Cafeneaua filozofică de vineri seara. La Rochefoucauld: moralist sau filozof?

O discuție între Cătălin Avramescu și Ștefan Vianu, moderată de Dana Jalobeanu, despre Maximele lui La Rochefoucauld, recent traduse de cei doi invitați. Printre temele abordate s-au numărat: critica lui La Rochefoucauld a filozofiilor morale antice, situarea sa între filozofie și literatură, actualitatea pe care o au astăzi Maximele (asimilate mai mult decât se bănuiește), … Continue reading Cafeneaua filozofică de vineri seara. La Rochefoucauld: moralist sau filozof?

Cafeneaua filozofică de vineri seara. Heidegger și Wittgenstein: întoarcerea filozofiei la cotidian

O dezbatere între Cătălin Cioabă și Mihai Ometiță, moderată de Grigore Vida, despre Heidegger, Wittgenstein și întoacerea filozofiei la cotidian. S-au discutat, între altele, diferitele sensuri ale „cotidianului”, depășirea metafizicii și statutul unei filozofii fără „metodă”, deosebirile dintre perioada timpurie și cea târzie a celor doi filozofi, înrâurirea lui Tolstoi asupra lor. Înregistrarea poate fi … Continue reading Cafeneaua filozofică de vineri seara. Heidegger și Wittgenstein: întoarcerea filozofiei la cotidian

„Filozofia” Maximelor

Fragmente, frânturi de text, gânduri abia schiţate, o dezordine aparentă. Pentru cititorul modern, acesta este primul obstacol pe care îl are de trecut atunci când deschide un exemplar al Maximelor lui La Rochefoucauld. Nu este o carte de filozofie morală în sensul obişnuit, nu spune o poveste coerentă, nu se desfăşoară după un plan clar. Jean Starobinski afirma că Maximele nici „nu pot avea un centru”, sunt o expresie a „dezordinii deliberate”. Tentaţia, desigur, este să o citim exact doar în acest fel. Ca pe o colecţie de vorbe de duh. Una după alta, aranjate de autorul lor, pentru uzul nostru. Totuși, dimensiunea filozofică a Maximelor nu scapă cititorului avizat. Filozofia este disciplina pe fundalul căreia se cuvin descifrate cele mai multe dintre maximele ducelui. Textul Maximelor poartă urmele influenţei stoicismului, criticat masiv, și ale scepticismului, transpus din teoria cunoașterii în morală. Mai departe, teoria despre pasiuni cu care operează La Rochefoucauld îşi are sursa în etica lui Aristotel. Viciile și virtuțile se transformă unele în altele sau se opun unele altora în maniere adesea surprinzătoare. „Viciile intră în compoziţia virtuţilor precum otrăvurile intră în compoziția medicamentelor. Conceptul de „prudenţă” este, la rândul său, împrumutat din filozofia lui Aristotel. Însă Maximele nu se pliază complet pe nici unul din modelele epocii sale. Pentru La Rochefoucauld, cunoașterea morală este, în natura sa, incompletă. Scriitorul se plasează în prelungirea tradiției cazuisticii, pentru care cunoaşterea morală nu este o specie de cunoaştere abstractă, a unor reguli generale.

Filosoful la pas mărunt: către un rendez-vous Wittgenstein–Heidegger

În lucrarea sa de maturitate, Cercetări filosofice (publicată postum în 1953), Wittgenstein își face mea culpa privind înapoi, înspre lucrarea sa de tinerețe Tractatus logico-philosophicus (a cărei primă ediție din 1921 o renegase ca fiind piratată): „Ajunsesem pe o gheață lucie, unde lipsește frecarea, prin urmare condițiile sunt într-un anumit sens ideale, și tocmai de aceea nu putem să ne mișcăm. Vrem să ne mișcăm; atunci avem nevoie de frecare. Înapoi pe terenul zgrunțuros!“ (Pt. I, §107 tr. mod.)

Cafeneaua filozofică de vineri seara. Newton versus Leibniz: Corespondența dintre Leibniz și Samuel Clarke

O dezbatere între Sorin Costreie și Dana Jalobeanu, moderată de Grigore Vida, despre corespondența dintre Leibniz și Samuel Clarke. Pornind de la problema relația lui Dumnezeu cu lumea, au fost discutate marile teme ale corespondenței: trăim în cea mai bună dintre lumile posibile? sunt spațiul și timpul relații sau entități, ori poate chiar proprietăți ale … Continue reading Cafeneaua filozofică de vineri seara. Newton versus Leibniz: Corespondența dintre Leibniz și Samuel Clarke

Cum ar arăta ediția ideală a corespondenței dintre Leibniz și Samuel Clarke

Corespondența dintre Leibniz și Samuel Clarke e cel mai faimos schimb epistolar din veacul al XVIII-lea. În fapt, e moștenirea secolului al XVII-lea pentru cel de-al XVIII-lea, un compendiu al problemelor pe care cel dintâi le-a lăsat de rezolvat celui din urmă. Nu putem înțelege celebrele argumente ale lui Kant despre spațiu și timp din Critica rațunii pure, nici Scrisorile lui Euler către o prințesă germană – pentru a da două exemple care vin rapid în minte – fără a avea drept fundal corespondența Leibniz–Clarke. E poate și cea mai bună ilustrare pentru acea sinteză unică între teologie, fizică și filosofie de care vorbea Funkenstein, căci parcă nicăieri nu e mai evidentă unitatea și interdependența dintre ele. Marea dispută dintre Newton și Leibniz s-a pe toate aceste planuri, plus cel politic, și pentru a desluși dedesubturile Corespondenței e nevoie de o investigație minuțioasă care să înceapă cel puțin din anii 1670, de la primul schimb de scrisori, foarte amical, dintre cei doi. Contextul e stufos, printre cele mai fascinante pentru istoric; însă nu mai mică e delectarea pentru filosoful fără astfel de veleități și care citește textul pur și simplu: din punct de vedere filosofic, Corespondența e – cu un cuvânt cam tocit, dar precis – o bijuterie.

Tezele pentru care a fost ars pe rug Giordano Bruno

În 1592, Giordano Bruno, aflat la Frankfurt, acceptă invitația aristocratului venețian Giovanni Mocenigo de a-i fi oaspete în Serenissima Republică și de a-l iniția în mnemotehnică. Nemulțumit, probabil, de progresele făcute, precum și de faptul că dascălul său vroia să se întoarcă în Germania, Mocenigo mai întâi îl împiedică pe Bruno să plece, închizându-l în podul palatului, iar în ziua următoare îl denunță Sfintei Inchiziții din Veneția. Înscrisul său, în baza căruia Bruno este arestat, cuprindea următoarele afirmații făcute de filozof în discuțiile purtate cu gazda sa:

Cafeneaua filozofică de vineri seara. La ce e bună istoria filozofiei?

O dezbatere între Nora Grigore, Răzvan Ioan, Iovan Drehe și Grigore Vida, moderată de Dana Jalobeanu. Pornind de la provocarea unor filozofi analitici (Just say 'No' to the history of philosophy!) a fost discutată relevanța istoriei filozofiei pentru filozofie și diferitele moduri în care ne putem raporta la filozofii din trecut. A rezultat una dintre … Continue reading Cafeneaua filozofică de vineri seara. La ce e bună istoria filozofiei?