Scriu acest articol în zile de sărbătoare și mă gândesc că trecem, zilele acestea, prin două evenimente care se exclud unul pe celălalt. Învierea lui Christos, care aduce cu ea, în fiecare an o reconfirmare a speranței și ne invită să privim înspre o lume mai curată, mai lipsită de păcat, coincide cu o adevărată înviere a autoritarismului, și încă în forma lui cea mai cumplită și autentică, care participă exclusiv la distrugere, moarte și teroare. Sentimentul de bucurie produs de faptul învierii este anulat astfel, în sufletul creștinului, datorită crimei care se produce chiar lângă noi, o crimă prin care se încearcă anihilarea unui întreg popor.
Și nu pot să nu mă gândesc la acest eveniment, a învierii Răului, un rău pe care-l credeam apus. Căci noi, cei care am apărut în post-comunism, ne-am format în spiritul unui liberalism confuz, dar sănătos, transmis de oameni care știau să apecieze această trecere spre democrație, iar trecerea de la o guvernare autoritară la una democratică reprezenta, probabil, pentru orice stat european, o importantă îmbunătățire a calității vieții individului. Vremurile tulburi, în care dictatura suprima orice drept sau libertate, rămăsese doar un coșmar real al generațiilor trecute, care au avut nenorocul de a simți presiunea bocancului.
Plecând de la acest eveniment al învierii, îmi propun să analizez câteva întrebări care, cred eu, așteaptă câteva răspunsuri clare și concrete, mai puțin speculative sau conceptuale. De ce există în societățile contemporane guvernări autoritare? De ce omenirea este înclinată să rezoneze cu o viziune de tip autoritaristă, în ciuda numeroaselor exemple istorice care arată că o guvernare autoritară este de-a dreptul falimentară?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, am căutat mai întâi niște cărți. Și vă propun să vorbim despre trei dintre cele pe care le-am citit recent. Nu voi apela la acele teorii politice care au făcut istorie, deoarece urmăresc să redau succint raportul dintre autoritarism ca formă de guvernământ, care cere obediența populației în fața unui partid unic, și cei care admit în mod conștient această formă de guvernământ. Cu alte cuvinte, voi încerca să schițez motivele pentru care oamenii aleg să trăiască într-un stat autoritar și nu într-unul liberal, democratic.
În căutarea unor răspunsuri adecvate, voi vorbi despre o lucrare care poate arăta motivele pentru care oamenii tind spre o guvernare autoritară și despre alte două care pot oferi soluții valabile la problema autoritarismului.
Amurgul democrației
Anne Applebaum, jurnalist și istoric, încearcă în lucrarea sa ,,Twilight of Democracy” să ofere o imagine clară a modului în care funcționează autoritarismul și mecanismele acestuia în epoca noastră.
Pentru început, trebuie să lămurim ce înseamnă autoritarism și care sunt caracteristicile lui. Unii filosofi au definit autoritarismul în termeni psihologici și mai puțin politici, încercând să identifice tipologia unei personalități autoritare. Autoarea se raportează la Hannah Arendt care susține că o personalitate autoritară se regăsește la un individ solitar și care își găsește locul în lume prin aderarea la o mișcare politică[1]. Applebaum tinde spre o definiție similară cu cea a lui Arendt, care nu este neapărat de factură politică. Autoritarismul și implicit cel care adoptă o poziție autoritară nu este neapărat conservator, susține autoarea, dar înclină spre uniformitate și ordine, nu există o situare concretă în stânga sau dreapta politică, pentru că autoritarismul nu se identifică cu un set de idei de dreapta sau de stânga, însă adoptă ceea ce autoarea numește un cadru de gândire – altfel spus un dictator privește lumea dintr-o anumită perspectivă, în mod unitar, perspectivă în care valorile și ideile au sens precis atâta timp cât nu intră în conflict cu alte idei, din acest motiv demagogul respinge cu ardoare orice tip de competiție sau dezbatere. Credințele și valorile sale sunt întruchiparea adevărului absolut, orice contestare reprezintă o amenințare la adresa lor. Autoritarismul sau regimul autocratic se definește și printr-o respingere a pluralismului – dictatorul tinde spre un ideal al societății în care guvernează, în sensul că dorește impunerea propriei sale viziuni ideale care trebuie să conducă la salvarea națiunii decăzute. Într-un regim autocratic, salvarea constă într-o singură alternativă unică, cea propusă de dictator, astfel devine imposibilă recunoașterea sau acceptarea unor idei sau opinii care ar putea fi contrare viziunii dictatorului. Totuși, aici apare întrebarea cum ajung la putere demagogi care suprimă libertatea oamenilor, cine sprijină o asemenea guvernare politică? Pentru ca un mecanism autoritar să funcționeze este nevoie de un sprijin considerabil, pentru că altfel dictatorul nu poate ajunge în niciun caz la putere. Applebaum ne dă un răspuns care pe unii ne uimește. Cei care sprijină autoritarismul sunt însăși intelectualii, bloggerii, scriitorii care se simt mai confortabil din punct de vedere politic cu viziuni ne-liberale, deci intelectualii pot deveni, conform lui Applebaum niște mici dictatori care au un rol esențial în promovarea discursului autoritar. Un partid dictatorial are nevoie în special de elitele educate și specialiști care să îndeplinească misiunea de manipulare și să lanseze războiul împotriva celorlalți intelectuali care nu împărtășesc viziunea lor. Nu este nimic obscur sau complicat în actul de acceptare a unor idealuri autoritare de către casta intelectualilor, ei pur și simplu au convingerea că identitatea națională a fost stârpită și a fost înlocuită cu ceva artificial, pentru că discursul regimurilor autocrate îmbracă haina naționalismului, iar această falsă identitate trebuie extirpată de dragul nației. În același timp, dictatorii și micii dictatori dovedesc sentimentul unei nostalgii patriotice care îi împinge să salveze, cu orice preț, poporul și țara[2].
Ce au în comun dictatorii și susținătorii acestora este tocmai ideea că societatea este într-o continuă denaturare și are nevoie de o reconstruire, ei susțin redefinirea națiunii și rescrierea contractelor sociale, însă acest demers vine la pachet cu alterarea regulilor democratice pentru a da posibilitatea dictatorilor sau unicului partid de a rămâne la putere[3].
Trăsăturile autoritarismului de astăzi
Astăzi, autoritarismul a luat și alte înfățișări, nu se mai impune neapărat prin violență, ci se folosește de alte mecanisme pentru a câștiga admirația publicului. Autoarea vorbește de o dictatură de tip soft[4] în sensul în care nu se exercită prin folosirea poliției politice, ci prin intermediul persuasiunii și propagandei – pentru a rămâne la putere este necesar ca dictatorul sau partidul să se folosească de autoritatea presei sau a intelectualilor pentru a manipula masele. În același timp, autocrația impusă de dictatorii moderni nu se aseamănă în vreun fel cu filosofia marxistă, ci este mai degrabă un mecanism de a rămâne la putere pentru a guverna și de a impune propria viziune despre schimbarea societății care a ajuns să fie decadentă și coruptă – un astfel de fenomen se petrece și în Ungaria, sub regimul lui Orban, conform autoarei.
Și astfel ajungem la întrebarea noastră, de ce a reapărut autoritarismul în epoca aceasta, când se cunosc prea bine efectele dramatice ale unei guvernări autoritare? N-a fost oare fenomenul dictaturii stârpit odată cu eliminarea regimurilor comuniste? A câștigat democrația doar o luptă și nu întreg războiul cu regimurile autoritare? Dacă ne uităm retrospectiv, și luăm în seamă fenomenele actuale, vedem că autocrația a stat ascunsă, așteptând momentul prielnic pentru a da o lovitura perfectă democrației.
Răspunsul lui Applebaum la această întrebare este cât se poate de simplu. Autoritarismul revine prin intermediul acțiunilor unor oameni care discreditează democrația pe motiv că este, ori prea imitativă, ori prea slabă nefiindu-le posibil un progres înăuntrul ei – dar nu este nimic post-comunist în viziunea celor ce susțin autoritarismul în vremea noastră, însă este vorba de un scepticism cu privire la modul în care funcționează democrația[5]. Demagogii au credința că lucrurile merg prost în societatea lor și democrația nu oferă șansa de a reconstrui o nouă națiune.
Pluralismul valoric a la Berlin
O posibilă soluție la înlăturarea autoritarismului ar fi să înțelegem mai precis că este imposibilă viziunea unei soluții finale și unice.
Isaiah Berlin este unul dintre filosofii secolului al XX-lea care a discutat despre pluralitatea valorilor și cum această viziune ar reprezenta o soluție rațională și pașnică de a accepta o societate care îmbrățișează diferite valori. În eseul Urmarirea Idealului, Berlin merge pe un pluralism inspirat din scrierile lui Herder și Vico. Berlin critică scopul final pe care l-au urmărit liderii politici – Berlin susține că întregul perfect sau armonia unitară, acea viziune completă care rezolvă toate problemele societății și în care se găsește tot ce este mai bun pentru societate, nu este altceva decât o imagine himerică a unei societăți utopice[6]. Natura ne arată că suntem ființe cu însușiri diferite și în același timp avem valori diferite, suntem obligați să alegem, să privim lumea diferit, consideră Berlin. Credința că totul se poate rezuma la o singură soluție și numai una, a dus la nenumărate tragedii în istorie, de aceea Berlin consideră că această perspectivă este una incoerentă nu doar la nivel practic, ci și la nivel conceptual, deoarece însăși valorile au această calitate de a intra în conflict una cu cealaltă[7].
Soluția Hirschman – Exit or Voice
O altă soluție posibilă care este mai puțin conceptuală, și care nu presupune neapărat o reevaluare a valorilor sau stabilirea unui set-up mental pluralist, este propusă de Albert Hirschman în cartea sa din 1970, Exit, Voice and Loyalty. Ceea ce propune Hirschman vine pe direcția unor efecte de marketing, astfel că dacă o organizație care oferă clienților anumite servicii, ajunge să aibă performanțe slabe, iar serviciile se dovedesc a fi de slabă calitate, clienții vor avea în vedere două alternative: fie vor ieși din orice fel de relație cu acea organizație, fie își vor arăta nemulțumirea prin protest față de organizație[8]. Aceste două opțiuni vor avea consecințe uriașe pentru organizație, deoarece aceasta trebuie să găsească noi soluții pentru a îndrepta problemele, întrucât existența acelei organizații depinde în totalitate de clienții ei, iar dacă aceștia nu vor mai intra în relații cu organizația sau firma, atunci aceasta din urmă ori își va îmbunătăți serviciile conform cererilor clienților, ori vor dispărea de pe piață.
Același lucru se poate petrece și în relațiile dintre un stat (sau partid politic) cu cetățenii acestuia. Ieșirea, care nu înseamnă altceva decât părăsirea granițelor statului și protestul sunt cele mai esențiale mecanisme de a combate neajunsurile pricinuite de puterea statală. Oamenii pot protesta sau pot ieși din orice relație cu statul atâta timp cât drepturile și libertățile lor sunt încălcate, fie că vorbim de un stat autoritar sau de un stat care adoptă o dictatură soft. Desigur, Hirschman nu spune lucruri deosebit de noi, însă trebuie să le avem în vedere mai ales în aceste timpuri în care libertatea și viața sunt totalmente puse în primejdie.
Așa cum în fiecare an se naște în sufletul nostru speranța unei lumi noi, fără de păcat, speranță clădită pe minunea Învierii lui Christos, tot așa ar trebui să ne cultivăm, clipă de clipă, dorința de a putea trăi într-o lume liberă, sigură și pașnică, singura care ne permite să avem opinii contrare, ba chiar să ne certăm între noi, câtă vreme o facem cu bună credință și politețe. Căci, iată, libertatea nu este un dat, și nici pacea nu este mereu la îndemână. Ele există câtă vreme le cerem, le întreținem, le cultivăm și suntem dispuși să luptăm pentru ele.
Bibliografie:
- Albert O. Hirschman – Exit, Voice and Loyalty – Responses to Decline in Firms, Organizations and States, Harvard University Press, London, 1970.
- Anne Applebaum – Twillight of Democracy – The Seductive Lure of Authoritarianism Doubleday, 2020.
- Isaiah Berlin – Lemnul Strâmb al Omenirii – Capitole din Istoria Ideilor, trad. A. Costea, HUMANITAS, București, 2021.
[1] Anne Applebaum – Twillight of Democracy – The Seductive Lure of Authoritarianism Doubleday 2020, p. 17
[2] Idem. p. 60.
[3] Idem. p. 21.
[4] Idem. p. 24.
[5] Idem. p. 46.
[6] Isaiah Berlin – Lemnul Strâmb al Omenirii – Capitole din Istoria Ideilor, trad. A. Costea, HUMANITAS, București, 2021, p. 41.
[7] Ibid.
[8] Albert O. Hirschman – Exit, Voice and Loyalty – Responses to Decline in Firms, Organizations and States, Harvard University Press, London, 1970, p. 4.
Let's talk about books 