Cum se poate reconstrui o viață pornind de la mai multe imagini ale morții

Dana Jalobeanu

James Ker, The Deaths of Seneca, Oxford, Oxford University Press, 2009

Nimeni n-a murit de atâtea ori. Și poate că niciun filosof nu a fost atât de mult asociat, de generații succesive, unei arte de a muri exersată în toate felurile posibile: în scris, dar și în exercițiul efectiv al procesului morții. Nu e de mirare că morțile lui Seneca au inflamat imaginația filosofilor și poeților din toate timpurile. Ca să nu mai vorbim de pictură – poate doar moartea lui Socrate să fi fost atât de des reprezentată pictural. ker seneca

Dar, spre deosebire de moartea lui Socrate care a căpătat, în timp, un aer de emblemă și un manierism oarecum repetitiv (cucuta, discipolii, excluderea familiei, filosofarea până în ultimul moment, amorțeala care cuprinde treptat, mai întâi extremitățile trupului, apoi restul, până când totul este cuprins de frig și de tăcere….), moartea lui Seneca a fost reprezentată în cele mai diferite moduri posibile. Unii ne-o arată ca pe-o execuție îndelung așteptată. În definitiv, Seneca încearcă începând cu anul 62 să plece de la curtea imperială. Îi oferă lui Nero întreaga avere, una despre care ni se spune că era fabuloasă. Se retrage, mai întâi treptat, apoi, din vara anului 64, complet, în singurătate, în așteptarea centurionului care-i va aduce ordinul de condamnare la moarte. Care vine în primăvara anului 65. Moartea lui Seneca ne este uneori prezentată ca o sinucidere ratată. Spre deosebire de Socrate, în cazul lui, cucuta nu funcționează. Își deschide mai întâi venele dar, după cum ne relatează istoricul roman Tacitus, dieta frugală îi emaciase corpul și îi subțiase venele, astfel încât sângerarea produsă astfel nu este suficientă. Ia cucută, dar nu reușește nici așa. La sfârșit este dus într-o baie de aburi fierbinte și moare pe jumătate sufocat, pe jumătate otrăvit. Gurile rele din vremea sa (istoricul roman Dio Cassius, marele bârfitor Suetonius) tind să prezinte totul mai curând ca pe un eșec. Eșecul de a muri „așa cum trebuie” al unui personaj a cărui moarte e, oricum, la mare distanță de viața pe care a dus-o. Continue reading Cum se poate reconstrui o viață pornind de la mai multe imagini ale morții

A Compassionate Philosophy: Medical Ethics in the Hellenistic Tradition (Stoics, Epicureics and Skeptics)

Dana Jalobeanu

(Martha C. Nussbaum, The Therapy of Desire. Theory and Practice in Hellenistic Ethics, Princeton University Press, 1994)

nussbaumIt is a pleasure to revisit old favorites. I liked Marta Nussbaum’s book at the first reading. I like it even more today, more than two decades after it was published. It is a good introductory book; and I am sure many of you will agree with me that it is the perfect book to teach to students (whether you teach ethics, history of philosophy, or philosophy 101). Imagine what it is to teach the history of Hellenistic ethics in a way that makes it immediately relevant to our students of today. In fact, in many universities this model has caught up a while ago (partly precisely because of this book). But I am coming from a university where history of philosophy (ethics included) is still history of philosophy. Continue reading A Compassionate Philosophy: Medical Ethics in the Hellenistic Tradition (Stoics, Epicureics and Skeptics)