Profesor și căutător al adevărului, Platonist, maniheist, creștin, întemeitor de comunități monastice și păstor de suflete, om al legii și administrator, filosofi... și un om cu „geniul prieteniei”. Scrierile lui sună uneori suprinzător de modern. Atunci când pare să inventeze un gen de introspecție în care seamănă mai curând cu Descartes decât cu Epictet sau Marcus Aurelius; atunci când vorbește despre felul în care filosofia este deschisă și bărbaților și femeilor; sau când ne spune cu modestie că rolul profesorului este doar acela de a-l ajuta pe elev să descopere ceea ce are deja, în sine.
Category: Cafeneaua filosofica
Filosofie și literatură în „Călătoriile lui Gulliver”
Sunt cărți pe care le citești, nu le poți lăsa din mână, și abia mult după ce le-ai terminat, mult după ce te-ai impregnat de aroma lor și te-ai umplut de abundența lor imagistică, abia târziu, și abia revenind asupra lor, te pun pe gânduri. Așa e cartea lui Swift. Utopie, anti-utopie, farsă, „lume pe dos”, un text de o infinită ironie și un bubuitor sarcasm, un autor căruia căruia nu-i scapă nimic: relatările de călătorie, filosofia, știința, morala... și viața de zi cu zi. În Anglia secolului al XVIII-lea, la fel ca azi, Călătoriile lui Gulliver joacă rolul unui bisturiu care nu iartă pe nimeni.
Rațiune și imaginație, sau ce ne face mai umani in lumea lui Jonathan Swift (Partea a II-a)
În ultimul capitol din partea a patra, Gulliver ne spune care este, în concepția lui, cel mai dăunător viciu: mândria. Și se întreabă cine ar putea să citească despre virtuțile cailor Houyhnhnm fără să se rușineze de propriile sale vicii? Mai mult, capitolul are ca scop criticarea literaturii de călătorie, plină de invenții și exagerări, și a colonialismului. În contrast, Gulliver menționează ori de câte ori are prilejul, că descrierile lui sunt adevărate, dar aceste lumi, chiar dacă ar putea fi colonizate, nu prezintă niciun interes.
Și totuși, cine ar putea să creadă că insulele acestea, și mai ales locuitorii lor, există? Insule cu pitici, insule cu giganți, insule cu cai vorbitori. Nu e clar că totul nu este altceva decât fantasy? Ei bine nu.
Și totuși, cine ar putea să creadă că insulele acestea, și mai ales locuitorii lor, există? Insule cu pitici, insule cu giganți, insule cu cai vorbitori. Nu e clar că totul nu este altceva decât fantasy? Ei bine nu.
Utopie, anti-utopie, satiră socială? Lumea „pe dos” a lui Jonathan Swift
Cu toții am citit Călătoriile lui Gulliver. La 10 ani, ca poveste pentru copii; o poveste despre tărâmuri fermecate și creaturi miraculoase. La 14 ani, visând la călătoriile în lumea cailor inteligenți, sau la insula zburătoare, Laputa. Sau la maturitate, realizând că avem de-a face cu un text filosofic, satiră socială, utopie sau „lume pe dos”. Cum au ajuns Călătoriile lui Gulliver să fie o „carte pentru copii”? Cine a fost Jonathan Swift și de ce a scris el această carte? Cum să ne raportăm la insulele și societățile descrise de el? Sunt Călătoriile lui Gulliver o colecție de texte utopice? Sunt ele texte cu cheie, o virulentă satiră socială a Angliei secolului al XVII-lea? Sau avem de-a face cu o amară „lume pe dos” cu care se încheie minunatul proiect baconian al Noii Atlantide? Este Swift un Bacon dezamăgit?
Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)
Doina-Cristina Rusu În istoria gândirii, diferența dintre oameni și brute era ilustrată de absența rațiunii în cazul celor din urmă, si unul dintre cele mai uzuale exemple erau omul rațional și calul irațional. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift inversează aceasta asociere și descrie o societate în care caii sunt animalele raționale si oamenii, sau … Continue reading Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)
Cafeneaua filosofică: sezonul II
Reluăm Cafeneaua filosofică de vineri seara și deschidem „sezonul II” cu o discuție despre (anti)utopia lui Jonathan Swift. Recitiți Călătoriile lui Guliver și venți alături de noi vineri seara de la ora 20, pe zoom sau pe canalul de youtube Cafeneaua filosofică.
Transumanismul pierdut al modernității
Azi este foarte la modă. Ne vorbește despre evoluția și transformarea speciei umane în ceva mai bun. Ne promite că vom trăi mai mult (mult mai mult), că vom fi mai sănătoși, mai puternici, că vom avea o capacitate cognitivă mai mare. Se numește transumanism și este definit în cele mai diferite moduri, toate însă având în centru ideea conform căreia umanitatea se poate reforma atât individ cu individ (biologic, cognitiv, moral) cât și ca specie.
An intellectual journey for the discovery of new worlds
Re-reading the New Atlantis, one aspect in particular caught my attention in the beginning of the story. I noticed that the sailors’ attitude is very similar to the one described by the Spanish conquistadores, as it appears, for instance, in Bernal Diaz del Castillo’s story of Conquering the Aztec Empire. In the case of the New Atlantis and the arrival of the Spanish sailors, the Bensalemites take up the role of the natives, with only one difference. While both the natives and the Bensalemites are offering gifts to the respective ‘visitors’, the natives’ gift to the Spaniards is gold, the Bensalemites’ gift is the method of science. Before describing Salomon’s House, the Father says: “I will give thee the greatest jewel I have. For I will impart unto thee, for the love of God and men, the relation of the true state of Salomon’s House.”
The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis
New Atlantis was published posthumously in 1626 or 1627 as a second part of a volume entitled Sylva Sylvarum or a natural historie in ten centuries. Soon it became a bestseller. To date, it has been impossible to establish how many editions of this volume were printed in the seventeenth century. We know of two Latin translations, a French translation and at least a dozen of English editions. Bacon’s Sylva (and hence the New Atlantis ) was the book that everybody read, in London, in Paris, in Amsterdam – in fact, across the whole Europe. It spoke directly and convincingly to a large and diverse audience, cutting across national, confessional and philosophical divides.
The Island of Science: Francis Bacon’s New Atlantis
Some read it as a utopia; others took it for a blueprint of a novel scientific society - in a time when science was not yet invented. But everybody read it and knew about it, and discussed about it: Francis Bacon's New Atlantis. In fact, few books were more popular in the seventeenth century than the New Atlantis.










