Studiile despre Iluminism sunt unul din cele mai animate câmpuri intelectuale din câte cunosc – adică din cele mai fertile polemic și mai încărcate de dezbateri metodologice. Aici s-au testat, numai începând cu anii '60, ca să nu mai vorbim de perioada fierbinte care începe odată cu Revoluția Franceză, nenumărate teorii despre istorie, s-au înfruntat nominaliști istorici cu realiști, postmoderniști cu adepți (reali sau de paie) ai marilor narațiuni despre modernitate, dar, mai ales, s-au concurat mereu și s-au întrepătruns două tipuri diferite de voci – ambele perfect legitime în sine, dar între care ar trebui neapărat distins, și care pot da fiecare rezultate mai bune sau mai proaste: vocea istoricului, a cercetătorului academic al Luminilor, respectiv vocea politică a celui care invocă, printr-un speech act, Luminile ca pe o mitologie. Desigur, uneori cele două voci se reunesc, asumat sau nu, în scrierile aceluiași autor – cum e, de pildă, cazul lui Jonathan Israel.