Category: Istoria stiintei

Galileo Galilei, Sidereus Nuncius sau Anunțul stelar (colecția „Biblioteca italiană”, Humanitas, 2018)

~ grigorevida ~ 1 Comment

Am avut parte zilele acestea de un eveniment editorial, prima traducere în română a lucrării lui Galilei Sidereus Nuncius. Traducătorul, Gheorghe Stratan, și îngrijitoarea ediției, Smaranda Bratu Elian, au avut inspirația să includă un material foarte bogat de comentarii și note datorat lui William Shea și Tizianei Bascelli, rezultatul fiind un volum care cuprinde aproape tot ce se poate ști despre subiect. Un model de urmat! Textul folosit este cel al ediției de referință a operelor lui Galilei (poate n-ar fi stricat să fie dată în margine și paginația volumului respectiv), iar traducerea, rod al unei munci de-a lungul multor ani, curge foarte frumos. Și peste tot se simte că atât traducătorul, cât și îngrijitoarea ediției chiar îl iubesc pe Galilei.

Ochiul, lentila și imaginea: fabuloasa poveste a instrumentului cu care începe lumea modernă

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

În noaptea de 7 ianuarie 1610, Galileo Galilei face o mare descoperire. O descoperire care îl trimite pe o traiectorie nebănuită. Timp de o săptămână, în acele prime zile din ianuarie, Galileo se angajează în cel mai fenomenal program de cercetare (și descoperire) pe care l-a trăit cineva vreodată. La capătul acestor nopți febrile, cerul înstelat de de-asupra noastră se schimbă iremediabil, ca și știința cerului (astronomia) și știința în genere. Se schimbă și viața descoperitorului: profesorul de matematică își părăsește catedra de la Padova (și studenții) pentru a deveni filosof de curte al marelui duce al Toscanei, și, probabil, cel mai cunoscut autor științific al Europei. Când descoperirile acelei săptămâni sunt în sfârșit publicate, în martie 1610, volumul care le conține este considerat suficient de important pentru a fi trimis pe canale diplomatice suveranilor Europei. La Londra, Roma, Paris și Praga se află în decurs de câteva zile că Galileo Galilei, matematician (și filosof) florentin a văzut pe cer, cu ajutorul unui instrument miraculos, lucruri pe care nu le-a mai văzut nimeni, niciodată.

„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

~ Autori invitați ~ Leave a comment

L-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.

Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Când am ținut în mâini pentru prima dată lucrarea lui Koyré, nu puteam spune că aveam habar în ce mă bag, însă aveam bănuiala că va fi strâns legat de științele naturale, științe cu care abia de m-am tatonat de-a lungul adolescenței mele. Voiam, deci, să mă provoc și să-mi ies din zona de confort. Acum nu mai este loc de îndoială: distins istoric al științei, Alexandre Koyré te-ndeamnă să îți dai răgaz, proptindu-te de-un stâlp și contemplând cerul. Miza revoluției științifice a secolului al XVII-lea a fost, printre altele, această contemplare a lumii la capătul căreia avea să se nască o nouă structură de ordine a cosmului, ce avea să scoată imaginarul medieval din fundătura aristotelismului.

Popularizare sau manipulare? Cele două culturi și fascinația plauzibilului

~ danajalobeanu ~ 7 Comments

Să începem prin a cădea de acord: Sapiens este o carte bine scrisă, ușor de citit, construită împrejurul unor formulări memorabile. Nu e de mirare că a devenit un best-seller. Este construită după o formulă la modă zilele astea: spune-le oamenilor ce vor să audă, în puține cuvinte și multe imagini. Că omenirea a evoluat porninde la la „bande rătăcitoare de sapienși povestitori.” Vânători și culegători dispuși să creadă în poveștile pe care și le spuneau ei înșiși, povești capabile să „domesticească” mediul și să potențeze colaborarea. Că de atunci încoace evoluția a produs sisteme de credințe și religii din ce în ce mai evoluate, din ce în ce mai încăpătoare (în delimitarea lor), până când, în secolul al XIX-lea, sapiens a înlocuit definitiv transcendentul cu diferite forme de umanism, punându-se definitiv pe sine însuși pe soclul de pe care alungase toți zeii. Că glorificarea omului abia a început și că va continua indefinit, pe măsură ce sapiens va dispărea, înlocuit de diferite forme de trans-umanism, post-umanism și nemurire.

Silent revolutions and vocal facts: a new history of the Scientific Revolution, or how modern science came to stay

~ danajalobeanu ~ 8 Comments

Writing, today, on the Scientific Revolution, is one of the most difficult tasks facing the historian of science. Not only because one has to begin by digging through hundreds of thousands of pages of scholarly criticism, but because the existence and the contours of the phenomenon itself are questionable. Not so long ago, a popular book on the same subject famously begun by claiming: “There is no such thing as the Scientific Revolution, and this is a book about it.”[i]

Căutarea Peripatosului

~ id ~ Leave a comment

Istoria filosofiei, dacă e să adaptăm scrisele lui Diderot în Jacques fatalistul, poate fi văzută în desfășurarea ei ca o serie de neînțelegeri, nu doar din perspectiva marilor perioade istorice, ci și în cadrul mai restrâns al unor școli și tradiții filosofice. Deși a spune acest lucru poate induce un sentiment ciudat de derivă intelectuală, avem totuși în față unul dintre motoarele principale ale modului prin care noul se poate insinua în filosofie. Nu este necesar ca acest lucru să fie unul rău sau unul bun, iar nuanțele pot ajuta în mare măsură optica istorică chiar și la secole distanță după ce fenomene de acest fel avuseseră loc. În special când vine vorba despre școlile filosofice ale antichității grecești și romane (platoniciană, aristotelică, stoică, epicureică, sceptică și celelalte), distingerea acestor nuanțe este dificil de realizat din cauza neajunsurilor ce țin de existența materialului sursă, opțiunile interpretative cele mai facile și superficiale înclinând către „unitatea de gândire” a fiecărei școli în parte. Dar în ultimele decade aceste interpretări încep să-și piardă din influență și noii istorici ai filosofiei, contextualiști în consultarea surselor și analitici în prelucrarea și prezentarea lor, reușesc cu din ce în ce mai mult succes să depășească prejudecățile înrădăcinate în domeniul istoriografiei filosofiei antice.