The Last Nail in the Coffin of Scientific Theories

Steven French’ last book There Are No Such Things as Theories brings about a new and provocative way of rethinking and reshaping the debates in philosophy of science by jettisoning the concept of scientific theory and replacing it instead with a rich ontology of scientific practices. The focal point of this approach seems to be that we still lack a good set of criteria to make sense of theories – which French takes to mean no less than that there are no such things as theories out there in the world ready to be discovered (p.223). This rather revolutionary framework encourages the reader to reassess the scope of scientific theory in the light of theory eliminativism – more precisely to free herself “from this illusory ontology” (p.239). As I will argue in what follows, French’s main argument is a reductio ad absurdum that operates all throughout the book: given the fact approaches to theories fail to specify what a theory is, philosophers should discard the very idea of such a thing (pp.180-182).

Revenim printre rafturi de bibliotecă

Cât de mult vă lipsesc bibliotecile? O parte din noi trebuie să admitem că de mult n-am mai răsfoit cărți, n-am mai explorat printre rafturi și nici n-am mai dat search-uri prin baze de date livrești. Cafeneaua filosofică vă propune o vizită virtuală în una din cele mai notabile biblioteci britanice. Alături de profesorul Scott Mandelbrote (Ward & Perne Librarian), vom intra în biblioteca de carte veche a colegiului Peterhouse din Cambridge.

Cele două culturi V. Despre bătălii, spirit practic și dogmatism

În Science and Culture, Th. Huxley ne spune că evoluția cunoașterii se petrece prin bătălii. O facțiune câștiga lupta împotriva alteia, pe care o înlocuiește. Renașterea, redescoperind scrierile unor Vergiliu și Cicero, se îndepărtează de cunoașterea ”călugărească” a Evului Mediu, iar curând, prin mișcarea umaniștilor, limba greacă câștigă ”bătălia” împotriva unei latine revăzute. Reforma umaniștilor este însă multifațetată: victoria de care se bucură limba greacă înseamnă o nouă educație, o nouă religie, o nouă cunoaștere a naturii, un nou mod de a vedea lumea. Însă, pentu Huxley, noi nu am ieșit niciodată din acest sens al istoriei. Deși există progres în cunoaștere, dintr-un anumit punct de vedere noua Știință este exact precum cunoașterea călugărului sau a umanistului: atotcuprinzătoare, revoluționară și fără rest. Elimină formele vechiului establishment și pune totul pe baze noi

The Two Cultures II. Despre valoarea personală a culturii

În ceea ce urmează veți găsi vreo două rânduri cu privire la o altă dispută ”culturală”, despre care se spune adesea că o precede pe cea dintre C.P.Snow & Leavis (sau că cea de-a doua descinde din cea dintâi). Disputa despre care voi vorbi are loc prin 1880-1890, în mai multe replici (unele publice și ușor de găsit, altele mai private și cunoscute mai degrabă indirect[1]) între T.H.Huxley și M. Arnold.

Țesătura poveștii

Scurtă istorie a creației... este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?)

Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet, se găsește un pamflet de câteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar câteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”.

Lumi ale gândirii

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Imaginația și geamănul său „întunecat” -concepte centrale în construcția subiectului modern-

„[P]e 10 noiembrie 1619, odată ce adoarme, plin de entuziasm și preocupat în totalitate cu gândul de a fi descoperit în exact aceeași zi fundamentele științei miraculoase, are trei vise consecutive într-o singură noapte, vise despre care își imaginează că ar fi putut veni doar de undeva de sus. Când adoarme, imaginația îi este lovită de niște reprezentări ale unor fantome care i se înfățișează și care îl înfricoșează[…]”

Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Intuițiile au o presă bună în matematică și literatură, Știm cu toții povestea lui Arhimede care, scufundat în apa băii, înțelege dintr-o dată, ca într-o străfulgerare, legea care avea să-i poarte numele. Acel „Evrika” este, în același timp, familiar și dătător de speranță. Cine n-a avut măcar o dată în viață senzația că a găsit ceva important? Soluția unei probleme, rima perfectă a unui sonet, sau măcar ochelarii pe care-i credea definitiv pierduți? Suficient cât să fim familiari cu sentimentul descoperirii. Și suficient cât să credem că înțelegem de ce unii descoperă lucrurile mai repede, sau mai ușor decât alții. Miss Marple știe mereu, aproape de la începutul cărții, cine este criminalul. Un lucru care devine evident pentru cititorul de rând doar în ultimul capitol, sau chiar în ultima pagină. Poate ați avut și voi o bunică care știa imediat care dintre nepoții preferați a dat iama în cămară, la chiseaua de dulceață? E un talent special. Așa cum unii văd mai multe culori decât alții, așa cum unii aud mai multe sunete sau detectează mai fin emoțiile pozitive sau negative ale unei comunități, unii oameni au mai multe intuiții (sau o intuiție mai bună?) decât alții. Sau nu este așa?

Cafeneaua filosofică despre epistemologia arheologiei

Cum devin obiectele informații? Cum ajung să ne vorbească? Sau, mai precis, cum îi vorbesc arheologului? Care sunt premisele pe care se bazează ipotezele arheologului? Este arheologul un inductivist? Un susținător al metodei ipotetico-deductive? Un partizan al inferenței către cea mai bună explicație? Ce înseamnă „dovadă” în cercetarea arheologică? Când putem spune că ipoteza sau … Continue reading Cafeneaua filosofică despre epistemologia arheologiei