Ochiul, lentila și imaginea: fabuloasa poveste a instrumentului cu care începe lumea modernă

Dana Jalobeanu

(Massimo Bucciantini, Michele Camerota, Franco Giudice, Galileos Telescope: A European Story, translated by Catherine Bolton, Cambridge/MA: Harvard University Press, 2015)

În noaptea de 7 ianuarie 1610, Galileo Galilei face o mare descoperire. O descoperire care îl trimite pe o traiectorie nebănuită. Timp de o săptămână, în acele prime zile din ianuarie, Galileo se angajează în cel mai fenomenal program de cercetare (și descoperire) pe care l-a trăit cineva vreodată. La capătul acestor nopți febrile, cerul înstelat de de-asupra noastră se schimbă iremediabil, ca și știința cerului (astronomia) și știința în genere. Se schimbă și viața descoperitorului: profesorul de matematică își părăsește catedra de la Padova (și studenții) pentru a deveni filosof de curte al marelui duce al Toscanei, și, probabil, cel mai cunoscut autor științific al Europei. Când descoperirile acelei săptămâni sunt în sfârșit publicate, în martie 1610, volumul care le conține este considerat suficient de important pentru a fi trimis pe canale diplomatice suveranilor Europei. La Londra, Roma, Paris și Praga se află în decurs de câteva zile că Galileo Galilei, matematician (și filosof) florentin a văzut pe cer, cu ajutorul unui instrument miraculos, lucruri pe care nu le-a mai văzut nimeni, niciodată.sidereus

Povestea acestor descoperiri fabuloase a fost spusă de multe ori. Mulți autori moderni sau contemporani au încercat să înțeleagă – și să ne facă să înțelegem – dimensiunile transformării produse atunci când cerurile pe care le contemplau ”Homer și Ovidiu, Aristotel și Ptolemeu, Dante și Thomas Aquinas au fost șterse cu desăvârșire” din memoria activă a omenirii (p. 4). Cartea publicată de Massimo Bucciantini, Michele Camerota și Franco Giudice nu ne oferă o nouă versiune a acestei povești fondatoare pentru modernitate. Autorii încearcă mai curând altceva: să plaseze povestea într-un context mai larg. Contextul apariției, circulației, și receptării instrumentului miraculos care a făcut posibile descoperirile lui Galilei. Ocheanul, tunul-ochelar, luneta, „lentila spion,” sticla (creatoare de) perspectivă… sau ceea ce ne este cunoscut astăzi sub numele de telescop. Galileo’s Telescope: A European Story trasează istoria acestui instrument începând cu 1608 când un inventator oladez (urmat aproape imediat de un altul, tot olandez) a început să se laude că poate „aduce lucrurile mai aproape”, arătându-le generalilor ce se petrece în tabăra adversă, sau semnalând la timp apariția, pe mare, a unei corăbii dușmane, și până în 1611, când telescopul – devenit instrument astronomic – este acceptat de supremul formul științific al lumii romane, Societatea lui Iisus.

breughel

Avem de-a face cu o carte pasionantă și vivace pe care, odată începută, ți-e greu să o lași din mână. Autorii reușesc să spună o poveste care împletește informații, întrebări și probleme – poveste care te farmecă și, în același timp, te pune pe gânduri. Telescopul are o lungă istorie înainte de Galilei. Suficient de lungă încât să apară în câteva tablouri faimoase ale epocii, preluat ca simbol al puterii de câțiva principi europeni.breughel detail

La început, speranțele legate de noul telescop sunt aproape exclusiv războinice: un instrument care „aduce lucrurile mai aproape” poate fi o mană cerească pentru un comandant de oști. În 1609, însă, cel puțin doi matematicieni îndreaptă noul instrument către ceruri. Iar primul care face asta nu este Galileo Galilei ci… Thomas Harriot. Matematician, filosof, explorator, alchimist, spirit curios și universal, foarte probabil pur și simplu genial, Harriot este primul care realizează, în vara anului 1609 o hartă a lunii văzută prin telescop. Foarte probabil, telescopul cu care lucrează este o creație personală, o îmbunătățire față de varianta inițială, care mărea doar de trei ori. Harta lunară a lui Harriot, însă, nu este niciodată publicată – și a fost, de altfel, redescoperită abia recent, de cercetătorii care studiază numeroasele manuscrise ale acestui autor prolific și genial care n-a publicat aproape nimic în timpul vieții. În același an, 1609, Galileo se lansează într-un program susținut de îmbunătățire a instrumentului miraculos. Și nu e singur: beneficiază, în eforturile sale, de ajutorul prietenilor săi venețieni și, în principal, de ajutorul unui alt matematician-filosof-umanist și teolog remarcabil, Paolo Sarpi. Sarpi îl susține pe Galileo, îi facilitează accesul la resursele considerabile ale Republicii venețiene, și îi pune la dispoziție propria sa experiență în materie de optică și filosofie naturală. Bucciantini, Camerota și Giudice susțin că „nu există nicio îndoială că, pentru Galileo, colaborarea cu Sarpi și anturajul acestuia a fost decisivă” (36). Și totuși, când Sidereus nuncius apare, Galileo nu menționează în niciun fel nici contribuția lui Sarpi (prietenul său de douăzeci de ani), nici ajutorul primit de la meșteșugarii venețieni, și nici subsidiile și sprijinul financiar al republicii. Sidereus nuncius ni se înfățișează ca un „one man show”, iar telescopul, ca instrumentul construit și adus la perfecție de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, prin neprecupețite eforturi.

E adevărat că Galileo reușește să perfecționeze luneta inventată de olandezi obținând mai întâi un instrument care mărește de 9 ori, iar apoi unul care mărește de 20 de ori. Sidereus nuncius menționează un instrument capabil să mărească de 30 de ori, însă, foarte probabil, acesta este mai degrabă un deziderat decât o realizare. Așa cum a fost afirmat în repetate rânduri, Galileo nu are cunoașterea teoretică necesară pentru a descrie sau explica instrumentul pe care-l realizează. Telescopul cu care observă cerul și transformă fundamental istoria științei este realizat experimental, printr-o serie de proceduri de tipul trial and error, pornind de la lentilele realizate de meșterii venețieni de ochelari. Două astfel de lentile, una semi-concavă și una semi-convexă sunt instalate într-un tub de lemn de lungimi variabile – iar distanța dintre ele este stabilită empiric, după numeroase încercări. Două telescoape ne-au rămas de la Galilei. Unul are ceva mai mult decât un metru, un tub de lemn învelit în pergament de culoare roșie. Al doilea are 1,30 m și e îmbrăcat în piele, cu intarsii aurite. Sunt supraviețuitoarele unor zeci de telescoape pe care Galileo le fabrică în acei ani – perfecționând fără încetare instrumentul inițial. O parte dintre acestea sunt trimise, cadou, la curțile europene, cardinalilor romani și tuturor celor care ar fi putut promova și susține cariera matematicianului și filosofului florentin.telescopes

Dar, așa cum ne povestesc Bucciantini, Camerota și Giudice, există un personaj important căruia Galileo nu îi trimite un telescop: împăratul Rudolf al II-lea. Și asta în ciuda faptului că Rudolf ceruse unul, îl aștepta cu nerăbdare, și ar fi știut să-l folosească. Interesat de filosofie, astrologie, ocultism, Rudolf adunase la Praga o adevărată curte de filosofi și matematicieni. Printre ei, Johannes Kepler, probabil cel mai înzestrat dintre astronomii și opticienii epocii, poate singurul care ar fi putut certifica, cu un ochi de specialist, descoperirile lui Galileo. Rudolf și Kepler așteaptă în zadar ca Galileo să le dăruiască instrumentul cel minunat. Sidereus ajunge la Praga fără telescop. Ambasadorul care aduce cartea i-o citește lui Kepler cu voce tare, și îi cere să formuleze o părere, la cald. Iar Kepler, care ar fi avut toate motivele să fie reticent în relație cu Galileo (aveau în spate o relație – sau, mai bine zis, o tăcere, de aproape 15 ani) se entuziasmează, certifică descoperirea și scrie un răspuns: Dialog cu Sidereus nuncius în care salută descoperirile galileene și le discută implicațiile.

Ce e însă și mai interesant – iar cartea lui Bucciantini, Camerota și Giudice o arată cu asupra de măsură – e că descoperirile lui Galileo depășesc cu mult cercul politico-filosofic al elitelor. Imediat după publicare, Sidereus nuncius devine o carte pentru toată lumea.

„Chiar dacă Sidereus era adresată filosofilor și matematicienilor, așa cum se specifica, de altfel, pe pagina de tilu, schimbările radicale pe care le propune au o miză universală. Iată de ce ajunge să fie, imediat, citită în afara acestor domenii. Este, în mod esențial, o carte pentru toată lumea, o carte care nu are nimic în comun cu cărțile de filosofie sau de astronomie ale epocii. Nu era nici măcar nevoie să știi latină pentru a o înțelege; așa cum, paradoxal, nu conta, de fapt, dacă o citeai sau nu. Ajungea să o răsfoiești, să te uiți cu atenție la cele patru planșe care ilustrau Luna, la cele patru reprezentări ale Căii Lactee, și la „micile schițe” ale sateliților lui Jupiter, așezate în ordine cronologică, pentru a înțelege că această cărticică era altfel decât toate celelalte volume care descriau cerurile și măsurau distanțele dintre planete. Imaginile o făceau să fie cu totul ieșită din comun; secretul ei stătea nu în textul scris, nici în relația cu cărțile de astronomie ale trecutului, ci în afara domeniului cuvintelor, în existența unui nou instrument. Distanța infinită care separa această carte de toate celelalte opere cosmologice ale trecutului se putea vedea exact în această predominanță a imaginii în fața textului. Iată ce o făcea atât de inovativă și de originală: cuvintele erau cele care acompaniau imaginile, și nu invers (83)”.

Ca urmare, Sidereus nuncius devine imediat un best-seller european; este citită la Paris și la Londra, la Praga și la Roma, și ajunge până la Viena sau Budapesta. Există însă și un capitol non-european al acestei povești, așa cum ne spun Bucciantini, Camerota și Giudice. Cartea lor se încheie cu difuzarea noutăților astronomice comunicate de mesagerul stelar în China, India și Japonia unde, începând cu 1611,  misionarii iezuiți își instruiau deja elevii în tainele „noului cer” descoperit de Galileo.

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s