Aventură și cercetare

Ana Petrache

(Olivier Roy, En quête de l’Orient perdu, Seuil, 2014)

OrientSunt în aeroport în Geneva mă îmbarc către București, pe drum mi-am luat ceva de citit : Olivier Roy, En quête de l’Orient perdu, un interviu între profesorul Oliver Roy de la European University Institut din Florența și Jean-Louis Schlegel, filosof și sociolog al religiei, cunoscut pentru traducerile sale în franceză ale lui Carl Schmitt. Numele lui Oliver Roy este sinonim în Franța cu o anumită încercare de a înțelege islamul plecând de la o analiză sociologică și antropoligică. L’Échec de l’Islam politique, (Paris, Le Seuil, 1992), L’Islam mondialisé, (Paris, Le Seuil, 2002), La Sainte ignorance. Le temps de la religion sans culture, (Paris, Le Seuil, 2008) sau Islam et Occident, (Paris, Éditions sonores De Vive Voix, 2005)  sunt doar câteva dintre cărțile care l-au făcut celebru pe Olivier Roy atât în Franța dar și în mediu anglofon. Cărțile sale reunesc analize politice și sociologice, cu observații și anchete de teren, scriitura sa este în același timp bine documentată și inteligentă, punând sub semnul întrebării ideile de-a gata.

En quête de l’Orient perdu este însă o carte de memorii, o carte în care Olivier Roy ajuns la 69 de ani își rememorează aventurile tinereții. Înainte de a fi un cercetător, un om al bibliotecii și al profesoratului Roy a visat să fie explorator.

În mai 68, O.Roy are 18 ani și este la Paris, dar pentru el spirtul libertății nu înseamnă doar revoltă împotriva instituțiilor, ci dorința de a descoperi alteritatea, una care să nu aibă preferabil nimic de-a face cu societatea modernă europeană. Gustul exotismului îl pune pe drum, în căutarea a ceea ce tânărul occidental își imaginează că este Orientul. La 19 ani, pleacă pentru prima oară, făcând auto-stopul de la Paris la Kabul, trecând prin Istanbul. Ajuns la granița cu Afganistanul o ia pe jos, în unele zile e norocos și merge pe cămilă.  « Îmi doream să ajung acolo unde, preferabil, nici un alt om alb nu mai pusese piciorul [1]».

M-am pierdut, am fost reținut zile în șir pentru motive pe care nu le înțelegeam, de mici comadouri, care erau ori prea ospitalieri, ori prea paranoici, am cumpărat cai, am învățat să îi îngrijesc, am fost luat drept un spion sovietic în timpul războiului din Afganistan, mi-am petrecut nopțile printre liniile inamice și printre oameni nu foarte recomandabili, am fost salvat de necunoscuți, hrănit și adăpostit de oameni sărmani, am fost bombardat de avioane și elicoptere, am scăpat din ambuscade[2].

Câțiva ani mai târziu, în această aventură existențială îl urmează cu curaj și soția sa franțuzoaică și ea dar, obligată să  se supună la tot ce înseamnă regulă de viață tradițional islamică pentru femei, purtând burka în tot timpul călătoriei, mâncând cu fața la perete ca să nu i se vadă chipul.

Acestea sunt câteva din poveștile care apar detaliate la persoana întăi în carte, arătându-ne că  cercetarea nu trebuie să fie o activitate aridă, plicticoasă și fastidioasă, ci un act de viață, care folosește grila conceptuală a bunelor întrebări pe experiențe neașteptate. De aceea, modul de a preda al lui Olivier Roy se schimbă : « Patruzeci de ani mai târziu nu încetez să mă lovesc de dogmatismul metodologic al unora dintre colegii mei care nu s-au familiarizat niciodată cu adevărat cu terenul  [3]». Experiențele sale de teren nu sunt însă doar o sumă de observații, ele sunt motivate de o pasiune pentru oameni și viețile lor concrete, dar sunt structurate de întrebări de tip filosofic, pentru că formarea inițială a lui Olivier Roy este cea de profesor de filozofie. Una dintre ele care mi-a atras atenția : cum să gândim libertatea cu determinismul apartenențelor.  Această privire orientată este cea care te transformă dintr-un călător într-un cercetător.

Această întrebare e cu atât mai interesantă cu cât obiectul tău de studiu este islamul și mai târziu formarea jihadiștilor. Terenul de studiu al lui Roy, Afganistanul, s-a dovedit a fi și locul de formare a Al-Qaida. Islamologia concretă începe cu traiul împreună cu ceilalți, cu un autobuz care se oprește de cinci ori pe zi pentru rugăciuni, cu ascultarea predicilor de vineri, dar mai ales cu ceea ce oamenii spun despre religie. Trăind cu ceilalți, nu trebuie să faci ceva anume, ci să observi, să faci conversație, aceasta este modalitatea de a înțelege structurile locale de putere și regulile de ospitalitate care diferă de la o regiune la alta, cu diferențe majore între Turcia, Iran sau Afganistan, în ceea ce privește relația cu celălalt, cu cel diferit.

Ospitalitatea este extraordinară în Orient, dar adeseori trebuie să dai de o notabilitate locală care să te primească. De ce o notabilitate? Nu pentru că cei săraci nu ar vrea să te primească, ci pentru că regulile de conduită socială prepun că  nu te vei întâlni cu soția gazdei, ori asta presupune ca gazda să aibă o cameră în plus față de cea în care trăiește el cu familia sa, ori asta nu se întâmpla decât la oamenii înstăriți. Totuși, metoda lui Olivier Roy nu este una de antropologie, ci mai degrabă de analiză sociologică, pentru că în spatele experiențelor de teren se află o analiză detaliată a ceea ce înseamnă deculturalizarea fenomenului religios, ca explicație pentru radicalizare. Poveștile sale se succed cu rapiditate dezvăluind o societate complexă, ca în 1001 de nopți.

La un moment dat lectura mea e întreruptă de apelul celor din aeroport care ne anunță că zborul Geneva-București a fost anulat din motive tehnice. După 4 ore de stat la coadă, noroc că aveam ce citi interesant, sunt pusă într-un zbor Turkish Airline cu escală la… Istanbul. Mă uit pe geamul avionului, s-a făcut noapte și Istanbulul e foarte frumos luminat, se văd mai ales turlele minaretele și hotelurile înalte. Am în mână o carte despre Orientul pierdut și am ajuns în Istanbul, uneori viața e magică.

 

P.S. Puteți descoperi aici preambulul cărții

http://ref.lamartinieregroupe.com/media/9782020556699/55669_extrait_Extrait_0.pdf

[1]Olivier Roy, En quête de l’Orient perdu, entretiens avec Jean-Louis Schlegel , Seuil, 2014, p.21.

[2] Ibid.,p.109-110.

[3] Ibid.,p.25.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s