Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea

Pseudoscience is the shadow of science:  it is the reflection of the scientific community (p.101)

 
Michel D. Gordin, On the fringe –  Where Science Meets Pseudoscience,

Știința și pseudoștiința sunt, în fața lumii, un fel de „prinț și cerșetor” al cunoașterii. Pentru că sunt greu de identificat, la curtea împărătească prezența neaveniților e ceva la ordinea zilei. Și, totuși, care-i prințul și care-i cerșetorul? Cum ne dăm seama care-i unul și care-i altul? Cum putem spune despre ceva că este știință sau, dimpotrivă, pseudoștiință?

Putem porni de la William Ockham și binecunoscutul său principiu, Briciul lui Occam (sec. al XIV-lea), care susține „raderea” dintr-o teorie a tot ceea ce este introdus fără necesitate și păstrarea doar a ceea ce poate fi susținut de dovezi. De aici putem ajunge la reflecțiile lui Karl Popper (începutul sec. al XX-lea), care afirma că dovezile nu sunt niciodată suficiente pentru confirmarea definitivă a teoriilor, iar asta pentru că niciuna nu poate epuiza totalitatea dovezilor posibil existente. În aceste condiții, teoriile nu pot constitui demonstrații definitive, ci rămân doar niște „ipoteze provizorii”. Popper consideră că soluția potrivită constă în principiul falsificabilității. Această poziție apare, totodată, și ca un răspuns la problema inducției formulată de către David Hume. Popper pledează pentru ideea că este suficient să fie găsit un singur contraexemplu pentru a respinge o teorie construită inductiv, adică una care pleacă de la un particular pentru a formula afirmații despre general.

Prin teoria falsificabilității, Popper susține că o teorie este cu adevărat științifică doar dacă poate fi testată, și implicit, falsificată. Dacă nu poate fi găsită o cale prin care să se demonstreze falsitatea unei teorii, atunci aceasta nu are la bază un considerent valabil; ea nu este o teorie științifică reală pentru că nu poate fi supusă testării. El susține că o astfel de teorie trebuie să aibă capacitatea de a face predicții care să conțină în ele și posibilități de falsificabilitate și infirmare.

Dacă în aceste teorii există o tendință către conservare și, prin aceasta, o poziționare într-o zonă de vaguitate (ceea ce trădează intenția de a nu fi supuse riscului contazicerii și/sau a demascării), atunci ele intră în categoria numită de Popper „non-știință”. Cu toate că și acest punct de vedere este contestabil, el constituie, totuși, un punct de reper foarte important în filosofia științei pentru a putea face o demarcație clară între știință și non-știință (problemă majoră ce necesită o rezolvare clară din partea filosofilor științei).

Problema demarcației, deși veche, se observă că este încă una cu multe complicații și poate chiar fără soluții definitive. Hotarul, zic unii, nu poate fi marcat cu ușurință, în timp ce, după alții, este imposibil de trasat. Michael D. Gordin consideră că această delimitare ține de o neputință a realizării ei concrete, iar în paginile cărții se regăsește străduința lui de a explica de unde vine aceasta. Oricum, concluzia lui este una care nu intră în sfera optimistă pentru cei ce vor o trasare clară a limitei, pentru cei ce vor să știe concret de unde până unde se întinde știința; el consideră că „We are not going to get rid of pseudoscience”[1]. Eliberarea nu are, cel puțin pentru moment, vreun orizont de posibilitate, atât timp cât unii oameni găsesc coerențe în justificarea lucrurilor tocmai în aceste încercări explicative. În acest context, deși tentația ar fi mare să spunem că flagelul pseudoștiinței este cauzat de un analfabetism științific, autorul ne explică într-un mod coerent de ce nu este așa, deși, în ceea ce privește acest aspect, nu sunt întru totul de acord cu el: el ne spune că „pseudosciences do not develop because people have insufficient scientific information” și „expansion of scientific literacy would not change the attraction of fringe doctrines”[2]. Mai mult, întreaga carte pare că este o încercare de a demonstra acest lucru, pe lângă schițarea explicației imposibilității determinării unei limite. Chiar dacă știința ar putea deveni mai puternică, comparația  dintre știință și pseudoștiință cu obiectul și umbra lui, este elocventă.

De asemenea, Gordin subliniază existența interesantă a unei „zone gri” („gray area”) pe care o explică prin faptul că aproape orice nouă descoperire științifică semnificativă poate stârni controverse: „almost every significant new scientific claim can potentially be the subject of controversy”[3]. Teoriile, susține el, au la început multe imperfecțiuni și stângăcii în formulare dar, prin eliminarea pas cu pas a erorilor, acestea evoluează și ajung să fie valide. El ne amintește de faptul că istoria științei are suficiente exemple de teorii la început imperfecte și greu demonstrabile, precum cea a heliocentrismului în epoca geocentrismului, o teorie „importantă ca efort productiv al imaginației care a făcut posibil progresul”[4]. Toate schimbările de paradigmă^[5] sau orice „pont suficient de pertinent, încât să permită articulări mai aproape de a fi complete, apare de nicăieri, uneori în miezul nopții (…)”[6], cum ar fi trecerea de la mecanica newtoniană la fizica cuantică și mecanica relativistă de la începutul secolului al XX-lea confirmă acest lucru. Desigur, lista exemplelor poate continua, iar paginile cărții dezvăluie o parte dintre acestea.

Autorul ne conduce pe un traseu argumentativ ce pornește de la falsificabilitatea ca demarcație între știință și pseudoștiință propusă de către Popper și amintită mai sus. Apoi, zăbovește și pe tărâmul „Științelor Vestigiale, unde regăsim atât Astrologia, cât și Alchimia, deși eu aș numi aici și Numerologia. O altă zonă importantă în care autorul ne invită este cea a „științelor hiperpolitizate”, adică acelea impuse și susținute cu ardoare de către politica puterii. Aici  întâlnim „fizica ariană”, „lysenkoismul” și „eugenia”. Nu sunt uitate nici „științele combatante”, ca „frenologia”, ce corelează caracterul, funcțiile intelectuale ale individului cu forma craniană; ”creaționismul” care ne este prezentat ca fiind „the exemplary pseudoscience in the West”[7] sau „cryptozoologia”, care invocă cercetarea și descoperirea speciilor de animale dispărute și/sau nedescoperite ca Bigfoot sau monstrul din Loch Ness. De asemenea, autorul ne poartă de la „catastrofismul cosmic”, la extratereștri (UFO-logie) și la „teoria” „pământului plat”. Fără doar și poate, nu puteau fi omise teoriile prin care capacitățile mentale transcend propria persoană, sau cele ale „mesmerismului”, ce susține magnetismul animal și pe baza căruia, cred unii, se pot dezvolta chiar „tratamente”; sau, bine-cunoscutul „Spiritualism ”. Nici elanul parapsihologiei nu trebuie uitat, mai ales că, la un moment dat, a reușit atât să dezvolte profesii, cât și să se infiltreze până și în mediul universitar.

Este interesant și foarte util de citit despre ceea ce încețoșează masiv rațiunile prezentului, aș spune că la nivel mondial, anume „negaționismul” care aduce în mintea omului îndoiala față de științe, ceea ce poate crea și un teren fertil pentru pseudoștiințe. Mai mult, prin strângerea de mulți adepți, acesta poate influența până și decizii politice cu efect îngrijorător pe termen lung. Acest lucru este vizibil prin curentul anti-vaccinist care, deși pare mai virulent ca oricând (fiindcă este trăit de noi), el are antecedente similare în istorie. A nu se înțelege că acest curent este prezentat ca fiind pseudoștiință, ci doar ca un unul favorizant.

De ce este utilă această carte? Poate pentru că ne face să înțelegem de ce granița, dacă ar exista, s-ar afla într-o negură ce ar face imposibilă poziționarea clară; poate pentru că ne face să înțelegem mai bine tendințele societății în care ne aflăm; sau pentru că ne poate ajuta să ne exersăm mai bine discernământul; sau, poate, pentru toate acestea la un loc. De ce este necesară? Pentru perspectiva istorică pe care o oferă, pentru că este divulgativă și nu expune doar teorii aflate la graniță, ci este chiar o prezentare a unor moduri de a privi lumea și a modului în care acestea marchează puncte pe axa cunoașterii noastre despre ea.

---

---