Tentația demiurgiei

De unde vine oare pretenția modernilor de a întemeia filosofia „de la zero”, ca pe un sistem rațional autonom și auto-suficient? E doar un mod de a scrie, un stil al rupturii? Un alt mod de a exprima un ideal al clarității deja formulat în Renaștere? Sau e ceva mai mult decât atât? Este această re-întemeiere a filosofiei în modernitate rezultatul unei tentații demiurgice – un impuls creator și fondator care se manifestă într-un mod special în istorie?

Vineri, 24 martie, am discutat pornind de la aceste întrebări pe cazul particular al lui Descartes. Descartes, cel care scria (în 1631, într-o scrisoare către Mersenne):

Înaintez foarte puțin, dar totuși înaintez. Am ajuns la descrierea Nașterii Lumii, în care nădăjduiesc să cuprind cea mai mare parte a Fizicii. Și vă voi spune că, acum patru sau cinci zile, recitind primul capitol al Genezei, am descoperit ca printr-o minune că s-ar putea explica în întregime potrivit închipuirilor mele, mult mai bine, mi se pare, decât în toate felurile în care îl explică interpreții – ceea ce nu nădăjduisem niciodată până acum. Dar acum îmi propun ca, după ce voi fi explicat noua mea filosofie, să arăt în mod clar că ea se potrivește mult mai bine cu toate adevărurile de credință decât cea a lui Aristotel. (vol. I, 189, AT IV 697)

Autorul acestor rânduri nu publicase nimic la data când scria această scrisoare. Și nici nu avea să publice pentru încă șase ani. Când, în sfârșit, prima dintre scrierile sale vede lumina tiparului, apare cu titlul mai curând modest de Discurs asupra metodei… (modest în raport cu titlul plănuit, care era: Proiect al unei Științe universale, care să poată înălța natura noastră la cel mai înalt grad de perfecțiune. În plus, Dioptrica, Meteorii și Geometria, în care cele mai neobișnuite materii pe care Autorul le-a putut alege pentru a face dovada Științei universale pe care o propune sunt explicate în așa fel încât să le poată înțelege chiar și cei care nu au făcut studii). Dar pretențiile fondatoare ale discursului sunt departe de a fi modeste. Ele exprimă aceeași tentație a demiurgiei. Sau să fie vorba doar de întemeierea unui nou stil? A unui gen literar-filosofic?