Jurnal hanseatic. Episodul 2

Hamburg e un oraș bogat. O bogăție veche de cel puțin jumătate de mileniu. Oraș de negustori și navigatori. Drumul de la Hamburg la Lubeck a fost pavat cu piatră cubică în secolul XIII. În secolul al XVII-lea, la Hamburg funcționau deja (bine) mai multe bănci; pe la jumătatea secolului există deja o Cameră de comerț. Bogăția i-a asigurat libertatea; timp de multe secole, Hamburg a fost o republică negustorească. Condus de un senat populat cu reprezentanții marilor familii de comercianți. Adăugați la asta luteranismul și aerul tare al nordului. Obțineți clădiri solide, biserici impozante, multă cărămidă roșie. Case cu ziduri groase – în port adevărate fortărețe care țin piept vântului puternic. În zona comercială te poți plimba ore în șir pe sub arcade acoperite (deh, vremea…).

Evident, din vechiul Hamburg n-a mai rămas decât spiritul. Marele foc din secolul XIX și bombardamentul aliat din iulie 1943 au distrus enorm (o să vă scriu despre asta, încă citesc…). Spiritul, însă, a rămas. Există ceva solid, practic, comunitar și liber în arhitectura acestui oraș. Combinat, foarte interesant, cu o mare dragoste pentru natură. Și cu o mare grijă pentru „spațiul public.”

Iubirea pentru mare se vede în nenumăratele canale – vilele frumoase și scumpe au „vedere la canal”.

În martie a tot nins și mai în fiecare dimineață se depunea o ușoară pojghiță de polei – nu pe carosabil, doar pe trotuare. Pe la 8.30 apărea o mașină a municipalității care împrăștia material antiderapant: mici pietricele care păreau calibrate la milimetru. Nici prea mari, nici prea mici, cât să nu aluneci.

Pe strada pe care merg în fiecare dimineață la birou sunt niște vile superbe. Una mai frumoasă decât alta. De curând, una dintre ele a intrat în reparații capitale. Garduri, macara, muncitori. Ei bine, există o echipă care vine și face curățenie în fața gardului, pe trotuar. Ca nicio urmă din șantierul de dincolo de gard să nu se scurgă pe stradă.