Cambridge University Press la începuturi și astăzi

Ne gândim la Henric VIII – acest munte de om de 1.80 – ca la un pasionat de vânătoare și turniruri, dar, pe lângă acestea, omul era foarte cultivat și citea mult; adnota volume din bogata lui bibliotecă și scria el însuși. Totuși, în cazul de față nu „dragostea de cărți” a fost motivația: nu avem de-a face cu ce am numi azi un „act cultural”; cu atât mai puțin e vorba de un soi de generozitate regală. În fapt, era o încercare de a ține cât mai mult sub control piața de carte. Cărțile pot fi cele mai periculoase lucruri – prin comparație, praful de pușcă pare o jucărie inofesivă – și a fost mereu foarte riscant să le lași să circule libere. De pildă, traducerea lui Tyndale a Bibliei era socotită la vremea aceea printre cele mai periculoase cărți. Exemplare ale ei, tipărite îndeobște la Anvers, circulau clandestin și erau vânate pentru a fi predate focului. Privim azi traducerea Bibliei într-o limbă vernaculară ca un moment decisiv în istoria acelei limbi, tentați să-l înțelegem din nou în termeni de „act cultural”, dar nu trebuim să uităm că adesea era o chestiune de viață și de moarte, înainte de  a fi o întreprindere filologică.