Utopie, anti-utopie, satiră socială? Lumea „pe dos” a lui Jonathan Swift

Dana Jalobeanu

Cu toții am citit Călătoriile lui Gulliver. La 10 ani, ca poveste pentru copii; o poveste despre tărâmuri fermecate și creaturi miraculoase. La 14 ani, visând la călătoriile în lumea cailor inteligenți, sau la insula zburătoare, Laputa. Sau la maturitate, realizând că avem de-a face cu un text filosofic, satiră socială, utopie sau „lume pe dos”. Cum au ajuns Călătoriile lui Gulliver să fie o „carte pentru copii”? Cine a fost Jonathan Swift și de ce a scris el această carte? Cum să ne raportăm la insulele și societățile descrise de el? Sunt Călătoriile lui Gulliver o colecție de texte utopice? Sunt ele texte cu cheie, o virulentă satiră socială a Angliei secolului al XVII-lea? Sau avem de-a face cu o amară „lume pe dos” cu care se încheie minunatul proiect baconian al Noii Atlantide? Este Swift un Bacon dezamăgit?

Călătoriile lui Gulliver este o carte complexă și construită ca un joc pe puzzle. Prima ediție apare fără numele autorului pe copertă. Ca o relatare de călătorie scrisă de… Gulliver însuși. Ba chiar am putea spune că Swift face tot ce poată să ascundă faptul că el este autorul cărții. De ce face acest lucru? Este cititorul îndemnat să creadă relatările citite aici? De ce acest joc al anonimatului?

Gullivers_travels

Vineri, 3 iulie, ora 20 vom vorbi despre toate acestea. Dana Jalobeanu, în dialog cu Sorana Corneanu și Doina Cristina Rusu. Pe zoom și pe canalul de youtube.

Iar aici aveți un mic teaser 🙂

 

 

Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)

Doina-Cristina Rusu

În istoria gândirii, diferența dintre oameni și brute era ilustrată de absența rațiunii în cazul celor din urmă, si unul dintre cele mai uzuale exemple erau omul rațional și calul irațional. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift inversează aceasta asociere și descrie o societate în care caii sunt animalele raționale si oamenii, sau mai degrabă niște ființe humanoide, sunt iraționali. Putem citi această inversare în diverse moduri, dar pentru moment aș dori să propun o interpretare care o pune nu doar în contextul călătoriilor lui Gulliver, dar și a criticii unei raționalități duse la extrem, raționalitate folosită ca justificare pentru superioritatea oamenilor față de animale și restul naturii, a europenilor față de nativi (având ca urmare colonizarea), a bărbaților față de femei, si a experimentatorului față de natura pe care o putea obliga, în numele raționalității, să ia toate formele pe care acesta le dorea. Continue reading Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)

Cafeneaua filosofică: sezonul II

Reluăm Cafeneaua filosofică de vineri seara și deschidem „sezonul II” cu o discuție despre (anti)utopia lui Jonathan Swift. Recitiți Călătoriile lui Guliver și venți alături de noi vineri seara de la ora 20, pe zoom sau pe canalul de youtube Cafeneaua filosofică.

Dana Jalobeanu în dialog cu Sorana Corneanu și Doina Cristina Rusu.

Pentru linkul zoom, email la dana.jalobeanu@gmail.com

Țesătura poveștii

Dana Jalobeanu

Bill Mesler, H. James Cleaves II, Scurtă istorie a creației. Știința și căutarea orginii vieții, Humanitas, 2020

Scurtă istorie a creației… este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?) Continue reading Țesătura poveștii

Un montagne russe al plictisului

Diana Stere

Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulțumit, Humanitas, București, 2017

12 aprilie 1936

Mă cuprinde uneori câte o undă de entuziasm. Mă interesează câte ceva. Încep cu plăcere și, după câtăva vreme, îmi dau seama că nu e nimic grozav, că totul e de o uriașă inutilitate și că nu merită nici cel mai mic efort. Caut tot timpul altceva. Nu mi-am găsit încă drumul. Acesta, în mod sigur, nu e filozofia. Mi se pare că sunt cam superficială. Lucrurile mă preocupă doar tangențial. Aprofundarea lor mă deziluzionează [1].

Jurnalul lui Jeni Acterian poate fi citit întocmai asemeni unui jurnal. Îl poți parcurge frumos și linear, de la cap la coadă. Te poți interesa cu ușurință de fiecare activitate sau reflecție ale autoarei sale, fiindcă există, cel puțin la o primă vedere, o ordine și o evoluție clare, înregistrate de fiecare dată sub formatul standard zz/ll/aa, nu de puține ori strecurându-se chiar și o oră sau o localitate. Există, însă, (cel puțin) încă un alt mod de a citi același jurnal; unul pe care nu l-aș caracteriza ca fiind nici linear, și nici ușor, ci mai degrabă similar unui montagne russe. Un montagne russe care, în loc să pornească de la nivelul solului și să urce, treptat, până la vreun vârf de o înâlțime amețitoare, de unde apoi, inevitabil, va cădea, reușește să ne țină cu sufletul la gură fără a ne ridica, propriu-zis, de la sol. Odată ce deschidem Jurnalul lui Jeni și ne îmbarcăm în propriul său montagne russe, singurele pante pe care le vom avea de parcurs vor fi cele în susul și în josul plictisului. Ceea ce vreau, așadar, să vă propun, este o lectură a celor patru ani de studenție ai autoarei (deși veți vedea că o astfel de lectură rămâne la fel de coerentă la mult timp după ce Jeni părăsește facultatea), sub semnul acestui laitmotiv. Continue reading Un montagne russe al plictisului

Marea reinventare

Dana Jalobeanu

Au trecut, iată, câteva luni de când lumea s-a închis; de când suntem siliți, zi de zi, să ne reinventăm viața în gesturile ei cele mai mărunte. Și asta ne ține adesea ocupați cea mai mare parte din zi. Suficient de ocupați cât să nu băgăm de seamă cum se schimbă lumea din jurul nostru. Doar că în ultima vreme s-au înmulțit veștile care ar trebui să ne dea frisoane. Marile universități anunță, una după alta, că trec la cursuri online. La Londra, minunata reconstrucție a Angliei renascentiste, locul în care puteai face o călătorie în vremea lui Shakespeare, teatrul Globe, anunță că este în faliment. La New York, directorul MET anunță suspendarea tuturor spectacolelor, până la sfârșitul anului. Pentru că „Este evident pentru toată lumea că distanțarea socială și marea operă nu pot merge împreună.” Montările spectaculoase, orchestrele mari, corurile, devin brusc potențiale focare de răspândire a infecției. Continue reading Marea reinventare

Transumanismul pierdut al modernității

Azi este foarte la modă. Ne vorbește despre evoluția și transformarea speciei umane în ceva mai bun. Ne promite că vom trăi mai mult (mult mai mult), că vom fi mai sănătoși, mai puternici, că vom avea o capacitate cognitivă mai mare. Se numește transumanism și este definit în cele mai diferite moduri, toate însă având în centru ideea conform căreia umanitatea se poate reforma atât individ cu individ (biologic, cognitiv, moral) cât și ca specie.

Dar toate acestea sunt vise vechi – unele sunt vechi ca filosofia, altele — cele care pun tehnologia în centru — au vârsta modernității. Unele dintre proiectele transumaniste te duc cu gândul la filosofia renașterii: la Marsilio Ficino, sau Pico della Mirandola, cei care văd umanul ca pe o largă plajă de posibilități, iar devenirea persoanei ca pe un flux continuu, ca pe o transformare care nu se oprește niciodată (și care poate să ducă „în sus”, spre spiritualizare și angelizare, sau „în jos”, spre regresia în animalitate). Altele îți aduc aminte de proiectele utopice ale modernității timpurii care vizează transformări radicale ale individului și ale societății. Societăți controlate tehnologic, nașteri programate (astrologic și medical), eugenie, educație controlată de stat, metode de îmbunătățire a memoriei și transformare a capacităților cognitive, eradicarea pasiunilor și așa mai departe. Altele, în fine, par să fie ecouri târzii ale filosofiei care studia, la sfârșit de secol XVII și început de secol XVIII „mașina” organismului uman.

Banner-v2-FIVI-cu-invitati

Veniți să discutăm vineri, 5 iunie, despre Trasumanismul pierdut al modernității. Dana Jalobeanu în dialog cu Constantin Vică și Mihai Maci, pe zoom și pe canalul nostru de youtube. Vineri, 5 iunie, ora 20.

Găsiți aici și un trailer al discuției. Dacă vreți să intrați cu noi pe zoom și doriți linkul discuției, trimiteți un email la dana.jalobeanu@gmail.com.

Seducătorul

Dana Jalobeanu

I se spunea Profesorul… de parcă în întreaga Universitate din București n-ar mai fi existat altul decât el. Era anturat de o generație de aur: Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Emil Cioran, Jeni Acterian, Constantin Noica. Și era aureolat de tot felul de legende: intelectuale, politice și erotice. Studenții îl priveau fascinați, chiar și atunci când fascinația era amestecată cu o oarecare neîncredere. Continue reading Seducătorul

An intellectual journey for the discovery of new worlds

Doina Cristina Rusu

Re-reading the New Atlantis, one aspect in particular caught my attention in the beginning of the story. I noticed that the sailors’ attitude is very similar to the one described by the Spanish conquistadores, as it appears, for instance, in Bernal Diaz del Castillo’s story of Conquering the Aztec Empire. In the case of the New Atlantis and the arrival of the Spanish sailors, the Bensalemites take up the role of the natives, with only one difference. While both the natives and the Bensalemites are offering gifts to the respective ‘visitors’, the natives’ gift to the Spaniards is gold, the Bensalemites’ gift is the method of science. Before describing Salomon’s House, the Father says: “I will give thee the greatest jewel I have. For I will impart unto thee, for the love of God and men, the relation of the true state of Salomon’s House.” Continue reading An intellectual journey for the discovery of new worlds

The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis

Dana Jalobeanu

The story that everybody read

New Atlantis was published posthumously in 1626 or 1627 as a second part of a volume entitled Sylva Sylvarum or a natural historie in ten centuries. Soon it became a bestseller. To date, it has been impossible to establish how many editions of this volume were printed in the seventeenth century. We know of two Latin translations, a French translation and at least a dozen of English editions. Bacon’s Sylva (and hence the New Atlantis ) was the book that everybody read, in London, in Paris, in Amsterdam – in fact, across the whole Europe. It spoke directly and convincingly to a large and diverse audience, cutting across national, confessional and philosophical divides. Continue reading The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis