care mi-au căzut vreodată în mână mi-a apărut în cale într-o seară de toamnă, pe când exploram, fascinată, biblioteca labirintică a Institutului Warburg, de la Londra. Am ridicat-o (cu greu) de la locul ei pe raft, incitată de dimensiunile neobișnuite și legătura originală. Un volum de peste 1000 de pagini despre care auzisem, dar pe care nu-l văzusem niciodată: Istoria lumii, de Walter Raleigh (Historie of the World, London, 1614). O carte pe care puțină lume mai îndrăznește să o citească azi deși, la vremea ei, a fost un best-seller – în ciuda dimensiunilor și a prețului considerabil. Walter Raleigh a fost unul dintre personajele de legendă ale Renașterii – explorator și corsar, actor politic și favorit regal, poet, colonist, comandant de armate, și toate, cumva, în același timp. A scris Istoria lumii în închisoare, în Turnul Londrei, așteptându-și execuția.

Silent revolutions and vocal facts: a new history of the Scientific Revolution, or how modern science came to stay

Writing, today, on the Scientific Revolution, is one of the most difficult tasks facing the historian of science. Not only because one has to begin by digging through hundreds of thousands of pages of scholarly criticism, but because the existence and the contours of the phenomenon itself are questionable. Not so long ago, a popular book on the same subject famously begun by claiming: “There is no such thing as the Scientific Revolution, and this is a book about it.”[i]

David Hume, Arsenie Boca și alți câțiva

În primul verset al Surei 54 din Coran ni se spune că Luna a fost despicată în două – un fenomen despre care unii spun că a fost provocat de Mahomed, iar alții că i-a fost doar martor; în orice caz, scopul era convertirea necredincioșilor din tribul Quraysh. Ceva mai la vale (94. 1-3), o mostră din splendida poezie coranică: „Oare nu ți-am deschis ție pieptul / Și nu am îndepărtat de la tine povara ta, / Care-ți apasă pe spinare?”[1]. Interpretarea e mai puțin poetică: pieptul lui Mohamed a fost deschis în mod propriu, chirurgical, așa zicând, de către îngeri și curățat temeinic pe dinăuntru – o formă extremă de purificare[2]. Din tradiția Hadith aflăm și câteva miracole „mai mici” ale Profetului: a consolat un palmier care plângea; a făcut doi copaci să se miște la porunca lui; a stupit ochiul beteag al lui Ali, însănătoșindu-l; a adus ploaie la Medina pe timpul unei secete; nu avea umbră – un semn al luminii sale; era salutat de pietre și copaci; plus multe vindecări și profeții (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Miracles_of_Muhammad). În sfârșit, minunea minunilor: călătoria de la Mecca la Ierusalim pe spatele armăsarului Buraq, o lighioană înaripată, apoi așa-numitul Mi’raj [„scară”, „ascensiune”, de unde și „mirajul” nostru (= „vedenie”), venit prin franceză], adică ridicarea, călăuzită de îngerul Gabriel, printr-o suită de ceruri, până la Dumnezeu, prilej totodată de a vedea și o succesiune de iaduri, laolaltă cu suferințele păcătoșilor care le locuiesc – o posibilă sursă de inspirație pentru Infernul lui Dante.

Istoria între ficționalism și propagandă: sau când epicureanismul e prezentat drept principalul competitor al creștinismului

Să zicem că intri într-o librărie și iei într-o doară, din raft, o ediție modernă din clasici. Dialogurile timpurii ale lui Platon. Sau scrisorile lui Epicur. Sau poemul cosmologic al lui Lucrețiu, Despre natura lucrurilor. Examinezi câteva rânduri ale traducerii, te uiți, poate, la aparatul critic. Există însă și șansa să te întrebi: cum a ajuns cartea asta până la noi? Cum a supraviețuit un text vechi de 2000 de ani într-o lume mereu în mișcare, într-o lume în care casele (și cărțile) ard, culturile mor și tot mai multe urme se pierd în negura timpului? Până și limbile în care au fost scrise aceste texte au dispărut, într-un fel. Nu știm precis cum suna greaca veche; și câți mai pot citi, azi, în latină?

Kafka și protestul finitudinii umane

Volumul de față cuprinde, așa cum transpare și din titlu, întreaga proză antumă a lui Kafka în admirabila traducere a lui Mircea Ivănescu, însoțită de notele traducătorului. Forța acestor texte, care nu vor doar să delecteze cititorul, poate consta în stabilirea unei complicități, a unei camaraderii, care să facă din lectură un gest subversiv. Aceasta e cu atât mai imperios, cu cât timpurile în care minciuna și înșelăciunea sunt la ordinea zilei ne predispun să ne aliniem cu un autor, cu care să putem lupta împreună. Că acesta este și cazul lui Kafka, că el poate fi un astfel de autor, voi încerca să o arăt prin câteva scurte note de lectură.