Despre tentația de a construi insule

Dana Jalobeanu

De unde vine tentația de a construi insule a modernilor? În secolele XVI-XVII era mai degrabă impulsul de a le descoperi. De a le re-imagina, organizându-le. Transformând Paradisul într-unul al ordinii, al dreptății, al salvării prin cunoaștere. Cu ironie, în Utopia lui Morus, cu o doză de optimism și speranță în Noua Atlantidă a lui Francis Bacon. Începând cu secolul al XVIII-lea, insulele sunt construite și organizate. De la insula zburătoare a lui Jonathan Swift la insula mecanică a lui Jules Verne. Îți iei insula și pleci cu ea mai departe. Și pe insulă îți iei doar prietenii. Cu care organizați o societate perfectă. Vă sună, oare, cunoscut? Seamănă puțin cu bulele noastre? Cu grupurile noastre de facebook care se multiplică, la vreme de pandemie, ca ciupercile după ploaie?

Cu aceste întrebări v-ași invita la discuția de vineri seara.

VIneri, 1 mai, ora 20 pe zoom. Dana Jalobeanu în dialog cu Corin Braga. Despre tentația de a construi insule. Utopia de la Morus la Defoe și Jules Verne.

Dacă vreți să participați și nu aveți deja linkul nostru de zoom, puteți să-mi scrieți la dana.jalobeanu@gmail.com

Lumi ale gândirii

Tomi Paula

Mircea Dumitru – Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, Iași: Polirom, 2019

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Profesorul Mircea Dumitru ne propune un tur de forță în filosofia analitică. Un tur de forță pe care noi, cititorii îl vom savura, căci scriitura autorului ne va trece lin prin concepte logico-filosofice și autori de prim rang într-un mod pedagogic și riguros.

Wittgenstein e un nume de rezonanță în filosofie. De cele mai multe ori când suntem puși în fața unor autori precum Wittgenstein, Russell, Kant tindem să le acceptăm punctele de vedere fără o analiză critică. Prin urmare, dacă Wittgenstein ne-ar argumenta că necesitatea logică este singurul tip de necesitate, poate am fi tentați să îi dăm crezare.

E contingent că în această perioadă ne confruntăm cu o pandemie. Cu toate acestea, e necesar că fie ne confruntăm cu o pandemie, fie nu. Primul enunț reprezintă un adevăr contingent, al doilea e o tautologie. Când vine vorba de noțiuni precum necesitate și contingență, deși ele sunt utilizate zi de zi, filosofii își iau dreptul de a le explica. Cum? De exemplu, putem lega noțiunea de necesitate de cea de validitate sau formă logică și lucrurile devin mult mai clare…pentru cei care au avut parte de cel puțin un curs de logică formală. Continue reading Lumi ale gândirii

Tentația demiurgiei

De unde vine oare pretenția modernilor de a întemeia filosofia „de la zero”, ca pe un sistem rațional autonom și auto-suficient? E doar un mod de a scrie, un stil al rupturii? Un alt mod de a exprima un ideal al clarității deja formulat în Renaștere? Sau e ceva mai mult decât atât? Este această re-întemeiere a filosofiei în modernitate rezultatul unei tentații demiurgice – un impuls creator și fondator care se manifestă într-un mod special în istorie?

Vineri, 24 martie, am discutat pornind de la aceste întrebări pe cazul particular al lui Descartes. Descartes, cel care scria (în 1631, într-o scrisoare către Mersenne):

Înaintez foarte puțin, dar totuși înaintez. Am ajuns la descrierea Nașterii Lumii, în care nădăjduiesc să cuprind cea mai mare parte a Fizicii. Și vă voi spune că, acum patru sau cinci zile, recitind primul capitol al Genezei, am descoperit ca printr-o minune că s-ar putea explica în întregime potrivit închipuirilor mele, mult mai bine, mi se pare, decât în toate felurile în care îl explică interpreții – ceea ce nu nădăjduisem niciodată până acum. Dar acum îmi propun ca, după ce voi fi explicat noua mea filosofie, să arăt în mod clar că ea se potrivește mult mai bine cu toate adevărurile de credință decât cea a lui Aristotel. (vol. I, 189, AT IV 697)

descartes vol IAutorul acestor rânduri nu publicase nimic la data când scria această scrisoare. Și nici nu avea să publice pentru încă șase ani. Când, în sfârșit, prima dintre scrierile sale vede lumina tiparului, apare cu titlul mai curând modest de Discurs asupra metodei… (modest în raport cu titlul plănuit, care era: Proiect al unei Științe universale, care să poată înălța natura noastră la cel mai înalt grad de perfecțiune. În plus, Dioptrica, Meteorii și Geometria, în care cele mai neobișnuite materii pe care Autorul le-a putut alege pentru a face dovada Științei universale pe care o propune sunt explicate în așa fel încât să le poată înțelege chiar și cei care nu au făcut studii). Dar pretențiile fondatoare ale discursului sunt departe de a fi modeste. Ele exprimă aceeași tentație a demiurgiei. Sau să fie vorba doar de întemeierea unui nou stil? A unui gen literar-filosofic?

Mai multe în înregistrarea discuției noastre, aici. Dana Jalobeanu, Mihai Maci și Grigore Vida. Filosofie la căderea întunericului.

Tentația demirugiei. Reîntemeierile filosofiei în modernitate

Mâine, de la ora 20, pe zoom, Mihai Maci, Dana Jalobeanu și Grigore Vida discută despre reîntemeirile filosofiei în modernitate, cu referire specială la Descartes și pretenția lui de a reclădi filosofia de la zero.

Bibliografie:

Descartes, Discurs despre metodă și Meditații despre filosofia primă, Meditația I (orice ediții)

Un Vergiliu modern

Dana Jalobeanu

Giuseppe Mazzotta, Reading Dante, Yale University Press, 2014

M-am întâlnit cu Dante de mai multe ori pe parcursul vieții. În studenție, când am descoperit cât de melodioasă este traducerea Etei Boeriu. Sau mai târziu, când ajunsesem să ascult în neștire Liszt și am dat de Sonata Dante, ceea ce m-a trimis din nou să recitesc Infernul. Când a început să mă preocupe istoria cosmologiei și am recitit Divina comedie cu un ochi critic, încercând să-mi imaginez universul dantesc. Când am citit, cu entuziasm, cartea lui Horia Roman Patapievici, Ochii Beatricei, a cărei lectură m-a trimis, din nou, să recitesc Dante. Sau după o plimbare de seară cu vaporetto prin apele lagunei venețiene, când mi-au ieșit în cale, parcă din neant, Dante și companionul său, Vergiliu.

dante trailer image

La Veneția, pe mare, la jumătatea drumului dintre Fondamenta Nuova și cimitirul de pe insula St. Michele, statuia lui George Frangulyan e la ea acasă. A fost prezentată la una dintre bienalele venețiene, după care… ei bine, e într-un anumit fel foarte greu de demontat. Prezența ei pe drumul spre cimitir nu a fost lipsită de controverse. Dar pentru călătorul care o vede pentru prima oară, este o apariție de mare efect. Poți să-ți imaginezi ușor că de acolo începe povestea care te duce în infern, și de acolo mai departe. Continue reading Un Vergiliu modern

Angoase. „Mașinării ca mine” și ”Solaris”

Paula Tomi

”Noi…noi întruchipăm obișnuitul…suntem iarba Universului și, mândrindu-ne cu generalizarea naturii noastre, socotim că totul poate fi cuprins în ea. Pe această bază ne-am lansat, temerari și entuziaști, spre alte lumi depărtate.” (Stanislaw Lem, Solaris, p. 181)

Într-o perioadă în care totul pare că ia avânt și evoluează într-un mod fulminant, omul nu are altă opțiune decât să țină pasul. Ne autodepășim zilnic. Găsim noi metode să fim în competiție cu noi cei de ieri. Sau cel puțin încercăm.Sau spunem că o facem. Continue reading Angoase. „Mașinării ca mine” și ”Solaris”

Dante în Vinerea Mare

Sunt multe moduri în care puteți citi Divina Comedie. La cafeneaua filosofică am încercat să pătrundem în labirintul ei de sensuri pornind de la problema timpului.photo movie

Dante, „spirit științific”. care îmbină poezia cu filosofia, este foarte preocupat să situeze timpul acțiunii. În numeroase locuri, în Divina Comedie ni se spune cât timp a trecut, cum stau, pe cer, constelațiile (inclusiv în Infern, unde constelațiile nu se văd, Virgil face numeroase referiri la răsăritul și apusul constelațiilor pentru a marca trecerea timpului). Este, apoi, situarea generală a acțiunii în săptămâna dinaintea Paștelui, în anul 1300. Un an al Jubileului. Un an al iertării. De ce ține Dante să circumscrie, astfel, povestea pelerinajului său?

Am încercat să aflăm mai multe la cafeneaua filosofică de vineri seara. Horia Roman Patapievici, în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida. Înregistrarea aici. 

Dante în Vinerea Mare

La cafeneaua filosofică online de vineri, 17 aprilie, vom vorbi despre Divina Comedie. Poate unii dintre voi își mai amintesc de o altă ediție, dinainte de Crăciun, în care am vorbit despre spațiul în Divina comedie, și despre Paradis (găsiți aici înregistrarea). Acum vom vorbi însă despre timp. Despre timpul pelerinajului dantesc și despre timpul sărbătorii.

Horia Roman Patapievici în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida.

dante trailer image

În direct pe zoom, vineri, 17 aprilie, ora 20. Pentru cei care doresc să intre în direct cu noi, trimiteți un email la dana.jalobeanu@gmail.com. Înregistrarea va fi disponibilă de luni 20 aprilie pe canalul nostru de youtube aici.

Dacă vreți să răsfoiți puțin bibliografia întâlnirii, recitiți măcar Infernul, într-una din cele trei traduceri disponibile: traducerea clasică a lui George Coșbuc, traducerea Etei Boeriu sau traducerea mai nouă a lui Marian Papahagi.

Făuritorii de lumi

Dana Jalobeanu

Giuseppe Mazzotta, Cosmopoiesis. The Renaissance Experiment, University of Toronto Press, 2001

Ce au în comun Erasmus și Machiavelli, Campanella și Bacon, Shakespeare și Cervantes? Veți spune că au trăit cam în aceeași perioadă, acea epocă de aur la care încă ne referim cu numele pe care ea și l-a ales: Renașterea. Și fiind ei mai mult sau mai puțin contemporani, trebuie să aibă și alte lucruri în comun. Unele care țin de idealuri; altele care țin de stil, de forma de adresare, poate de tipul de public vizat? Dacă Machiavelli n-ar fi pe listă, am putea spune că toți acești autori cred în valoarea cognitivă a limbajului poetic. Scriu fabule și utopii, inventează lumi. Machiavelli, însă, pare cineva din alt film. Cineva extrem de critic la adresa imaginarului Renașterii; explicit critic cu cei care fantazează și construiesc – cu sau fără intenția de a reforma umanitatea – insule utopice. Continue reading Făuritorii de lumi

Cafeneaua filosofică în format online. Ce rămâne după ce pleacă lebedele negre? Un dialog despre „reziliență” și „antifragilitate”

Înregistrarea discuției de vinerea trecută este acum pe youtube și poate fi vizionată aici. Un dialog între Ciprian Mihali, Mihai Maci și Dana Jalobeanu despre „reziliență” și „antifragilitate”, despre cum situațiile de criză stimulează creativitatea, iar societățile se refac după dezastre prin coagularea în jurul unor valori.

cafe1