Cealaltă filosofie

Antichitatea târzie este eclectică. Îl citește pe Platon prin Aristotel și adaugă „la pachet” Plotin, Porfir, Pitagora, eventual și puțin stoicism. La fel este Renașterea, ba chiar și modernitatea timpurie. Filosofii par dispuși să creadă că adevărul e unul și că filosofia l-a văzut din diferite unghiuri, fiecare școală descoperind câte puțin, ridicând câte un colț din vălul aparențelor. Că, mai devreme sau mai târziu, vom putea asambla din aceste viziuni limitate și mici fragmente de adevăr filosofii vor asambla, ca într-un puzzle, bucăți tot mai mari din lumea „așa cum e cu adevărat.”

O singură școală filosofică a fost mereu exclusă de la această întreprindere eclectic-colaborativă. O singură școală filosofică a fost mereu identificată ca cea de la care nu se poate lua nimic. A fost, mereu, „cealaltă filosofie”. Epicureismul.

Epicureismul e privit cu suspiciune încă din antichitate. Personajele epicureice din dialogurile lui Cicero au un comportament moral suspect, mult prea mult orgoliu, și nu se tem de zei. În Scrisori, Seneca pare să încerce să-și convertească prietenul mai tânăr, Lucilius, de la o formă de epicureism la adevărata filosofie (stoică). Pe măsură ce trece timpul, suspiciunea se adâncește, iar epicureismul ajunge să fie tot mai mult asimilat cu ateismul, cu libertinajul, cu lăcomia… cu întreaga gamă de păcate capitale.

Condamnările sunt tot mai dure pe măsură ce sunt formulate în baza a tot mai puține texte. Căci cea mai mare parte a scrierilor epicureice s-au pierdut. Au supraviețuit fragmente, scrisori, bucăți de text, o tradiție a școlii/sectei care-și venera maestrul ca pe un zeu, frumosul poem al lui Lucrețiu, De rerum natura… și cam atât. Și ele au fost descoperite și traduse târziu, în același secol XV care l-a recuperat pe Platon. Dar nu poate exista un contrast mai mare între entuziasmul receptării lui Platon și îngrijorarea cu care sunt citiți Epicur sau Lucrețiu.

Marsilio Ficino își construiește biografia în jurul unui episod esențial: arderea comentariului său de tinerețe la Lucrețiu. Un episod văzut ca „despărțirea de poezie” și întoarcerea către adevărata filosofie platonică. Montaigne citește și comentează Lucrețiu, dar se ferește să publice ceva. Și cam la fel se întâmplă cu alți admiratori renascentiști ai epicureicilor. Modernii sunt ceva mai curajoși, dar nu cu mult. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, John Evelyn se oprește din traducerea lui Lucrețiu după cartea I, scuzându-se într-o prefață în care-și explică scrupulele religioase și teama că acest text ar putea corupe mințile mai fragede.

Din toate acestea se vede cum epicureismul e construit imaginar ca „cealaltă filosofie”. Cea străină. Fascinantă și periculoasă. Seducătoare prin formă, smintitoare în conținut. Oare de ce?

S-au formulat numeroase explicații. Greenblatt vede în povestea receptării epicureismului ceva ce are de-a face cu frica creștinismului de un competitor; sau cu frica creștinilor de libertate. Wilson vorbește despre epicureism ca de alternativa materialistă, și deci problematică. Doar că stoicii sunt la fel de materialiști; iar vitalismul Renașterii este și el în mare parte materialist.

În consistentul său studiu introductiv la Epicur și epicureismul antic Andrei Cornea ne sugerează să privim epicureismul ca pe o „gnoză pseudo-științifică”. Gnoză pentru că promite salvarea sau măcar vindecarea prin cunoaștere. Pseudo-științifică pentru că, spre deosebire de Platonism, de pildă, subordonează cunoașterea teoretică practicii cvasi-medicale. Epicureicii practică filosofia așa cum un împătimit al regimului corect de viață își pune în practică preceptele; așa cum un yoghin își recită mantra. Asta nu înseamnă că filosofarea se transformă în ceva mecanic sau irațional. Epicureismul este o filosofie raționalistă prin excelență; însă nu este una empiric-experimentală. Atunci când formulează explicații cu privire la fenomenele naturale, epicureicul face asta cu scopul de a vindeca frica. Epicur spune:

Dacă nu ne-ar tulbura deloc îngrijorarea pe care o avem în legătură cu fenomenele cerești și cu moartea, ca nu cumva ele să aibă vreun raport cu noi, în plus (dacă nu ne-ar tulbura) și necunoașterea limitelor durerilor și ale dorințelor, nu am avea nevoie de știința naturii.

Scopul cunoașterii naturii este, pur și simplu „netulburarea și credința fermă, la fel ca în cercetarea restului lucrurilor” (Scrisoarea către Pythocles, 2.85). E interesant și oarecum paradoxal faptul că știința modernă timpurie, cea care se construiește în mare măsură pe recuperarea elementelor atomismului epicureic, „desface” din compusul gnozei epicureice elemente care nu erau făcute să stea separat. Căci, susține Andrei Cornea, epicureismul

E o doctrină care are totuși înfățișarea științei, fapt care a putut-o face impresionantă și elocventă, sugerând că se află în posesia unui adevăr demonstrabil și de nezdruncinat. Dar natura i-a fost determinată de scop, care a fost, cum spuneam, nu acela de a cercerta natura de dragul cunoașterii pure, ci de a oferi susținerea necesară eliberării de terorile existențiale: teama de moarte, de suferință, de destin (p. 61)

Sunt însă toate acestea suficiente pentru a explica fascinația și teama pe care „cealaltă filosofie” le provoacă? Veniți să aflăm împreună mai multe vineri, 2 iulie, de la ora 20, la Cafeneaua filosofică. Mai jos, linkul la care ne puteți urmări. Dacă doriți să intrați în direct cu noi pe zoom, trimiteți un email la cafeneauafilosofica@gmail.com.

Bibliografie

Epicur și epicureismul antic, Ediția a doua, bilingvă, îngrijită de Andrei Cornea, Humanitas, 2021

Catherine Wilson, Epicureanism at the Origins of Modernity, Clarendon Press, Oxford, 2008

Stephen Greenblatt, Cllinamen. Cum a apărut Renașterea, Humanitas, București, 2018

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s