Țesătura poveștii

Dana Jalobeanu

Bill Mesler, H. James Cleaves II, Scurtă istorie a creației. Știința și căutarea orginii vieții, Humanitas, 2020

Scurtă istorie a creației… este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?) Continue reading Țesătura poveștii

Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

Dana Jalobeanu

În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet, se găsește un pamflet de câteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar câteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”. Continue reading Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

Lumi ale gândirii

Tomi Paula

Mircea Dumitru – Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, Iași: Polirom, 2019

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Profesorul Mircea Dumitru ne propune un tur de forță în filosofia analitică. Un tur de forță pe care noi, cititorii îl vom savura, căci scriitura autorului ne va trece lin prin concepte logico-filosofice și autori de prim rang într-un mod pedagogic și riguros.

Wittgenstein e un nume de rezonanță în filosofie. De cele mai multe ori când suntem puși în fața unor autori precum Wittgenstein, Russell, Kant tindem să le acceptăm punctele de vedere fără o analiză critică. Prin urmare, dacă Wittgenstein ne-ar argumenta că necesitatea logică este singurul tip de necesitate, poate am fi tentați să îi dăm crezare.

E contingent că în această perioadă ne confruntăm cu o pandemie. Cu toate acestea, e necesar că fie ne confruntăm cu o pandemie, fie nu. Primul enunț reprezintă un adevăr contingent, al doilea e o tautologie. Când vine vorba de noțiuni precum necesitate și contingență, deși ele sunt utilizate zi de zi, filosofii își iau dreptul de a le explica. Cum? De exemplu, putem lega noțiunea de necesitate de cea de validitate sau formă logică și lucrurile devin mult mai clare…pentru cei care au avut parte de cel puțin un curs de logică formală. Continue reading Lumi ale gândirii

Imaginația și geamănul său „întunecat” -concepte centrale în construcția subiectului modern-

Diana Stere Alexander M. Schlutz, Mind’s World. Imagination and Subjectivity from Descartes to Romanticism, University of Washington Press, 2009

[P]e 10 noiembrie 1619, odată ce adoarme, plin de entuziasm și preocupat în totalitate cu gândul de a fi descoperit în exact aceeași zi fundamentele științei miraculoase, are trei vise consecutive într-o singură noapte, vise despre care își imaginează că ar fi putut veni doar de undeva de sus. Când adoarme, imaginația îi este lovită de niște reprezentări ale unor fantome care i se înfățișează și care îl înfricoșează[…][1].

Cam așa începe Olympica – sau relatarea celor trei vise consecutive pe care Descartes le are în noaptea 10-11 noiembrie 1619 – așa cum este ea redată de primul dintre biografii filosofului, Adrien Baillet. La finalul acestor trei vise, Descartes este convins că un anume Spirit al Adevărului i-a înfățișat „comoara tuturor științelor”. Ce este, poate, mai curios aici decât prezența diferitelor tipuri de spirite, fantome sau imagini cu diferite încărcături simbolice, este cea a imaginației. Imaginația pare să fie, în Olympica, scriere de tinerețe a lui Descartes, facultatea fundamentală pusă la lucru și cu ajutorul căreia acesta reușește să ajungă la acea știință miraculoasă. Dintr-o perspectivă ceva mai tradițională, bineînțeles, acest lucru pare derutant. Nu era Descartes marele raționalist? Nu așează el, odată cu instaurarea cogito-ului, tocmai imaginația, în rândul facultăților mentale inferioare? Continue reading Imaginația și geamănul său „întunecat” -concepte centrale în construcția subiectului modern-

Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Dana Jalobeanu

Intuițiile au o presă bună în matematică și literatură, Știm cu toții povestea lui Arhimede care, scufundat în apa băii, înțelege dintr-o dată, ca într-o străfulgerare, legea care avea să-i poarte numele. Acel „Evrika” este, în același timp, familiar și dătător de speranță. Cine n-a avut măcar o dată în viață senzația că a găsit ceva important? Soluția unei probleme, rima perfectă a unui sonet, sau măcar ochelarii pe care-i credea definitiv pierduți? Suficient cât să fim familiari cu sentimentul descoperirii. Și suficient cât să credem că înțelegem de ce unii descoperă lucrurile mai repede, sau mai ușor decât alții. Miss Marple știe mereu, aproape de la începutul cărții, cine este criminalul. Un lucru care devine evident pentru cititorul de rând doar în ultimul capitol, sau chiar în ultima pagină. Poate ați avut și voi o bunică care știa imediat care dintre nepoții preferați a dat iama în cămară, la chiseaua de dulceață? E un talent special. Așa cum unii văd mai multe culori decât alții, așa cum unii aud mai multe sunete sau detectează mai fin emoțiile pozitive sau negative ale unei comunități, unii oameni au mai multe intuiții (sau o intuiție mai bună?) decât alții. Sau nu este așa? Continue reading Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Cafeneaua filosofică despre epistemologia arheologiei

Cum devin obiectele informații? Cum ajung să ne vorbească? Sau, mai precis, cum îi vorbesc arheologului? Care sunt premisele pe care se bazează ipotezele arheologului? Este arheologul un inductivist? Un susținător al metodei ipotetico-deductive? Un partizan al inferenței către cea mai bună explicație? Ce înseamnă „dovadă” în cercetarea arheologică? Când putem spune că ipoteza sau explicația unei descoperiri este „dovedită”? Iată câteva dintre subiectele discuției dintre Dana Jalobeanu și Cătălin Pavel, la cafeneaua filosofică de vineri seara. Moderator Grigore Vida. Puteți urmări aici înregistrarea discuției.

Secretele alchimiei: o „istorie angajată”

Dana Jalobeanu

(Lawrence Principe, The Secrets of Alchemy, Chicago, University of Chicago Press, 2013)

De-a lungul timpului le-am spus adesea studenților mei „Dacă vedeți o carte cu titlul Secretele alchimiei stați departe de ea. Are toate șansele să fie pseudo-științifică.” Iată însă că trebuie să facem excepție de la această regulă. Atunci când volumul în cauză îl are ca autor pe Lawrence Principe. Intitulându-și cartea Secretele alchimiei, Principe ridică astfel mănușa unei provocări bine-cunoscute. Și reușește un tur de forță cu totul remarcabil. Cu o carte care începe cu începutul, adică cu primele manuscrise egiptene de rețete și secrete și continuă cu secolele de constituire, înflorire și apogeu ale unei tradiții.Principe

Continue reading Secretele alchimiei: o „istorie angajată”

Despre bonobo, cimpanzei și moralitate în lumea animală

Tudor Mărginean

Deși o carte de popularizare a etologiei, Bonobo și ateul. În căutarea umanismului printre primate a lui Frans de Waal este, fără îndoială, interesantă mai curând pentru filosofi. Este interesantă pentru filosofi deoarece provoacă unele dintre intuițiile noastre legate de moralitate, și anume tendința noastră de a considera moralitatea caceva specific uman și care își are originea în seturi abstracte de reguli sau legi cărora trebuie să ne subordonăm instinctele, imorale prin natura lor.

De Waal duce o luptă pe două fronturi: pe de o parte cu multele concepții religioase care atribuie omului privilegiul de a fi singurul agent moral în întreaga natură, iar pe de altă parte cu ateismul militant aflat în război cu religia. Aici putem distinge mai multe planuri de argumentare pe care le urmează de Waal. În primul rând el prezintă cititorului o mulțime de dovezi, majoritatea obținute în urma unor experimente, menite să arate că putem întâlni manifestări de empatie în cazul primatelor, sau chiar că acestea au un simț al dreptății și nedreptății. Aici se oprește latura științifică a cărții. În rest, autorul încearcă să arate de ce concepțiile filosofice sau teologice normativiste prezintă o înțelegere greșită a originii moralității umane, sau merge chiar până la a vorbi despre cât de mult (sau cât de puţin) sens au credința religioasă sau ateismul militant. Probabil de aici și titlul cărții, Bonobo și ateul. Din acest punct de vedere putem spune că de Waal ar fi putut încerca să ofere mai multă coerență întregii cărți. Continue reading Despre bonobo, cimpanzei și moralitate în lumea animală

Mihail Radu Solcan – o revelație

Liviu Ornea

Acum aproape șapte ani, pe 11 februarie 2013, murea Mihail Radu Solcan – filosof, profesor al Universității din București. Abia împlinise cincizeci și nouă de ani. Cei care l-au cunoscut îi apreciau erudiția, inteligența, întinderea domeniilor de interes. Dar, în afara cercului (strîmt, firește) al colegilor și specialiștilor, puțini au auzit despre el. Cartea Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013 (Editura Art, 2019), îi face, chiar tardiv, dreptate, dezvăluind un intelectual de cea mai bună calitate, unul cum puțini are cultura română.

Solcan a fost unul dintre rarii cărturari umaniști de la noi care s-a interesat și a devenit chiar expert în anumite zone care țin de computer. Era un pasionat dezvoltator al Latex-ului (se subînțelege că era și militant pentru open source), de exemplu. Nimic de mirare deci că a ținut un jurnal electronic, pe calculator. Din miile de pagini care corespund fișierelor lui, Mircea Flonta și Constantiv Vică au selectat și editat această carte formidabilă. Tot ei au semnat și un excelent studiu introductiv în care din spatele informației răzbat prietenia, emoția. Continue reading Mihail Radu Solcan – o revelație