Întoarcerea lui Platon

Dana Jalobeanu

C M Woodhouse, George Gemistos Plethon. The Last of the Hellenes, Oxford, Clarendon Press, 1989

Istoria filosofiei e plină de povești frumoase. Dar parcă niciuna nu e mai spectaculoasă decât povestea întoarcerii lui Platon în Europa, după secole de absență. E o poveste care are toate ingredientele romanelor de succes: o legendă, suspans, paradoxuri, personaje la limita incredibilului, idei strălucitoare și happy end. Să vorbim, pe rând, despre ele.

Legenda

Mai întâi despre Legendă. Ea spune că întoarcerea lui Platon s-a făcut la nivelul politicii mari. Filosofii au fost chemați să participe la luarea uneia dintre cele mai importante decizii din istoria Europei: decizia de reunificare a celor două biserici. La Conciliul de la Ferrara-Florența, la mijlocul veacului al XV-lea, filosofii bizanțului s-au întâlnit cu umaniștii europei. Iar la întâlnire au participat un papă, un patriarh și un împărat… dar și cetățeanul cel mai de seamă al Florenței, politician educat și vizionar, „bancherul papal”,  Cosimo de Medici. Pe fondul discuțiilor teologice și politice, între dezbaterile despre filioque și finanțarea următoarei cruciade, umaniștii Bizanțului s-au regăsit cu umaniștii florentini în jurul dialogurilor platonice. Grecii aduceau manuscrise, italienii aveau o mare așteptare, combinația de teologie, politică, umanism și utopie a născut multe și mari proiecte, precum cel al Academiei Platonice.

Legenda, ca toate legendele, s-a născut dintr-o poveste de succes. Ea își are originea într-o celebră prefață: prefața lui Marsilio Ficino la prima ediție tipărită a dialogurilor platonice. Iată cum sună povestea lui Ficino

La vremea Conciliului care-i adusese la Florența pe greci și pe latini, sub păstorirea papei Eugenius, marele Cosimo —  pe care un decret al Signoriei tocmai îl numise Pater patriae – îl asculta adesea pe filosoful grec Gemistos (cel care-și luase numele de Plethon, de parcă era un al doilea Platon) în timp ce acesta expunea misterele platonismului. Și a fost atât de mișcat, atât de inspirat de gura de aur a lui Gemistos încât a fost condus să-și imagineze, în nobilul său intelect, un fel de Academie, pe care, de altfel, avea să o și pună în practică. Iar mai târziu, când marele Medici a dat chip ideii sale, m-a ales pe mine, fiul medicului său favorit, pentru această nobilă întreprindere; și asta încă de când eram la vârsta copilăriei.

Doar că acesta este un text din 1494. La vremea Conciliului Ficino avea doar cinci ani. Și totuși, Legenda a prins. Și a ținut câteva sute de ani. O componentă importantă a legendei a fost și faptul că grecii au venit cu daruri: iar printre daruri, cel mai de preț era corpusul platonic pe care latinii îl piercduseră.

O istorie deflaționistă și puțin suspans

Cartea lui Woodehouse, Georgios Gemistos Plethon. The last of the Hellenes, este doar una dintre cărțile care, în ultimii ani, au demontat Legenda. Și face asta argumentat, cu documente, traduceri și explicații. Are capitole care reconstruiesc, magistral contextul politic și teologic bizantin și pe cel italian. Prezintă principalele mărturii și relatări ale Conciliului. Și reconstruiește, convingător, contextul  filosofic al epocii. Woodehouse explică succesul întoarcerii lui Platon prin interesul pe care umaniștii italieni îl aveau deja pentru dialogurile platonice, și asta încă la nivelul generației anterioare celei care participă la Conciliu. E adevărat că puține dialoguri platonice erau traduse. Însă la momentul în care începe Conciliul de la Florența, Leonardo Bruni, umanist și cancelar al Signoriei tradusese deja o serie de dialoguri și lucra la Republica. Cuvântul grecilor cădea pe un sol fertil. Cum se face însă auzit acest cuvânt?

Aici intră în scenă Giorgios Gemistos, personajul care i-a impresionat atât de mult pe italieni – fie ei umaniști, teologi, politicieni sau mercenari talentați, precum faimosul (sau poate infamul) Sigismund Malatesta, cel care a cucerit Mistra doar pentru a pune mâna pe oasele lui Gemistos pe care le-a adus în Italia și le-a așezat, semnificativ, în zidul propriei sale cetăți. Gemistos cel despre care contemporanii scriau:

L-am auzit eu însumi la Florența, căci venise la conciliu împreună cu grecii, cum afirma că una și aceeași religie urmează să fie adoptată de toți, în întreaga lume, ca de un singur suflet, o singură minte, o singură predicare; și asta peste foarte scurt timp. Iar când l-am întrebat dacă va fi religia lui Christos sau a lui Mahomed, el mi-a răspuns că a nici unuia, dar că ea nu este diferită de păgânism.[1

Sunt cuvintele unui adversar, dar nu sunt singulare. Secolul al XV-lea, iar mai apoi secolul al XVI-lea sunt fascinate de acest personaj care nu pare să funcționeze în convențiile și cu rigorile la care se adapta întreaga creștinătate. Ci este cineva care pare să gândească mai curând precum anticii; cineva care dialoghează cu Platon, Plotin, Proclus, cineva care predă Oracolele caldeene, argumentează importanța zoroastrismului, încearcă o sinteză religioasă în care elemente de creștinism se împletesc cu elemente ale islamului, cu Neoplatonismul emanaționist și cu mult, mult Platon. Mai presus de toate, însă, ce trebuie să-i fi impresionat pe italieni era libertatea acestui personaj. Când ajunge la Florența pentru a participa la Conciliu, în suita împăratului bizantin, Gemistos are 80 de ani și aura unui filosof care nu e doar un interpret și admirator al lui Platon ci un fel de descendent direct al acestuia. Un alt Platon, spune Ficino – iar un discipol direct, cardinalul Bessarion, vorbește despre cum Gemistos pare să fie nimic mai puțin decât noua întrupare a spiritului lui Platon. Multă vreme, interpreții preiau din Legendă imaginea unui Gemistos conducător de sectă, centrul unei rețele de filosofi neoplatonicieni și păgâni care supraviețuia, underground, în ultimele decade al Imperiului Bizantin. Woodehouse critică aceste interpretări. Ce ne prezintă cartea lui este un filosof excentric; un gânditor îndrăzneț care duce la limită și exploatează ultimele consecințe a ceea ce s-a numit umanismul bizantin. Tocmai această libertate îi permite să vină cu o sinteză originală: căci Platonul al cărui purtător de cuvânt se face, este un Platon citit printr-o serie de lentile colorate: Oracolele caldeene, Plotin, Proclus, magii perși, zoroastrism… toate se amestecă în cazanul ideilor și fuzionează în gândirea și personalitatea acestui filosof cu totul și cu totul special. Dar, mai presus de toate, este un Platon trăit

Gemistos îi este îndatorat lui Platon în nenumărate feluri; însă poate că moștenirea cea mai semnificativă, și în același timp, cea mai spectaculoasă, este pretenția conform căreia filosofia supremă nu se poate comunica în scris. Nu se poate transmite decât direct, crescând în mințile elevilor, ajutată de instrucția orală a proefesorilor. Și, la fel, poate fi transmisă doar prin tradiție orală, de la o generație la alta. Una dintre cele mai virulente critici ale lui Gemistos la Aristotel se referă tocmai la faptul că acesta a trădat acest principiu fundamental, și a pus totul în scris, inclusiv doctrinele ezoterice pe care le-a învățat de la Platon, dar pe care, în scris, le-a deformat. (p. 67)

Plethon… și alte personaje

La Florența, Gemistos părăsește sfera politico-teologică în care se învârtise în deceniile anterioare și evadează printre umaniști. Prilejul Conciliului marchează pentru el începutul unei noi vieți. Ce contează că are 80 de ani? Începe prin a-și lua un nou nume. Își spune Plethon. Și cu acest nume predică noua filosofie, sau, dacă ar fi să-i credem pe detractori, noua religie. Căci, ne spune Woodehouse

Gemistos nu era un neoplatonist creștin, ca Pseudo-Dioisie (Areopagitul) ci un anti-creștin neoplatonist și reacționar, la fel de păgân în fundul sufletului precum Proclus. El nu urmărea să împace creștinismul și neoplatonismul, ci să abolească creștinismul și să-l înlocuiască cu un neoplatonism învesmântat în draperii olimpiene. (p. 78)

Nu e de mirare că Gemistos, acum numit Plethon, a fascinat, inspirat și înspăimântat lumea Florenței; și a continuat să fascineze, să inspire și să înspăimânte întreaga Renaștere. Și totuși, acest excentric pare să se fi simțit acasă la Florența. Să-și fi descoperit casa spirituală și publicul căruia putea să i se adreseze; publicul pregătit să audă mesajul său despre Platon. Cumva, pentru Plethon începe la Florența o nouă viață. Avea să mai trăiască 12 de ani și să scrie unele dintre cele mai îndrăznețe dintre scrierile sale – inclusiv tratatul său despre Legi care a fost ars, după moartea lui, de o alianță formată dintre o fostă împărăteasă și primul patriarh ortodox al imperiului căzut sub turci, dușmanul de-o viață al lui Gemistos Plethon, fostul filosof Scholarios (devenit monahul Ghenadie).

Dincolo de această renaștere și reinventare a personajului Plethon, însă, Woodehouse ne arată că e destul de greu să stabilim urmele palpabile ale modului în care gândirea lui Gemistos-Plethon influențează umanismul florentin. Întâlnirile la care participă sunt mai curând informale. Poate cea mai importantă este întâlnirea la care nu participă, cea în care urma ca grecii și latinii să dezbată meritele lui Platon și Aristotel. Din ea se naște, probabil, ideea unei cărți, intitulată În ce privințe se deosebește Aristotel de Platon (cunoscută sub numele scurt De differentiis). Plethon ne spune că a scris această carte la Florența, în timp ce era bolnav. Că avem de-a face cu rezumatul unor cursuri. Au fost vreodată ținute aceste cursuri? Tradiția – din nou, Legenda – spune că da. Woodehouse aruncă o umbră de îndoială asupra cestei părți din poveste. Ea a fost transmisă și acreditată de primii traducători și editori ai textului, la începutul secolului al XVI-lea. Căci micul tratat al lui Plethon, De differentiis, lansează o mare polemică și definește un gen. Scrierile care compară filosofia lui Platon cu cea a lui Aristotel ajung să definească secolul al XVI-lea – ele devin tot mai masive, tot mai complexe, mai alambicate. Prin comparație, micul sumar al lui Plethon e relativ simplu. Punctul său de plecare este să educe și să corecteze erorile latinilor; cei care l-au pierdut pe Platon și l-au deformat pe Aristotel.

Un final așteptat și un happy end

Conciliul de la Florența parafează unificarea creștinătății. Însă patriarhul Iosif al II-lea moare întainte ca actul să fie semnat. Împăratul bizantin nu are forța ca la întoarcerea acasă să pună în act hotărârile consiliului. Tot mai mulți dintre semnatarii actului uniației încep să regrete că au semnat. Adevăratul sfârșit al uniației vine însă în 1444 când ultima încercare de a salva Constantinopole cu ajutorul unei cruciade se termină cu înfrângerea creștinilor în bătălia de la Varna. Din acel moment, e clar că toate eforturile au fost în zadar. Și totuși, eliberați de presiunea politicului, filosofii latini par să fi dobândit o viață nouă. Ideile semănate de Plethon, fantasma unei utopii a republicii platonice, a unei alte uniații – cea în numele binelui, adevărului și frumosului – se propagă și se multiplică în Italia, în a doua parte a secolului al XV-lea. Așa se naște acel fenomen impresionant căruia, în lipsă de un nume mai bun, istoricii i-au spus platonismul renașterii.

 Așa că povestea noastră are până la urmă și un happy end. Este povestea întoarcerii lui Platon în Europa pe care nu avea să o mai părăsească. Căci ce e filosofia, ni se repetă adesea, decât o serie de note de subsol la Platon?


[1] Georgios de Trebizonda era unul dintre adversarii greci ai lui Gemistos, cineva care și-a făcut un punct de glorie din criticarea și desființarea filosofului care și-a spus Plethon. Cu toate acestea, nu este singurul care vorbește, în epocă, de păgânismul lui Plethon, cel care părea să creadă într-o renovatio religioasă centrată pe scrierile lui Platon. Vezi și Alexander Baumgarten, „Quasi Platonem alterum. Note privind mesajul lui Gemistos Plethon despre Platon și Aristotel spre cultura Renașterii italiene, în Georgios Gemistos Plethon, În ce privințe se deosebește Platon de Aristotel, traducere și aparat critic de A. Baumgarten, Polirom, 2021.

Iar dacă vreți să aflați mai multe, aici un trailer și o invitație la discuția noastră de vineri seara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s