Un destin fracturat, în reanimare

Despre Lucian Blaga am fi tentați să credem că s-au spus multe – bune și proaste. Astfel, mentalitatea culturală românească este prinsă între ciocan și nicovală: fie vorbim de Blaga – simpaticul și visătorul poet transilvănean, fie vorbim despre un Blaga „sub vremi”, cochetând cu extremele, dreaptă sau stângă, sau chiar – oroare – denigrând națiunea. Toate acestea dacă, bineînțeles, nu suntem impasibili, căci metoda regimului comunist (sau a oricărui alt regim totalitar) de a-și îndesa sub covor elitele neflexibile nu întârzie a influența până astăzi predarea acestora din urmă în școli, creând – implicit – în rândul oamenilor trecuți prin epava sistemului educațional românesc, o amintire ștearsă a valorilor naționale.

Cum mor democrațiile?

Valorile libertății n-au făcut parte din educația generației mele. La școală am fost educați să fim conformiști. Acasă ni se spunea adesea să nu ieșim în evidență, să nu vorbim cu străinii, în general, să avem grijă ce și cum vorbim. Foarte devreme am învățat că trăim într-o mare închisoare în care nu ai decât două soluții de supraviețuire. Prima era „să te pui bine” cu gardienii, să cooperezi, să-ți trădezi prieteni, să torni. A doua era să îți construiești o cochilie de supraviețuire, eventual într-un grup cu foarte puțini prieteni, pe modelul unor societăți secrete: cu coduri de acces și ritualuri de admitere și excludere.

Tiranul după William Blake

Ciudatul patruped bărbos, care se târăște într-un peisaj arid, pietros, cu priviri demente este opusul imaginii pe care o avem despre Nabucodonosor al II-lea, trufașul „rege al regilor” (Iezechiel 26:7), distrugător de națiuni, cel care pune să fie omorâți toți înțelepții caldeeni pentru că nu știau să-i interpreteze visele, biciul iudeilor, unealta Dumnezeului mânios veterotestamentar. Din capitolul patru al cărții lui Daniel aflăm cum Nabucodonosor, puternicul rege babilonian, este aruncat, din pricina aroganței și idolatriei, de pe tronul său, conform profeției: „Și dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele și vei paște iarbă și vor trece șapte ani peste tine, până ce vei recunoaște că Cel Preaînalt are putere peste împărăția oamenilor și că o dă cui voiește.”Așa ajunge Nabucodonosor să fie izgonit dintre oameni și să mănânce iarbă ca animalele „și trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor și unghiile ca ghearele păsărilor.”

Singurătatea libertății

Mihail Sebastian a avut o viață de roman. A trăit într-una dintre cele mai agitate și mai fertile intelectual perioade din istoria României. A avut prieteni celebri și adversari redutabili, iubite frumoase și cunoscute, și succes la public, ca dramaturg. În același timp, a avut parte, din plin, de toate persecuțiile regimului, de trădarea prietenilor, de sărăcie și umilință. Marele lui succes de box-office, Steaua fără nume s-a jucat sub numele altuia; și cea mai cunoscută dintre scrierile lui n-a putut fi publicată decât la peste 50 de ani de la dispariția sa.

Câteva întrebări  ale unei suflet viu

Gogol și „Suflete moarte”. Despre ce este vorba? Oare ce a vrut să transmită autorul? Încruntarea aglomerării zilnice m-a făcut să caut, în încercarea de a găsi răspunsuri,  o cale mai rapidă, astfel că am audiat teatrul radiofonic „Suflete moarte”, distribuție impresionantă, dar nu mi s-a părut suficient, ceva parcă lipsea; simțeam că îmi scapă ceva, intuiam că ironia fină a autorului nu transpare suficient, așa că am trecut la citirea cărții, ceea ce recomand tuturor.

Delia

Povestea Deliei Bacon nu poate să nu te impresioneze. E o colecție de manual de prejudecăți și idei fixe, un exemplu perfect al constrângerilor și barierelor culturale artificiale ale societății victoriene. E atât de bună, încât e foarte greu să n-o romanțezi. Mai ales azi, e atât de tentant să repovestești istoria Deliei Bacon din perspectiva victimei. Ai tot instrumentarul: o femeie frumoasă și inteligentă, autodidactă, de o erudiție remarcabilă, capabilă să vorbească cu talent, convingere și entuziasm, capabilă să convingă sau cel puțin să intrige. O minte originală, o teorie stranie dar ingenioasă, ani de muncă asiduă și, în cele din urmă, un volum consistent, de peste 700 de pagini. Un volum a cărui posteritate ne intrigă și în ziua de azi. Căci e volumul de la care a început totul. Pe urmele Deliei Bacon, oameni de marcă din generații diferite au fost convinși că piesele lui Shakespeare n-ar fi putut fi scrise de actorul care semna cu numele William Shakespeare. Că William Shakespeare, din Stratford upon Avon nu avea nici anvergura culturală, nici sensibilitatea, nici educația potrivită pentru a scrie Hamlet și Regele Lear, Iulius Cesar sau Coriolan.

Lista lui Cehov

Pentru iubitorii literaturii lui Cehov, corespondența lui va fi cu siguranță o surpriză. Cel puțin așa a fost pentru mine. Este, acolo, o altă voce decât ceea ce-mi imaginam eu că transpare din umorul trist și ironia lucidă, sau din imaginația debordantă cu iz de farsă care apare ici-colo în piesele sale. Cehov cel din Scrisori funcționează în alt registru. Ce te izbește în primul rând este disciplina, determinarea, simțul exacerbat al responsabilității. Tânărul Cehov decide că responsabilitatea lui este familia: tatăl, despotic și adesea stupid, mama, semi-analfabetă, cei trei frați și o soră, dar și mătuși etc. Un întreg clan. Pe care-l ține cu producția sa literară, scriind povestiri și schițe umoristice mai întâi, apoi povestiri și teatru, mereu cu deadline-uri, căci trebuiau găsiți bani de chirie.

Prezența invizibilă

De mulți ani de zile duc cu mine – prin toate casele prin care am locuit – copia unei gravuri celebre a lui Durer: mâinile în rugăciune. E o imagine tipică pentru ceea ce știe Durer să facă mai bine: să-ți arate, ascunzând, să te pună pe gânduri în fața prezenței invizibile care dă imaginii o autenticitate greu de descris în cuvinte.

Conversații cu Descartes

Am ajuns la Cafeneaua filosofică cu numărul 61 - la care vă așteptăm să vorbim despre Corespondența lui Descartes. Despre laboratorul de cercetare pe care-l putem găsi în scrisorile sale, dar și despre omul Descartes, așa cum transpare din corespondența purtată cu prieteni și adversari din întreaga Europă. Dana Jalobeanu în dialog cu Vlad Alexandrescu, … Continue reading Conversații cu Descartes