Jurnal de bibliotecă. Episodul 2: Cum se formează un cititor

Era la început de august, și era vară – cât de vară poate fi la Londra. Am ieșit în curtea interioară a bibliotecii să-mi mănânc sandwichul, cu termosul de cafea după mine. Am găsit o masă liberă la umbră, căci soarele ardea destul de tare. Am remarcat lângă mine o pereche simpatică. El, drăguț foc, cu ochi strălucitori, zâmbet ștrengăresc, ten ciocolatiu și păr cârlionțat. 10 ani, sau pe acolo. Ea, concentrată dar zâmbitoare, cu ceva ștrengăresc în alura încă adolescentină, de studentă în ultimul an. Între ei, un teanc de cărți și foi scrise. Corectau împreună o temă de casă, discutau semnificația unor cuvinte, se jucau cu sinonime. Mi-am dat seama că asistam la sfârșitul unei lecții particulare. El, cooperant, fremăta, totuși, așteptând să se termine. În încheiere, ea scoate o carte și-l întreabă: Ai citit-o? Eu mă întind să văd titlul: The secret garden. Băiatul răspunde: Am văzut filmul! Dar nu e deloc același lucru! Acum ai să citești cartea, răspunde doamna profesoară. Uite, până ne vedem din nou, săptămâna viitoare, citești trei capitole. Puștiului îi cade fața. Ea îl încurajează. Azi e vineri. Ne vedem marți. Un capitol pe zi. Și-mi povestești totul când ne vedem.

La faza asta apare și mama băiatului, se schimbă formule de politețe, se dă raportul. Băiatul și-a regăsit zâmbetul și entuziasmul. Pleacă împreună cu mama lui. Cum a fost? Grozav, zice el. Și am primit de citit asta. Și am învățat cuvinte noi. Știi ce înseamnă „lepidopterous”? Mama râde. Eu îmi dau seama că am asistat la o lecție despre cum se formează un cititor. Și-mi aduc aminte cu nostalgie de minunata mea învățătoare, doamna Zoe Chișu, și jocurile ei cu cuvinte. Aveam de inventat propoziții după fiecare lecție, și eu mă ambiționam să construiesc propoziții lungi, uneori adevărate povești. Ce mai propoziție aș fi construit eu cu „lepidopterous”. Înainte de a intra în bibliotecă am căutat să văd ce e cu „Grădina secretă”. Am rămas surprinsă de alegerea profesoarei; dar și de faptul că se mai citește așa ceva. Cred că mi-ar fi plăcut să-mi pună cineva în mână la 10 ani cartea asta.