Nu vi se pare că e cam multă lumină?

Dana Jalobeanu

(Steven Pinker, Enlightenment Now: The Case of Science, Reason, Humanism and Progress, 2018)

PinkerÎn zilele în care vă îndoiți că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, când vă simțiți obosiți, deprimați și simțiți că vă pierdeți încrederea în umanitate, luați cu cafea, noua carte a lui Steven Pinker. Pe post de tonic e excelentă.

Bine scrisă, convingătoare, cu argumente, citate și grafice, cartea Enlightenment Now e un adevărat rezervor de optimism. Primele capitole ne demonstrează deja că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile: lumea în care speranța de viață, avuția globală, sustenabilitatea cresc (chiar spectaculos în cazul bogăției), iar accesul la tehnologie, știință, apă curată și servicii medicale e mai bun ca oricând în trecut. O umanitate tot mai prosperă, mai civilizată și mai educată începe să găsească soluții problemelor aparent insolubile cu care s-au confruntat generații întregi: boala, sărăcia, degradarea mediului, violența.

Și toate acestea se datorează, ne spune Pinker, unor idei, proiecte și instituții articulate începând cu secolul al XVIII-lea. Ideile iluminismului. Cea mai importantă dintre ele: să pui la lucru inteligența și ingeniozitatea pentru a îmbunătăți condiția umană, luându-ți drept ghid chiar progresul. La fel de important: umanismul.

Cazul, așa cum e prezentat de Pinker, e simplu. De-o parte stau ideile iluminismului: progresul, umanismul, articularea de instituții care să canalizeze potențialitățile cognitive ale ființei umane. De altă parte, curentele anti-iluministe cu ideile lor: credința (punerea sufletului mai presus de viață și de persoana umană), colectivismul, naționalismele de toate felurile. Între ele se duce o bătălie în care au câștigat, până acum, în mod constant, ideile iluminismului. Căci, ne spune Pinker,

Iluminismul funcționează. Pentru două secole și jumătate, oamenii au folosit cunoașterea pentru a progresa și pentru a înflori. Savanții au dezvăluit structura materiei, a minții și a vieții. Inventatorii au pus la lucru legile naturii pentru a învinge entropia, iar antreprenorii au adus inovațiile la îndemâna tuturor. Legiuitorii au contribuit la bunăstarea oamenilor, descurajând actele benefice pentru individ și dăunătoare pentru societate. Diplomații au făcut același lucru în beneficiul națiunilor. Umaniștii au dus mai departe tezaurul cunoașterii, sporit de puterea rațiunii. Artiștii au extins sfera empatiei. Activiștii au pus presiune pe puternicii zilei, reușind să oprească măsurile represive; uneori chiar să schimbe legi represive cu altele mai bune. Și toate aceste eforturi au fost canalizate în instituții care ne permit să ocolim neajunsurile naturii umane și să dăm putere sporită naturii noastre angelice.

 

Evident, când ceva sună prea bine să fie adevărat, de obicei nici nu e – cel puțin nu în totalitate. Căci tot progresul ultimilor 250 de ani e amenințat, ne spune Pinker, de noile curente anti-iluministe ale momentului: diferite forme de populism (în US și Europa). Noi și noi curente autoritariste și iliberale, alimentate de media și de vocile iresponsabile ale celor care cred că lumea se îndreaptă spre dezastru. Dar nu e numai atât, susține Pinker. Problema nu e maselor needucate și vina nu e (doar) a tiranilor. Intelectualii sunt de vină pentru că, după un sfert de mileniu, bătălia care părea câștigată începe să fie pusă sub semnul întrebării. Intelectualii sunt de vină pentru: gândirea utopică (și numeroase distopii care ajung să convingă omul simplu că lumea se duce de râpă), contestarea (sau chiar uitarea) ideilor fundamentale ale Iluminismului, atitudinea negativă sau direct contestatară la adresa științei moderne. Iar când nu se fac vinovați de niciunul din păcatele enumerate mai sus, intelectualii sunt pur și simplu vinovați pentru că tac. Tăcerea lor permite avansul sofismelor, iliberalismului și gândirii magice; tăcerea lor permite umanității să uite cuceririle indiscutabile și realizările concrete ale iluminismului. Restul răului (cât mai este) e făcut de tendințele distorsionate ale gândirii noastre de a căuta confirmări peste tot, de a se alinia unui grup, de a căuta aprobări (mai degrabă decât infirmări) ale propriilor ipoteze etc. Steven Pinker, psiholog cognitivist, citează studii, oferă grafice, face incursiuni în antropologie, cognitivism, economie, științe politice. Nu datele lipsesc din această carte în care fiecare capitol se construiește pe cifre. Iar dacă datele sunt acurate, demonstrația nu poate fi altfel decât convingătoare.

Pe alocuri, Pinker este strălucitor sau memorabil. Probabil că paginile cu care veți rămâne sunt cele care caricaturizează, imbatabil, „demonizarea științei”, relativismul și alte capcane ale modernității. Istoricul, însă, rămâne cumva nostalgic după citirea acestei cărți care mustește de optimism simplificator și în care nu mai ai loc de-întors de atâtea studii, date și „fapte”. Istoricul – și poate nu doar el – ajunge să aibă senzația că autorul pierde din vedere pădurea din cauza copacilor (iar uneori, că o ia complet „pe arătură”, ca în cazul capitolului despre umanism, în care „evaluarea” filosofiei romantice e tributară tuturor pastișelor genului). În final, nu poți să nu observi cum conexiunea cu iluminismul devine tot mai subțire pe măsură ce se acumulează date, grafice, studii, cifre. Oare n-ar trebui să scriem altfel despre iluminism? Dar cum?

Aș lăsa discuția deschisă, ca o provocare pentru cititori.

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

3 thoughts on “Nu vi se pare că e cam multă lumină?”

  1. La ce va referiti cand spuneti ” Istoricul – și poate nu doar el – ajunge să aibă senzația că autorul pierde din vedere pădurea din cauza copacilor (iar uneori, că o ia complet „pe arătură”, ca în cazul capitolului despre umanism, în care „evaluarea” filosofiei romantice e tributară tuturor pastișelor genului). ” si ” conexiunea cu iluminismul devine tot mai subțire pe măsură ce se acumulează date, grafice, studii, cifre. ” ?

    Like

    1. M-am referit la modul în care Pinker caricaturizează, de fapt, ideile Iluminismului. Pornește de la o pastișă care devine tot mai crudă pe măsură ce demonstrația înaintează. Scopul este acela de a suprapune câteva dintre ideile de bază care – la limită – ar putea fi asemuite cu ideile secolului al XVIII-lea – cu ideile politice ale liberalismului de sec. XXI. Liberalul din mine simpatizează cu argumentația. Istoricul, însă, clatină din cap, cu scepticism 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s