Jurnal de bibliotecă. Episodul 3. Studenții

Pe studenți îi recunoști imediat după aerul ușor îngrijorat și expresia de concentrare. Nu stau în sala mea de lectură (la carte veche) ci în sălile de la Humanities (două săli imense, poate cele mai mari din clădire). Sunt foarte mulți și la mesele așezate strategic pe holuri. Unde, adesea, e mare înghesuială – ai loc cât să-ți pui laptopul sau tableta și teancul de notițe, eventual cana sau termosul de cafea. Vecinul de masă e echipat exact la fel. Unii subliniază cu markere, alții par să facă calcule, alții privesc pur și simplu, cu maximă concentrare, ecranul laptopului. În august au fost pe aici niște sesiuni de restanțe, așa că erau zile în care nu mai puteai trece pe unele coridoare, atât de multă lume stătea la mese.

M-am întrebat la început de ce vin ei aici? Să fie pline bibliotecile universitare? (LSE are o imensitate de bibliotecă pe 10 etaje, University of London are Senate House, care cred că are chiar mai multe etaje – și pe fiecare etaj sunt mese și scaune și prize… E drept, acolo nu te duci cu cafeaua după tine, sunt controale la intrare și la ieșire). Pe urmă mi-am amintit studenții de la Warburg Institute, cei care literalmente locuiau în bibliotecă. La Warburg aveai cheia de la intrare – se spunea că cea mai prețioasă parte a bursei tocmai asta e: cheia de la intrare. La orice oră din zi și din noapte cineva era acolo să lucreze. Dintre studenți, unii mai variau: pe timp de zi mergeau la Senate House Library, sau la British Library, seara reveneau la Warburg Institute. Unii rămâneau până dimineața – și o luau de la capăt.

Să fii student în Londra e complicat tare – sunt puține cămine, și scumpe, iar chiriile în oraș sunt astronomice. Nici măcar profesorii nu prea își permit să aibă un apartament în care să aibă o cameră-birou (de aceea sunt aici, la British Library, și foarte mulți profesori. Sălile de lectură funcționează ca un al doilea birou de studiu, pe lângă biroul de la Universitate).

Din această perspectivă, biblioteca devine un loc de refugiu. Dar poate mai e și altceva – mie, cel puțin, mi-a plăcut întotdeauna atmosfera bibliotecilor și pentru energia pozitivă emanată de atâtea creiere care gândesc. Îmi imaginez uneori cum se întretaie aceste gânduri pe deasupra capetelor noastre. Cum ideile din sutele de cărți deschise își găsesc un canal de evadare, o nouă viață, în mintea celui care citește. Și poate trec, de acolo, mai departe, la vecinul lui. Și mai departe….