Iovan Drehe
„Și când lucrurile stau astfel, se mai preamărește acea vestită părere a lui Platon, care spune că statele vor fi fericite atunci când vor fi cârmuite de filozofi sau dacă cârmuitorii de state vor fi filozofi?!! Ba, dacă cercetezi istoria, vei constata că cea mai mare pacoste pentru o țară e să încapă pe mâna unui prost filozof sau a unui suveran maniac de literatură.”
(Erasmus, Elogiul nebuniei sau Cuvântare spre lauda prostiei, traducere și note de Șt. Bezdechi, studiu introductiv de Constantin I. Botez, ilustrații după Hans Holbein, Editura Științifică, 1959, p. 33)
Platon este poate primul filosof de la care ne-a rămas dovada unui proiect politic explicit. În contrast cu el, se crede că maestrul său, Socrate, ar fi considerat că filosofii trebuie să se țină departe de chestiunile publice în general și de cele politice în particular. În textul lui Erasmus, Prostia (sau Nebunia) atinge la un moment dat și această problemă, a guvernării statelor de către înțelepții filosofi. La prima vedere, nu am avea tendința să luăm aceasta în serios, dar implicarea filosofilor în politică, fie direct prin ocuparea anumitor funcții (de exemplu, Imperiul Roman a fost la un moment dat – 161-180 e.n. – cârmuit de un filosof stoic, Marc Aureliu), fie indirect, prin influența pe care o au scrierile lor (să ne gândim doar la consecințele avute de scrierile lui Karl Marx), ar trebui să ne medităm mai mult în această privință. Este oare un lucru bun ca filosofii să se implice în viața cetății, este prudent ca actorii politici să le ofere vreo formă sau alta de autoritate prin care să influențeze mersul lucrurilor? E de la sine înțeles că mai degrabă ar trebui să vedem în prealabil de unde vine fiecare dintre acești filosofi, ce îl recomandă, ce anume dorește să facă.
Să zicem că fiecare dintre ei își are originea în Callipolis, cetatea visată de Platon în Republica, cetatea filosofilor regi, un loc dintr-o altă lume, unde trăiesc cetăţeni ideali. Din când în când, aceştia devin ambasadori care primesc însărcinarea din partea cetăţii-mamă să coboare în lumea materială și să îi învețe arta cârmuirii, techné-ul politic şi pe locuitorii altor cetăţi, mai lumeşti, cetăţile și statele în care trăim cu toții. Dar să nu ne amăgim prea mult sperând că aceşti cetăţeni ai Callipolis-ului au făcut, fac sau vor putea face numai minuni pe unde vor ajunge. Drumul lor este unul primejdios pentru că, în timp ce ei se apără de slăbiciunile celorlalți, ceilalți pot cădea pradă slăbiciunilor lor. Trebuie să ne gândim că ei au trebuit să se rupă din mijlocul propriei cetăţi, dintr-o autentică sau părelnică auto-suficiență, dintr-un imaginar „turn de fildeș”, siliți astfel să rătăcească până la și printre noi. Venind înspre noi ei s-au înstrăinat de propria origine și nici nouă nu ne sunt prea cunoscuți.
Pentru noi, ei sunt încă străini, iar scopul lor este încă neclar, fiindcă oricând cineva ne vrea binele ceața speranței nu ne ajută să înțelegem exact în ce constă acel bine. Ea poate fi risipită de prudență, de fapte, de consecințe. Dar cum să le vedem pe acestea, pozitiv, negativ, nuanțat? Experiențele politice ale unor filosofi care au încercat să influențeze deciziile unor tirani și despoți mai mult sau mai puțin luminați pot fi văzute într-una dintre aceste variante. Oare ce părere am avea despre cele trei aventuri siciliene avute de Platon sau despre ce a reușit Seneca să realizeze în relație cu doi dintre cei mai notorii tirani ai antichității, Caligula și Nero? Dar despre rolul lui Machiavelli în relație cu puternicii Florenței? Or despre influența lui Rousseau asupra Revoluției Franceze? Și exemplele pot continua. Dacă vedem, de exemplu, scrierile, faptele și consecințele drept niște eșecuri, ne putem spune că această optică se datorează mai degrabă lipsei de pragmatism a unora dintre filosofii din istorie, din cauza înstrăinării lor, pentru că ei sunt, totuși, în anumite privințe, niște străini în această lume, străini care își doresc totuși să o schimbe dinainte ca Marx să fi scris explicit că acesta ar fi dezideratul filosofic principal.
Să ne gândim la rolul Străinului în opera lui Platon, și nu neapărat la Străinul mai cunoscut, cel din Elea, ci la Străinul din Atena, care apare în ultima sa lucrare, Legile. De acest personaj este nevoie pentru a scrie legi mai bune. Spre deosebire de Străinul din Elea, cel din Atena nu ne aduce în minte ideea de imobilitate sau stabilitate, ci mai degrabă pe cea de schimbare. Străinul din Atena schimbă și se schimbă, fiindcă oricine intră în pielea lui, de la un veac la altul, are de scris legi noi și noi, într-o lume constant reînnoită. La fel sunt și cei pe care-i considerăm aici veniți din Callipolis, străinii din Callipolis, ei trebuie să se schimbe constant de-a lungul întregii noastre istorii. În același timp, odată cu aceste schimbări, și imaginea cetății-mamă, Callipolis-ul ideal, instituțiile și legile lui, păstrată în fiecare dintre aceștia, s-a schimbat, fiindcă ideea de societate ideală sau mai bună este diferită de la un propunător la altul.
Oare ce atitudine ar trebui să existe față de acești străini care vor și/sau se implică în viața politică? Să fie oare aceea pe care o are regele Alcinous în Cântul al VII-lea al Odiseei, unde el îi propune lui Odiseu, încă „străin”, regele necunoscându-i numele încă, pe baza unor prime impresii mai mult sau mai puțin justificate, să îi ofere fiica, pe Nausicaa, în căsătorie, iar pe lângă aceasta și o parte din regat? Sau străinii din Callipolis ar trebui mai degrabă alungați ori ostracizați, în așa fel încât să nu influențeze viața cetăților în care au ajuns să trăiască, ceea ce, de exemplu, s-a întâmplat cu Anaxagora care s-a retras de mânia atenienilor în Lampsacus, ori Socrate pe care aceiași atenieni l-au alungat în lumea cealaltă? În loc de a da un răspuns direct acestei probleme, vom face un tur ocolit, care va începe cu cei mai vechi filosofi greci despre care avem mărturii și ne va aduce cât mai aproape de zilele noastre, ocol în care vom vedea, pe baza informațiilor mai mult sau mai puțin credibile existente, în ce mod aceștia au răspuns prin ceea ce au făcut la această întrebare.
Aceste rânduri au un rol introductiv şi deschid o serie de texte în care se va vorbi despre o specie anume de intelectual, filosoful, şi despre modul în care el se raportează politic la ecosistemul său social. Cu alte cuvinte, ne propunem să prezentăm filosofii aşa cum ne apar ei că s-ar fi implicat în viaţa politică a vremii lor. Am spus „aşa cum ne apar” pentru că istorisirile de aici nu sunt însoţite de pretenţia de a fi etichetate drept exegeză, că acestea ar contribui într-un fel sau altul la cunoaşterea operei protagoniştilor, cu atât mai mult cu cât în unele cazuri naraţiunea este „fundamentată” anecdotic. Atenţie, de asemenea, la importanţa acordată informaţiilor ce vor apărea. O lectură de tipul „Acum înţeleg de ce metafizica sau epistemologia lui X sunt astfel, fiindcă am văzut de ce fapte publice se face responsabil!” este riscantă. Este recomandabil să fim atenţi la problema relevanţei evenimentelor politice asupra gândirii filosofilor, fie că ei au fost implicaţi direct sau nu în ele. A postula evenimentul politic (social, economic etc.) drept un criteriu esenţial pentru înţelegerea unui filosof anume, fără a ne gândi în prealabil bine la posibilitatea înrâuririi între elementele contextului şi cele ale gândirii lui, este înşelător. De exemplu, pentru citirea Capitalului lui Marx poate fi mai importantă, și chiar esențială, înţelegerea contextului economic, în contrast cu alte tipuri de context cum ar fi, să zicem, cel lingvistic. Dar când vine vorba de un tratat, precum Categoriile lui Aristotel, ierarhia criteriilor relevante se poate schimba, iar insistenţa pe a citi textul tot în cheie preponderent politică eşuează în ridicol. Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să trecem la primii străini din Callipolis, cei care au ajuns în oraşul considerat leagănul filosofiei, la vărsarea Meandrului în Marea Egee, Miletul Ioniei.
Notă: o parte dintre textele ce vor urma au apărut într-o formă mai mult sau mai puțin diferită în revista Tribuna în perioada 2013-2015
Pentru episoadele care s-au publicat până acum: aici.
Let's talk about books 