Republica impostorilor

Dana Jalobeanu

Impostura nu este un fenomen nou, sau neobișnuit. Socrate îi acuza pe sofiști de impostură – iar Platon ni-i prezintă mereu ca pe cei care pretind mereu că știu, atunci când nu este cazul. De fapt, dacă vă gândiți, Socrate își acuza mai toți concetățenii de impostură: căci ce altceva înseamnă ceea ce numește el „cea mai rea formă de ignoranță”? Cel care pretinde că știe este, pentru Socrate, un impostor. Prin contrast, filosofia e organizarea înțelegerii lui „știu că nu știu” iar filosoful este marele demascator al impostorilor de tot felul: oameni politici, meșteșugari, generali, cetățeni.

Demascarea imposturii presupune însă niște repere. Nu trebuie să fii tu însuți înțelept pentru a înțelege că ai în față un impostor. Trebuie doar să recunoști semnele înțelepciunii, sau măcar aspirația către înțelepciune. Ce se întâmplă însă atunci când ești complet înconjurat de impostori? Când cetatea, statul însuși, devine o republică a impostorilor?

Poate exista, însă, o republică a impostorilor? Întrebarea asta i-ar fi pus în încurcătură pe mulți filosofi. Și pe cei care, precum Aristotel, vedeau în organizarea politică un fenomen care decurge din însăși umanitatea noastră. Și pe cei care, precum Hobbes sau Locke, vedeau republicile ca pe niște rezultate ale unei forme de contract social. Și într-un caz, și într-altul, organizarea politică presupune niște fundamente ale dreptății sociale. O republică a impostorilor arată mai curând a carnaval burlesc. Ca în Lauda nebuniei a lui Erasmus, ca în satira lui Jonathan Swift, sau ca în comediile lui Aristofan, republica impostorilor invocă „lumea pe dos”. Însă, dacă vă gândiți bine, recunoaștem „lumile pe dos” – nu avem șansa să ne uităm la o comedie de Aristofan și să credm că e literatură realistă. Ne prindem când Nebunia face elogiul societăților „pe dos” sau când, ca-n zicala populară „Prostia stă cu regele la masă”. Ceea ce înseamnă că, fie și implicit, avem niște repere interioare care se pot transforma în unități de măsură.

Nu vedem impostura pentru că nu vrem să o vedem. Sau nu e așa? Tare aș vrea să aud părerile voastre. Căci vineri, 24 iunie, vom vorbi despre impostură la Cafeneaua filosofică. Și nu despre orice impostură, ci despre cea care s-a transformat în politică de stat. În Republica impostorilor.