Când „Nostalgia” devine epopee

Dana Jalobeanu

(Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas, București, 2022)

Preambul

La începutul anilor 90, Visul (republicat, apoi, ca Nostalgia) aducea în lumea noastră cenușie speranța că imaginația poate salva lumea, oferind generației noastre, cei crescuți cu cheia de gât, o întreagă mitologie. Una cu care au crescut, de atunci încoace, generații de cititori tot mai fermecați de poveștile pe care ni le spune Mircea Cărtărescu. Eu trebuie să vă mărturisesc că nu le-am citit pe toate și că am rămas cu nostalgia pentru acelea, cele dintâi. Exista în ele un acord perfect între poveste și mijloacele folosite pentru scrierea ei. Am abandonat Orbitor la un moment dat (va trebui să-l reiau) din cauza senzației că scriitura, tot mai spectaculos-curgătoare, își depășește povestea și o înghite, până când nu mai rămâne nimic din ea.

 Cu Theodoros, însă, am din nou senzația unui echilibru perfect între poveste și mijloacele cu ajutorul căreia aceasta e spusă; sau, ca să-l citez pe Mircea Cărtărescu, cu care povestea se spune singură, curgând natural prin acest minunat instrument care este poetul.

Theodoros este însă o epopee. Poate prima epopee în limba română. Și încă în ce limbă… Citind, îți vine să te mândrești că vorbești aceeași limbă cu Mircea Cărtărescu, deși el știe să o scrie și tu abia poți ține pasul să o citești. Fraza are o muzicalitate și o rezonanță care, pe alocuri, îți taie răsuflarea. Și această minunată limbă română, această construcție muzicală sofisticată, slujesc perfect povestea, țesând împreună o mitologie cu valențe universale și, în același timp, atât de specific românească că nu poți să nu te gândești la felul în care, fără zarvă, dar cu asupra de măsură, Cărtărescu ne dă cele mai minunate lecții de patriotism.

Theodoros

 Oare cum să vă spun mai multe despre Theodoros fără să vă strict bucuria lecturii? Dacă Odiseea e povestea unui tip care a rătăcit 20 de ani pe mare, în drum spre casă, Theodoros e povestea unui băiat sărac care ajunge împărat într-o țară exotică. Doar că o epopee nu e o poveste, ci o culegere de povești; și de povești în povești, fiecare adăpostind o lume, și toate oglindindu-se unele în altele. Căci, de fapt, ca în orice poveste, lucrurile sunt scrise dintr-un-nceput, undeva sus. Iar naratorul cărtărescian nu mai e păianjenul translucid care se hrănește din seva imaginativă a victimelor sale (ca în Visul) ci o albastră legiune de arhangheli care scrie, în ceruri, cartea judecății din urmă. Văzute de acolo, de sus, aventurile lui Tudor-Theodoros sunt faptele „Opusului”, cel „blestemat în binecuvântare și binecuvântat în blestem” (391), dar în același timp ales, singurul în stare să descifreze mesajul ascuns la capătul căruia se găsește Chivotul (da, acel chivot, furat din Templul de la Ierusalim de un alt personaj de legendă, fiul lui Solomon și al reginei din Sheba, v-am spus că avem de-a face cu o epopee).

 Traseul inițiatic pe care-l parcurge eroul e lung și întortocheat. Pleacă dintr-o Valahie mitică, de secol XIX, o Valahie a copilăriei și a visului, și trece prin soarele aspru al insulelor grecești, pentru a se pierde într-o nu mai puțin mitică Africă de poveste, în regatul creștin al Etiopiei. Pe parcurs, poveștile se multiplică arborescent, în registre foarte diferite și spuse de voci contrastante. Există un minunat filon de umor în Theodoros; de la povestea lui Iancu Jianu orchestrată chiar de șeful poliției de la București, cu o trupă de desant care acționează când furând, când făcându-se că-i caută pe haiduci (și cu o interfață formată din actori de operetă care-l joacă pe Iancu Jianu și trupa lui la sărbătorile populare), la cea a zugravului Sisoe care se îmbolnăvește de melancolie, când se face pirat, pentru că pânzele albe ale corăbiilor i se par prea goale

Se uita doar la corăbiile de pe-ntinsul mării și murmura mereu:„Pânză irosită, stânjeni de pânză irosită zadarnic…” și iarăși bolea. Până-ntr-o dimileață s-a pornit să facă ceva ce nici unui om de pe lumea asta nu i-a dat prin cap, cu toate că e firesc și de mare folos dacă te gândești, după ce-ai văzut asta întâiași dată, cum spunea părintele meu de-atâtea ori: „Dă, Doamne, mintea rumânului cea de pe urmă!” A apucat pinsula și colorile, legându-le la brâu, s-a cățărat pe catart și-a-nceput a văpsi chipuri și vestminte și case și fiare ale codrilor pe pânzele umflate ale barcazului nostru, pre numele său Aletheia, încât în trei zile a umplut-o pe prima și cea mai largă, unde-a-nfățișat Vestirea de Bine a  Arhanghelului Gavriil cu fecioara Maria sfiită în fața lui și spunând „Să-mi facă Domnul după voia Sa”. Mândră cadră, de-ar fi putut sta în catapeteasma oricării biserici. Iar pe a doua pânză a catargului a zugrăvit botezul Domnului nostru Iisus Hristos la râul Iordanului, cu porumbielul Sfântului Duh coborându-se din ceruri peste capul său…. Pe trinchetă, la prora, Sisoe a mai făcut o zugrăveală ce zicea că e Ierusalimul Ceresc, rotund și strălucind ca diamantul, arătându-se-n nori asemenea curcubăului când plouă cu soare. Când am ieșit în larg prima oară cu barcazul astfel încondeiat, mai ceva ca un ou de Paști, se aduna toată suflarea-n porturi să ne vază sosind, și oamenii cădeau în genunchi și se-nchinau, ca la minune (221-222).

Corabia este, desigur, o corabie de pirați. Dar pirații fac moda, așa că, spune povestea, Sisoe pictează, și alte pânze de corabie, până când arhipeleagul grecesc se colorează.

Era de minune să vezi că acum pânza de pe catarte nu mai era irosită, ci fiecare petic din ea prinsese viață și culoare, iar corăbiile înaintau cu fală împinse de cadre umflate de vânturi, pe drumurile înspumate ale peștilor cu capete sinilii. (222)

Când nu mai rămâne nimic de pictat, Sisoe e iarăși cuprins de melancolie.

Zile-n-șir, stând răstignit în iarba din ostrov, se uita la cer, utitând să mai bea și să mănânce, iar ucenicii îl auzeau murmurând: ”Atâta întindere irosită…” (223)

Vă las să citiți singuri scena zugrăvirii cerului (224-5) imaginată de Theodoros, eroul-poet care este, însă, incapabil să facă distincția dintre viață și literatură și care le trăiește pe amândouă pe propria piele. Theodoros, cel în care poveștile intră „cu o putere năpraznică”, făcându-i mintea să „arză ca o izbucnire de foc, ca nimburile sfinților din zidurile bisericii” (112)

Poezia

Eroul epopeei lui Cărtărescu își scrie cărțile (scrisori către mama-icoană, abandonată în tărâmul de vis al copilăriei) și viața fără să știe că face asta, nu ca un creator, ci ca un consumator de poezie. Căutarea chivotului se împlește cu permanenta fugă de sine în brațele unor droguri din ce în ce mai puternice.

Așa se face că de la afion am trecut la tiriacul dulce chemat poesie. Din vremuri de demult au fost oameni ce se cheamă poetici, condeieri de versurele pe hârtie, ce se răspândeau prin lume prin cărțulii, ori fiind scrise și rescrise de alții, ori învățate pe dinafară. Poeticii trec de dezmățați și zavragii și sunt pretutindenea fugăriți de agie, cu nădejdea să li se stârpească spița, căci, precum o spune și Plato cel din vechime, de care chir Tachi Ghica îmi povestea adeseori, poeticul e vrăjmașul  cel mai aprig al cetății desăvârșite, și n-are ce căuta între zidurile ei. Vai și-amar de neamul ne-mblânzit al poeticilor, maziliți pe țărmuri înghețate, răbdând foamea și mizeria, batgiucoriți de negustori, orășeni și țerani, precum cad pradă vânătorului paserile cu cântul cel mai frumos, căci fiecare pasere pe limba ei piere. (408)

Poeticii, ni se spune, sunt creatorii celui mai puternic și celui mai interzis dintre droguri

Negustoria cu cărți de poezie e oprită în toate ostroavele, iar când un barcaz le aduce într-un port pe sub mână, agia le apucă și le dă foc (deși pre multe le dosește ca să le vândă ei înșiși, căci acest leac prețuiește pe poață mai mult decât aurul și mărgăritarele), iar pe căpitanul barcazului îl pedepsește cu tăierea mâinii drepte. De aceea, îți poți închipui, maică dragă, cu ce primejdie și cheltuială poate un om să capete măcar și o filă cu o poesie bună și tare, căci au fost ani în care un Anacreon, ce într-o minută ți se suie la cap, a costat și trei sute de drahme de argint curat, sau un rubin mare. Dar și face, căci nu este vin, muiere, suc de mac sau mastic din cel de Chios care să-ți ia cu mâna aleanul liubovului, sau orice grijă și întristare, precum un pean al bătrânului petic din ostrovul Teos. (409)

Paginile despre „contrabanda cu poezie” sunt dintre cele mai frumoase, într-o carte în care e greu de ales, căci ai însemna câte ceva pe aproape fiecare filă. Povestea poeziei este, de altfel, una dintre poveștile desfășurate arborescent în interiorul epopeii; ea este, cred, și cheia marii întrebări cu privire la caracterul eroului care adună într-o viață toate relele lumii. Căci nu doar Theodoros face confuzia între creatorul și consumatorul de poezie; „poeticii” înșiși sunt creatori de mâna a doua. Și ei sunt doar voci prin care se spun povești și mâini care copiază și amendează paginile găsite care provin din aceeași sursă: ostrovul lui Ingannamorte, ”cel care a scris toate cărțile”. (546)

E bătrân ca lumea, cu barba până la genunche. Genele albe și le ridică de pe ochi cu toiagu, ca să poată zări… Șede la masă gârbov, cu pana în mână, căci preste ostrov ning mereu penele îngerilor, de toate colorile, și nu face alta decât să scrie, înnegrind hârtia cu cerneala de sepie din călămara dinaintea sa. Iar filele odată scrise le-m-prăștie-n vânt, câzând unele-n mare, altele suflate de boreu către ținuturi îndepărtate, altele culese de marinari de pe punțile goeletelor și bricurilor ce străbat mările. O, minune să pui mâna pe una din ele! Ce dulci ghiersuri deslușești scrise cu un condei dumnezeiesc! (547)

Plata pentru această minune este însă aspră, căci fiecare consumator de pozie (primordială) trebuie să fie, în același timp, și vehiculul prin care poezia se propagă în lume.

…. căci scrie-n filele acelea că, găsindu-le, trebuie să scrii și tu întocmai de zece ori, că altfel mâina Sfâtului Anton te va ajunge, și copiii-ți vor pieri, și averea îți va fi de jaf, iar pe trup îți vor crește bube rele…. Apoi trebuie să-mprăștii și tu filele tale, ca un alt Ingannamorte de mâna a doua ce te găseai. Urmai alți Ingannamorte, de mâna a treia, ce scriau de zece ori după fiecare filă a ta și le-mprăștiau și ei în ostroave, găsindu-le Ingannamorte de mâna a patra, a cincea, a șasea, a suta și a mia, într-un vifor de file ce se revărsau asupra lumii la nesfârșit, amenințând s-o acopere cu o ninsoare de hârtie. (547)

Așa se strecoară în lume greșeala, sau poate păcatul, căci cei care primesc darul poeziei (originare) îl copiază cu greșeli, schimbându-l după chipul și asemănarea lor.

Cetind și-apoi copiind de zece ori o poveste, curva o schimba după chipul și-nfățișarea ei, după istoriile ce-i făceau ei bucruie, cu dragoste și lacrămi, pe când matrozul vâra nescai istorii de pe mări, cu corăbii ce se-nfruntau între valuri. Cerșitorul deplângea soarta omului pre pământ, asemănându-l cu Iov cel din Cartea Sfântă, iar regina vorbea despre coronări și istorii de alcov. Fiecare punea în locul vechii istorii povestea sa, povestea zeilor săi, povestea mărilor și-a cerurilor sale, apoi o copia iarăși de zece ori, cu greșelile voite și nevoite, și-o-mprăștia la rândul său în lume. (548)

Sângele

Felul de-a fi al eroului cărtărescian, „chipul și-nfățișarea” după care schimbă povestea, este cel al cruzimii. Tocmai de aceea, cred, Theodoros este Opusul. El este opusul iertării și blândeții divine. Poezia se transformă în mâinile lui în oroare, păstrându-și, însă puterea de fascinație. Acesta este motivul sângelui, atât de important în economia romanului. Theodoros este cel care pierde bătălia „cea de pe urmă”, „eterna-nfruntare… dintre flutur și păianjen, dintre înger și fiară” (621). Opusul continuă să-și facă cruce, dar este o cruce făcută cu sânge – motivul cu care se deschide și se încheie povestea principală, povestea care dă firul roșu și numele acestei epopei. N-am să vă spun, însă, nimic despre această poveste. Vă las să o descoperiți singuri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s