În primul verset al Surei 54 din Coran ni se spune că Luna a fost despicată în două – un fenomen despre care unii spun că a fost provocat de Mahomed, iar alții că i-a fost doar martor; în orice caz, scopul era convertirea necredincioșilor din tribul Quraysh. Ceva mai la vale (94. 1-3), o mostră din splendida poezie coranică: „Oare nu ți-am deschis ție pieptul / Și nu am îndepărtat de la tine povara ta, / Care-ți apasă pe spinare?”[1]. Interpretarea e mai puțin poetică: pieptul lui Mohamed a fost deschis în mod propriu, chirurgical, așa zicând, de către îngeri și curățat temeinic pe dinăuntru – o formă extremă de purificare[2]. Din tradiția Hadith aflăm și câteva miracole „mai mici” ale Profetului: a consolat un palmier care plângea; a făcut doi copaci să se miște la porunca lui; a stupit ochiul beteag al lui Ali, însănătoșindu-l; a adus ploaie la Medina pe timpul unei secete; nu avea umbră – un semn al luminii sale; era salutat de pietre și copaci; plus multe vindecări și profeții (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Miracles_of_Muhammad). În sfârșit, minunea minunilor: călătoria de la Mecca la Ierusalim pe spatele armăsarului Buraq, o lighioană înaripată, apoi așa-numitul Mi’raj [„scară”, „ascensiune”, de unde și „mirajul” nostru (= „vedenie”), venit prin franceză], adică ridicarea, călăuzită de îngerul Gabriel, printr-o suită de ceruri, până la Dumnezeu, prilej totodată de a vedea și o succesiune de iaduri, laolaltă cu suferințele păcătoșilor care le locuiesc – o posibilă sursă de inspirație pentru Infernul lui Dante.