Filosofie și literatură în „Călătoriile lui Gulliver”

Dana Jalobeanu

Motto: „Aveau capul înclinat fie spre dreapta, fie spre stânga, unul dintre ochi era întors înăuntru, iar celălalt căta drept către zenit.”

Sunt cărți pe care le citești, nu le poți lăsa din mână, și abia mult după ce le-ai terminat, mult după ce te-ai impregnat de aroma lor și te-ai umplut de abundența lor imagistică, abia târziu, și abia revenind asupra lor, te pun pe gânduri. Așa e cartea lui Swift. Utopie, anti-utopie, farsă, „lume pe dos”, un text de o infinită ironie și un bubuitor sarcasm, un autor căruia căruia nu-i scapă nimic: relatările de călătorie, filosofia, știința, morala… și viața de zi cu zi. În Anglia secolului al XVIII-lea, la fel ca azi, Călătoriile lui Gulliver joacă rolul unui bisturiu care nu iartă pe nimeni.

Și totuși… Cum să citim acest text? Swift îl trimite în lume în haine de împrumut. Elaborează o complicată farsă pentru a-l publica cvasi-anonim; având ca singur autor personajul principal al poveștii, Lemuel Gulliver. Un personaj complex, plin de umbre și generator de întrebări.

Călătoriile lui Gulliver ne poartă pe tărâmuri fantastice. Ne întâlnim la fiecare pas cu creaturi ale imaginației. Și totuși, sentimentul nu este că te afli într-o poveste. Călătoriile lui Gulliver seamănă mai degrabă cu o galerie de oglinzi. Una în care fiecare cititor se vede, reflectat la nesfârșit, și nu prea știe dacă cele în care se vede sunt oglinzi „drepte” sau strâmbe. Este monstrul pe care-l contempli o deformare intenționată, într-o oglindă de bâlci? Sau ești chiar tu? Pitici, uriași, savanți nebuni și cai înțelepți; creaturi fantastice sau ipostaze familiare? Va trebui să citiți și să decideți. Ca ghid aveți discuția de mai jos. Sorana Coreanu (Universitatea din București) și Doina-Cristina Rusu (University of Groningen) explică câteva dintre misterele acestei cărți ușor de citit, dar greu de descifrat. O carte în care filosofia se împletește cu literatura.

Cum devenim persoane morale? Ne putem folosi de celălalt pentru a ne vedea mai bine pe noi înșine? Ce să alegem din „bătălia anticilor cu modernii”? Ce ne face raționali? Cu siguranță nu „forma” exterioară, aparent umană, cu care ne-am născut – căci câte nu sunt formele aparente ale umanului? Prin ce suntem noi, azi, mai puțin absurzi, decât toate creaturile absurde izvorâte din imaginația lui Swift?

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s