Străinii din Callipolis (3): În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

     ...pentru că te poţi afunda atât de mult, încât nici o armată de scufundători din Delos nu te mai regăsesc. Acest lucru i-a fost poate familiar şi lui Heraclit (cca. 535 î.e.n. – cca. 475 î.e.n.), cunoscut în lumea greacă drept Obscurul sau „Filosoful care plânge”, fiind renumită dispoziţia sa melancolică vizavi de interacţiunile cu semenii săi concitadini. Aceştia din urmă erau locuitorii uneia dintre cele mai cunoscute oraşe-metropolă din Liga Ioniană, Efes.

Străinii din Callipolis (2): Când iubitorii de înţelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Heraclide din Pont, filosof platonician de secol IV î.e.n., ridiculizat de contemporani prin numele de Pompicus, după unii scriitori din antichitate autor de contrafaceri literare sub numele de Thespis, care a ameţit istoricii afirmând în tratatul său despre suflet că Roma este un oraş grecesc, ar fi fost, după Diogene Laertios, cel care a spus că Thales (cca. 624 – cca. 546 î.e.n.) a fost o persoană retrasă, fără interes de implicare în chestiuni de stat. Dar să presupunem că nu aşa ar fi stat lucrurile şi că pentru ceea ce urmărim acum am prefera să credem cele scrise în continuare de Diogene: aflăm că, de fapt, Thales s-a implicat nu numai în treburile obşteşti, ci şi în cele extra-obşteşti. Dar înainte de faptele lui Thales, câteva elemente contextuale:

Străinii din Callipolis (1)

      Platon este poate primul filosof de la care ne-a rămas dovada unui proiect politic explicit. În contrast cu el, se crede că maestrul său, Socrate, ar fi considerat că filosofii trebuie să se țină departe de chestiunile publice în general și de cele politice în particular. În textul lui Erasmus, Prostia (sau Nebunia) atinge la un moment dat și această problemă, a guvernării statelor de către înțelepții filosofi. La prima vedere, nu am avea tendința să luăm aceasta în serios, dar implicarea filosofilor în politică, fie direct prin ocuparea anumitor funcții (de exemplu, Imperiul Roman a fost la un moment dat - 161-180 e.n. - cârmuit de un filosof stoic, Marc Aureliu), fie indirect, prin influența pe care o au scrierile lor (să ne gândim doar la consecințele avute de scrierile lui Karl Marx), ar trebui să ne medităm mai mult în această privință. Este oare un lucru bun ca filosofii să se implice în viața cetății, este prudent ca actorii politici să le ofere vreo formă sau alta de autoritate prin care să influențeze mersul lucrurilor? E de la sine înțeles că mai degrabă ar trebui să vedem în prealabil de unde vine fiecare dintre acești filosofi, ce îl recomandă, ce anume dorește să facă.