A vorbi prostii

Iovan Drehe

(Harry G. Frankfurt, On Bullshit, Princeton: Princeton University Press, 2005; Harry G. Frankfurt, On Truth, New York: Alfred A. Knopf, 2006)

On Bullshit - cover

Unora dintre noi ne place să credem că avem deja un anumit grad de imunitate atunci când suntem expuși discursului unor persoane care ne inundă cu un tsunami de afirmații mai mult sau mai puțin aberante. Exemple în această privință pot fi identificate de aproape oricine, în funcție de ceea ce și-ar imagina că ar fi de fapt adevărat. Atunci când suntem în situația de a asculta astfel de persoane, ne dăm seama că nu avem de-a face cu simple minciuni, ci cu un discurs construit printr-o complexă întrețesere de adevăruri cu minciuni. Filosoful american Harry G. Frankfurt vorbește despre acest fenomen într-un eseu publicat în 1986, On Bullshit. De atunci, textul a fost publicat din nou de Princeton University Press în 2005, urmând ca la un an după, autorul să publice o lucrare complementară, On Truth (Alfred A. Knopf, 2006). Acestea sunt sursa rândurilor ce urmează.

În On Truth, Frankfurt argumentează pentru importanța adevărului, fundamentată pe utilitatea acestuia, fără de care nici un individ sau o societate nu ar putea exista. Acest punct de vedere, care ne face să credem că o societate în care domină lipsa de respect pentru adevăr nu poate supraviețui (și cu atât mai puțin să se dezvolte) pare să ignore complexitatea rețelelor în care existăm, în care indiferent de gradul de alienare existent la nivel de societate sau individ, vor exista alte societăți sau alți indivizi în jur care să asigure un minim necesar pentru supraviețuire. Ține de evidență faptul că adevărul funcționează și este folosit în orice societate, iar exemplele lui Frankfurt sunt convingătoare: arhitecții și alți tehnicieni nu ar trebui să se joace cu siguranța oamenilor, medicii cu viețile oamenilor ș.a.m.d.

On truth - coverAcum, puțină semantică. În timp ce termenul truth poate fi tradus în română fără bătăi de cap prin adevăr, iar lie prin minciună, al treilea avut în vedere de Frankfurt, bullshit, poate avea mai multe variante de traducere prin termeni utilizați mai degrabă în sens metaforic. Dacă adevărul este produs într-o discuție în care se are în vedere o grijă atentă față de adecvarea discursului la realitate, iar minciuna este produsă în discuții în care avem de-a face cu un scop opus, discuția în care este produs „bullshit” este de obicei o discuție lipsită de sens, aiuritoare, absurdă, câteodată deraiată în obscenități care nu își au rost, iar caracteristica ei este că în ea nu pare a exista un interes anume pentru producerea de adevăruri sau minciuni. A produce „bullshit” în română se poate traduce prin „a vorbi prostii” (n. de aici încolo voi reda „bullshit” prin acest echivalent), „a vorbi bălării”, „a abera” ș.a. Frakfurt insistă pe distincția dintre cel care minte și cel care vorbește prostii: cel care minte arată un interes deosebit față de fals (la fel cum persona sinceră are un interes pentru adevăr), iar cel care emite bullshit este caracterizat de un dezinteres atât față de adevăr cât și de fals.

Pentru Frankfurt, a vorbi prostii este mult mai toxic pentru societate decât a minți pur și simplu. Vorbitul de prostii apare în circumstanțele în care cineva are de vorbit și emis informații despre ceva ce îi depășește dintr-un motiv sau altul capacitatea de a face asta într-un mod pertinent. A vorbi pertinent aici are sens nu doar a vorbi în cunoștință de cauză, ci presupune și înclinația de a fi sincer. Frankfurt consideră că aceia care vorbesc prostii sunt de fapt oameni care au prea puțin interes pentru ce e adevărat sau fals, preferând în schimb să își urmeze propriile scopuri manipulative.

Dar aici pare a fi necesară o nevoie de nuanțare. Ce înseamnă această indiferență față de adevăr și fals? Să luăm posibilitățile avute în vedere de Frankfurt. Avem oameni care sunt interesați de adevăr (și dezinteresați față de fals). Aceștia sunt oamenii sinceri. Avem oameni care sunt interesați de fals (și dezinteresați de adevăr), adică oameni mincinoși. Și avem oameni dezinteresați atât de adevăr cât și de fals. Aceștia sunt pentru Frankfurt cei care vorbesc prostii. Cum am menționat puțin mai sus, aceștia din urmă reprezintă o amenințare socială mai gravă decât cei care au doar o simplă predispoziție către minciună. Dacă e să urmăm ideea că aceluia care produce bullshit îi sunt indiferente adevărul și falsul,  atunci am tinde să credem că acea persoană este antisocială prin excelență și, dacă s-ar institui aceasta ca regulă generală de conduită socială, ca imperativ categoric, comunitatea s-ar destrăma inevitabil. Acest tablou pare incomplet. Am menționat mai sus trei variante, dar pare să mai existe o a patra, cel interesat atât de adevăr cât și de fals. Ceea ce scriu aici poate părea doar un simplu exercițiu fără prea mare utilitate, dar să încercăm să vedem lucrurile din acest unghi. În dialogul platonician Hippias minor, Socrate arată la un moment dat că acela care cunoaște adevărul poate fi un mincinos mult mai eficient decât cel care este ignorant. Cel ignorant, atunci când minte, o face accidental fiindcă, necunoscând starea de fapt, poate să spună chiar adevărul în timp ce intenționează opusul. Dar cel care cunoaște adevărul poate fără nici o problemă să mintă cu succes fiindcă va ști întotdeauna să evite ceea ce este adevărat. Astfel putem distinge între un mincinos „serios” și unul „frivol”, între unul eficient și unul ineficace. Cel serios și eficient este astfel pentru că este „interesat de adevăr”.

Dacă e să transplantăm această distincție în contextul celui care vorbește prostii, atunci am putea să ne gândim la un vorbitor de prostii neserios, căruia nu îi pasă prea mult de adevăr sau fals și vorbitorul de prostii serios. Primul este o specie care împânzește toate habitatele unde moneda principală de schimb este bullshit-ul, în circumstanțe bahice, singurătate, narcisism și alți factori mai mult sau mai puțin încurajatori. Al doilea este mai rar, iar oricine reușește aceasta, trebuie să recunoaștem, o poate face mai degrabă prin interes decât nepăsare. Și atunci prostiile emise de acest al doilea tip nu mai sunt chiar „prostii”, cum am fi înclinați să credem, fiindcă ne dăm seama că consecințele lor pot fi mai grave decât cele ale activităților inofensive ale primei categorii.

A vorbi prostii în mod serios implică nu doar un interes pentru cum stau lucrurile în realitate, pentru adecvarea sau nu a discursului la realitate, ci și o planificare serioasă din partea celui care are în plan să vorbească astfel, un interes pentru dozajul potrivit între adevăruri și falsuri, un interes pentru ce fel de caracter și predispoziții au cei care ascultă, pentru contextul în care are loc activitatea etc. Dacă o bună parte din oameni este înclinată să vadă acest lucru în alb și negru, producerea de prostii fiind considerată o activitate reprobabilă moral, fiind distinsă prin termeni precum „manipulare”, „propagandă” sau „înșelătorie”, există în schimb o altă categorie interesată de retorică, psihologie, argumentare, politică, sociologie ș.a. Aceasta din urmă este mai conștientă că vorbitul „serios” de prostii se poate ridica la statutul de artă și poate fi studiat și disecat ca orice subiect de studiu pertinent.

Poate că orice tentativă „frivolă” de a vorbi prostii în public pare a fi sortită eșecului, iar cei care o fac ajung să fie văzuți ca simple exponate ale analfabetismului, semidocției și/sau cretinismului. A vorbi prostii în mod serios este dificil iar persoanele care reușesc aceasta sunt rare. De aceea ar trebui să fim mai atenți la ceea ce acestea au „de spus”, fiindcă atunci când asemenea persoane au funcții publice din care pot afecta societatea, dacă tot avem cu toții de pierdut, măcar să avem unii ceva de învățat.

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

One thought on “A vorbi prostii”

  1. Traducerea mai apropiata de inteles este “a manca rahat”. De fapt “cacat”, desi inteleg rezerva dv. de a spune lucrurilor pe nume. Engleza e mai putin precauta, iar “This is bullshit” sau simplu “Bullshit” a intrat de mult in termeni acceptati in publicatii si in discursul public. E usor de inteles acum si termenul “bullshiter”, adica unuia care spune baliverne. Evident ca adevarul este important, articolul e instructiv, dar va fi inteles doar de cei cu inclinatie filozofica sau filologica (din pacate). Societatile moderne par sa functioneze (contrar unei afirmatii din articol) si prin nerespecarea ‘adevarului’. Cetatea nu poate fi condusa de intelepti, iar managerii corecti sunt tot mai rari si inlocuiti de “mancatorii de rahat”

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s