Un destin fracturat, în reanimare

Adrian Cetean

Marta Petreu, „Blaga, între legionari și comuniști”, Polirom, Colecția Plural M, Iași, 2021.

Despre Lucian Blaga am fi tentați să credem că s-au spus multe – bune și proaste. Astfel, mentalitatea culturală românească este prinsă între ciocan și nicovală: fie vorbim de Blaga – simpaticul și visătorul poet transilvănean, fie vorbim despre un Blaga „sub vremi”, cochetând cu extremele, dreaptă sau stângă, sau chiar – oroare – denigrând națiunea. Toate acestea dacă, bineînțeles, nu suntem impasibili, căci metoda regimului comunist (sau a oricărui alt regim totalitar) de a-și îndesa sub covor elitele neflexibile nu întârzie a influența până astăzi predarea acestora din urmă în școli, creând – implicit – în rândul oamenilor trecuți prin epava sistemului educațional românesc, o amintire ștearsă a valorilor naționale REALE. Însă aici, în sfera opinionismului halucinant de tip „istoric”, sunt târâte dintr-o parte în alta atât opera, cât și persoana lui Blaga. Într-un astfel de context, când acuzațiile nefondate la adresa filosofului îi pătează reputația și provoacă supoziții care depășesc limita acceptabilă a speculației cu privire la biografie, Marta Petreu ne trage de mânecă și ne arată cum, nepăsători, și uneori prea naivi, asistăm la răspândirea unor informații superficiale și nejustificate despre viața celui mai important și complex filosof român din secolul trecut.

Prin urmare, nu s-au spus destule.

Teza pusă pe masă de către Marta Petreu este cât se poate de clară. Aceasta își propune dezmințirea zvonurilor cu privire la apartenența politică a lui Blaga la cele două ideologii totalitare care au bântuit secolul al XX-lea: național-socialismul și comunismul. Prins în pântecul tumultos al acestor revoluții și ritmul disonant al unor state pasate nonșalant în diferite sfere de influență, Blaga își găsește opera, persoana, și (uneori) chiar familia în vizorul unor comentarii și amenințări acide din partea ideologilor de partid, colegilor săi academicieni, și teologilor ortodoxiști. În mod paradoxal, însă din motive bine întemeiate, opera și atitudinea apolitică ale lui Blaga sunt interpretate, în funcție de viziunea ideologică a criticului, ca apologetice sau cel puțin consonante cu opoziția[1]. Asocierea filosofului cu orice tip de mișcare politică extremistă, ne demonstrează autoarea, este finalmente nefondată; acest lucru reiese fără dubiu atunci când îi studiem opera: în afară de unele eseuri, precum „Despre rasă ca stil” sau „Despre viitorul filosofiei românești”, eseuri în care contextul îl împinge spre a critica atât „mesianismul rasial al național-socialismului hitlerist”[2], cât și „pretenția Bisericii Ortodoxe române de-a controla cultura românească și de-a forma astfel, împreună cu statul român, o teocrație creștin-ortodoxă”[3], Blaga face abstracție de orice element politic în scrierile sale, iar acest lucru se datorează dezinteresului său față de angajamentele pe care le presupune o carieră sau afiliere politică, coroborat cu respectul pe care îl purta oricărei culturi a lumii, aspect adesea explorat în filosofia sa, așa cum bine ne arată Marta Petreu.

Tot în această investigație, ni se indică faptul că, în romanul cu tentă autobiografică „Luntrea lui Caron”, scris de Blaga ca literatură de sertar și publicat pentru prima oară abia în 1990, la aproape trei decenii de la moartea filosofului, acesta își exprimă, de fapt, adevăratele sentimente față de socialismul real românesc, așa cum numește autoarea comunismul cu influențe de tip sovietic care a fost la noi în țară. Atitudinea lui Blaga față de regimul care a fracturat procesul de ascensiune și fundamentare culturală la care s-a lucrat riguros în perioada interbelică, a culminat în dispreț. Datorită modului în care a fost tratat atât pe parcursul instalării regimului, cât și în timpul guvernării propriu-zise, Blaga s-a simțit în permanență (și pe bună dreptate) neîndreptățit. Învinuit constant de faptul că avea afinități legionare ascunse și-o operă aberantă, Blaga a fost dur apostrofat și uneori chiar umilit de către „elitele” acelei vremi, iar activitatea sa intelectual-profesională a fost, în domenii precum filosofia, eminamente împiedicată. Destinul său din ultimii ani de viață a concentrat o activitate cu mult sub nivelul dorinței sale de-a crea, fiind redus, intelectual, la realizarea unor traduceri și publicarea unui număr infim de poezii prin diverse reviste, iar profesional, fiind îndepărtat de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj, ca mai apoi să ocupe locul de bibliotecar-șef și director-adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.

Vorbim aici despre un gânditor care și-a dorit numai să scrie, să publice, și să fie lăsat în pace atunci când aceste procese se doreau a fi concepute[4]. Fiind însă pus în fața unui colos politic și ideologic cu severe influențe de tip stalinist, libertatea de-a gândi și de-a crea (la care Blaga ținea atât de mult) devenea imposibilă; iar această imposibilitate avea să dureze, chiar și după moartea filosofului – un gol alimentat de nostalgie și stupefacție în fața unei astfel de întorsături sufocante.

Oferind un minim de context spre a lumina situația neplăcută pe care o trăia Blaga între legionari și comuniști, țin să precizez că investigația realizată de Marta Petreu este într-adevăr complet lămuritoare. O astfel de abordare, chiar dacă minuțioasă în erudiția ei, și pe alocuri greu de citit, este, de fapt, modalitatea potrivită de a reconstrui destinele fracturate ale valorilor noastre naționale, destine călcate în picioare și reduse la tăcere sub hazardul totalitar – precum este și cazul lui Blaga. Ca prezentare a scopului acestei cărți, ne-am putea opri aici. Însă, sunt de părere că studiul realizat de autoare dorește să semnaleze necesitatea unui shift al atenției spre factualitate atunci când dorim să opinăm despre elitele istorice. Bineînțeles, vorbim despre încetarea răspândirii zvonurilor, însă trebuie să realizăm faptul că influența unor astfel de dezinformări contribuie – într-un fel de butterfly effect – la o receptare redusă sau negativă a scriitorilor în cauză. În ceea ce-l privește pe Blaga, am putea supune acestei idei chiar motivul pentru care, în școli, accentul cade des pe poezia sa, și prea puțin pe opera filosofică. Am putea spune că acest lucru se datorează lipsei de interacțiune cu segmentul filosofic al operei blagiene, care decurge în mod evident din expunerea redusă la aceasta. Însă, o parte din vina creării unei astfel de situații poate fi atribuită socialismului real românesc, care a interzis reeditarea filosofiei lui Blaga decenii la rând. Această cenzură a fost o condiție primă a regimului în reglarea de conturi cu scriitorul, iar toată fuga în stânga și-n dreapta pentru a-l deposeda de mijloacele creației (sau chiar de a-l aresta), stă tot pe umerii zvonurilor timpurii și extrem-contemporane lui.

O carte necesară, a cărei apariție părea că nu se mai apropie, și care, într-un conglomerat de baliverne culese și la rândul lor răstălmăcite pe parcursul a mai bine de 80 de ani, vine în sprijinul restabilirii oneste, bine calibrate a reputației intelectualului român, Lucian Blaga. O carte captivantă, care ne poartă pe caruselul emoțiilor – scrisă cu simț cronologic, putând fi lecturată cu ușurință în cheia unui roman. Dar nu asimilată ca unul.


[1] Mă voi feri aici din a reda exemple concrete, căci simpla enumerare a scenariilor în care opera lui Blaga sau relațiile acestuia cu anumiți indivizi – aflați într-una din cele trei categorii amintite, dar nu numai – au fost calomniate, nu ar face dreptate procesului exhaustiv prin care a trecut autoarea pentru a realiza – în paginile acestui volum – anatomia riguroasă a condiției socio-politice în care se afla filosoful. În plus, o simplă trecere în revistă, fără context sau explicații, ar deconcerta cititorii care nu sunt familiarizați cu personajele istorice prezente în acest text, prin urmare, un astfel de demers părându-mi inutil.


[2] Marta Petreu, Blaga, între legionari și comuniști, Colecția Plural M, Polirom, Iași, 2021, p. 235.

[3] Ibidem.


[4] Ibidem, p. 236.

2 thoughts on “Un destin fracturat, în reanimare

  1. Nici un comentariu = mai mult decat un comentariu! Altminteri, recenzia e corecta. Chiar daca…etc.

    Like

Leave a Reply to Mădălina Achim Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s