„Nu știu că le aducem ciuma?” i-ar fi spus Freud lui Jung „în momentul în care acostau în portul New York pentru a primi ovațiile admiratorilor lor americani”[1]. Nu doar psihanaliza s-a răspândit „ca ciuma” – ne spune cartea lui Greenblatt – ci și ....atomismul. Un manuscris pierdut, redescoperit, copiat și re-copiat a cucerit Europa în zorii Renașterii. Provocând-o, poate.
„Dacă ți s-ar spune că citind cartea aceasta, vei ajunge în infern, ai continua să o citești?” Cartea Adei Palmer, Reading Lucretius in the Renaissance, ni se deschide cu această întrebare, întrebare peste care inițial putem trece cu vederea nepăsători. Însă îi vom simți cu adevărat greutatea abia spre finalul cărții. Dacă vrem totuși să ne aventurăm în paginile acestei lucrări trebuie, cred eu, să lăsăm la intrare toate prejudecățile și ideile pe care le avem. Ceea ce Ada Palmer ne propune este un Lucrețiu construit din diferitele perspective ale editorilor, studenților, lingviștilor și în fine cititorilor renascentiști.
It is a pleasure to revisit old favorites. I liked Marta Nussbaum’s book at the first reading. I like it even more today, more than two decades after it was published. It is a good introductory book; and I am sure many of you will agree with me that it is the perfect book to teach to students (whether you teach ethics, history of philosophy, or philosophy 101). Imagine what it is to teach the history of Hellenistic ethics in a way that makes it immediately relevant to our students of today. In fact, in many universities this model has caught up a while ago (partly precisely because of this book). But I am coming from a university where history of philosophy (ethics included) is still history of philosophy.
Let's talk about books 