Despre tentația de a construi insule

De unde vine tentația de a construi insule a modernilor? În secolele XVI-XVII era mai degrabă impulsul de a le descoperi. De a le re-imagina, organizându-le. Transformând Paradisul într-unul al ordinii, al dreptății, al salvării prin cunoaștere. Cu ironie, în Utopia lui Morus, cu o doză de optimism și speranță în Noua Atlantidă a lui Francis Bacon. Începând cu secolul al XVIII-lea, insulele sunt construite și organizate. De la insula zburătoare a lui Jonathan Swift la insula mecanică a lui Jules Verne. Îți iei insula și pleci cu ea mai departe. Și pe insulă îți iei doar prietenii. Cu care organizați o societate perfectă. Vă sună, oare, cunoscut? Seamănă puțin cu bulele noastre? Cu grupurile noastre de facebook care se multiplică, la vreme de pandemie, ca ciupercile după ploaie?

Lumi ale gândirii

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Tentația demiurgiei

De unde vine oare pretenția modernilor de a întemeia filosofia „de la zero”, ca pe un sistem rațional autonom și auto-suficient? E doar un mod de a scrie, un stil al rupturii? Un alt mod de a exprima un ideal al clarității deja formulat în Renaștere? Sau e ceva mai mult decât atât? Este această re-întemeiere a filosofiei în modernitate rezultatul unei tentații demiurgice - un impuls creator și fondator care se manifestă într-un mod special în istorie?

Un Vergiliu modern

M-am întâlnit cu Dante de mai multe ori pe parcursul vieții. În studenție, când am descoperit cât de melodioasă este traducerea Etei Boeriu. Sau mai târziu, când ajunsesem să ascult în neștire Liszt și am dat de Sonata Dante, ceea ce m-a trimis din nou să recitesc Infernul. Când a început să mă preocupe istoria cosmologiei și am recitit Divina comedie cu un ochi critic, încercând să-mi imaginez universul dantesc. Când am citit, cu entuziasm, cartea lui Horia Roman Patapievici, Ochii Beatricei, a cărei lectură m-a trimis, din nou, să recitesc Dante. Sau după o plimbare de seară cu vaporetto prin apele lagunei venețiene, când mi-au ieșit în cale, parcă din neant, Dante și companionul său, Vergiliu.

Dante în Vinerea Mare

Sunt multe moduri în care puteți citi Divina Comedie. La cafeneaua filosofică am încercat să pătrundem în labirintul ei de sensuri pornind de la problema timpului. Dante, „spirit științific”. care îmbină poezia cu filosofia, este foarte preocupat să situeze timpul acțiunii. În numeroase locuri, în Divina Comedie ni se spune cât timp a trecut, cum stau, pe cer, … Continue reading Dante în Vinerea Mare

Dante în Vinerea Mare

La cafeneaua filosofică online de vineri, 17 aprilie, vom vorbi despre Divina Comedie. Poate unii dintre voi își mai amintesc de o altă ediție, dinainte de Crăciun, în care am vorbit despre spațiul în Divina comedie, și despre Paradis (găsiți aici înregistrarea). Acum vom vorbi însă despre timp. Despre timpul pelerinajului dantesc și despre timpul … Continue reading Dante în Vinerea Mare

Făuritorii de lumi

Ce au în comun Erasmus și Machiavelli, Campanella și Bacon, Shakespeare și Cervantes? Veți spune că au trăit cam în aceeași perioadă, acea epocă de aur la care încă ne referim cu numele pe care ea și l-a ales: Renașterea. Și fiind ei mai mult sau mai puțin contemporani, trebuie să aibă și alte lucruri în comun. Unele care țin de idealuri; altele care țin de stil, de forma de adresare, poate de tipul de public vizat? Dacă Machiavelli n-ar fi pe listă, am putea spune că toți acești autori cred în valoarea cognitivă a limbajului poetic. Scriu fabule și utopii, inventează lumi. Machiavelli, însă, pare cineva din alt film. Cineva extrem de critic la adresa imaginarului Renașterii; explicit critic cu cei care fantazează și construiesc – cu sau fără intenția de a reforma umanitatea – insule utopice.

Cafeneaua filosofică în format online. Ce rămâne după ce pleacă lebedele negre? Un dialog despre „reziliență” și „antifragilitate”

Înregistrarea discuției de vinerea trecută este acum pe youtube și poate fi vizionată aici. Un dialog între Ciprian Mihali, Mihai Maci și Dana Jalobeanu despre „reziliență” și „antifragilitate”, despre cum situațiile de criză stimulează creativitatea, iar societățile se refac după dezastre prin coagularea în jurul unor valori.