Străinii din Callipolis (9): Peştele torpilă pe uscat

Iovan Drehe

Socrate (470 – 399 î.e.n.) şi-a găsit nu de puţine ori imaginea reflectată într-un bestiar felurit, magnetic, atrăgător și respingător, sau electric, imobilizant, deranjant. Ni-l putem imagina ca satir, în liniile descrise de un Alcibiade fascinat când, comparându-l cu satirul Marsias (Platon, Banchetul, 215b-d), tânărul admirator nu-i declară doar asemănarea în înfăţişare, ci şi în ceea ce priveşte vrăjirea oamenilor prin îndeletnicirea proprie: satirul Marsias cu flautul, satirul Socrate cu vorbele. Socrate a fost de asemenea tăunul care a trezit „cabalina” democraţie ateniană (Platon, Apărarea lui Socrate, 30e); el era şi peştele numit „torpilă”, care îşi paraliza interlocutorii prin scurtcircuitarea reţelelor de opinii (Platon, Menon, 80a). Calităţile care i-au adus aceste comparaţii au fost şi cele care l-au pierdut în cele din urmă, atât asocierea cu Alcibiade şi alţi fermecaţi satiricește, cât şi animozitatea celor deranjaţi de tăun sau electrocutaţi de peştele-torpilă.

Marcello_Bacciarelli_-_Alcibiades_Being_Taught_by_Socrates,_1776-77_crop

Continue reading Străinii din Callipolis (9): Peştele torpilă pe uscat

Socrate, necunoscutul din noi

Dana Jalobeanu

(Alexander Nehamas, The Art of Living. Socratic Reflections from Plato to Foucault, University of California Press, 1998)

NehamasÎmi aduc aminte prefect unde am citit pentru prima dată cartea lui Alexander Nehamas. Am descoperit-o din întâmplare în biblioteca Institutului Warburg prin care colindam în căutarea unor alte cărți. Imaginați-vă un labirint pe patru etaje în care cărțile sunt catalogate straniu, pe subiecte de cercetare (nu pe domenii, nici pe autori). Tocmai pentru a prilejui cititorului norocos genul de descoperire despre care vreau să vă vorbesc. Cred că era o seară de septembrie când mi-am adus din bibliotecă un teanc de cărți în biroul comun de la etajul întâi, unde aveam o masă aflată în fața ferestrei care se deschidea spre Woburn Square. Mirosea, ca peste tot în clădire, a lemn și a carte veche, uneori și a cafea solubilă ieftină și (pentru că fereastra era mereu deschisă) a toamnă. Teancul de pe masa mea era considerabil, vag circumscris subiectului care mă interesa atunci: „moștenirea” stoică a Renașterii. Continue reading Socrate, necunoscutul din noi