Despre materialitatea textelor. Scurt ghid ilustrat

Alexandru Liciu

Istoria filosofiei sau a științelor poate fi văzută drept ocupându-se cu idei. Cumva surpinzător, uneori ideile astea sunt ”divorțate”, rupte de orice materialitate. Uneori ele există în mințile gânditorilor, alteori nici acolo, ci pe un tărâm de dincolo (poate numit chiar tărâm ”logic”). De pildă, în Originile filosofiei analitice, Michael Dummett ne spune că principalul său precept metodologic e că ”ideile sunt, cum ar veni, în aer”. Se conturează astfel o ”istorie a gândirii”, prin opoziție cu ”istoria gânditorilor” particulari. Pentru cea dintâi, cauzalitatea istorică e doar de importanță secundară. E o istorie privită de sus.

Dar ce-ar fi să vă convingem că există o materialitate a ideilor? Că ideile se găsesc, cu alte cuvinte, în cărți![1] În ce urmează, vă propun un scurt itinerariu ilustrat, în care să vă povestesc cum am mers pe urmele unei cărți și ce am învățat pe drum. Deși nu pot spune că am ajuns la destinație, și abia ce am dat cu nasul printre skill-urile de care ai nevoie ca să avansezi pe un astfel de drum.

Prima dată când am citit din Micrographia lui Robert Hooke a fost în format digital, de pe openlibrary sau internet text archive. Apoi am găsit o ediție (anastatică!) într-o bibliotecă din Lyon. M-a amuzat să văd cum arată vestita planșă în care puricele este pus sub microscop. Doar că nici n-aș fi putut bănui cum arată planșa originală, care e de vreo trei ori mai mare decât ce găsisem în varianta modernă. Uitați:

Dar ce facem când ne întâlnim cu o astfel de carte? De unde să o apucăm? Ce ne spune ea? Aici lucrurile, aș spune, devin complicate. După ce depășești stupoarea, îți dai seama că ai de-a face cu un corpus organizat de cunoaștere. Un fel de amestec între textual criticism, codicologie, cultură manuscrisă și bibliografie (sau, după cum este această disciplină numită la Cambridge, pur și simplu ”the Book”). Așa că ce poți face e să înveți unde se găsesc indiciile cele mai prețioase (un fel de detectivistică livrescă, dacă vreți[2]). Haideți să vedem niște exemple de astfel de indicii (deși e departe de mine gândul de a fi descoperit ceva).

Primul indiciu poate fi legătura cărții. Din piele scumpă sau ieftină, cu mai multe sau mai puține detalii, aceasta ne poate spune câte ceva despre identitatea celui pentru care cartea a fost legată. Căci da, cel mai adesea cărțile nu erau legate pentru autori (decât în cazurile în care aceștia își pregăteau ediții speciale spre a fi oferite cadou. În acest caz legătura – în vellum – ar fi fost cât mai scumpă cu putință), ci din comanda cititorilor sau la indicațiile negustorilor de carte. De asemena, hârtia putea fi de la simplă la marmurată sau chiar gofrată (procedeu ce permite unei inscripții să fie lizibile doar dintr-un anumit unghi). În poză, o ediție Micrographia cu marginile stropite cu vopsea, semn – aș spune— al unei valori medii a cărții.

Alte indicii ni se relevă dacă facem exerciții de paleografie. Putem astfel afla, uneori, când și unde a fost cumpărată o carte (pe asta se bazează cel mai adesea ex libris-urile). Alteori, proprietarul cărții e mai generos de atât, și ne lasă adnotări de descifrat. Primul exemplu este un cuprins făcut de mână de către proprietar: ”In this volume are contayned. 1. 7 Phylosophycal collections by Mr.Hooke 2. A description of Helioscopes etc. by the same 3. Tracts written by mr. Boyle of the rarefaction of the Ayre.” (Puteți citi restul? Oare despe ce volum e vorba, dacă ne luăm după cuprins?). În al doilea exemplu, avem o impresie despre o lucrare de-ale lui Martin Lister. O puteți descifra? Finalmente, avem un exemplu de manual despre cum putem învăța the secretary hand, un stil de caligrafie mai alambicat, specific mai ales secolului XVI.

Al treilea indiciu despre care vreau să vă vorbesc ni se arată doar dacă redescoperim un tip de cunoaștere care, adesea, e neglijat de istoria filosofiei: cărțile sunt obiecte materiale la producția cărora lucrează multe categorii de oameni. La baza piramidei se află zilierii din ateliere, care au rolul de a asambla matrița piesă cu piesă, literă cu literă, uneori în alfabete străine (pe care, bineînțeles, nu le cunosc). Și colac peste pupăză, în matriță cuvintele se trec în sens invers, de la dreapta la stânga, și cu susu-n jos. Oare câți dintre noi pot face asta în greacă sau arabă? Și înt-un timp rentabil (plăcuța din imagine conține doar un rând de text. Pentru o pagină întreagă, zilierii aveau sub 15 minute). Eu n-am reușit să termin rândul (cu caractere latine!) nici după 10 minute, iar la final am găsit o greșeală 🙂 Ah, și tot ce trebuia să fac era să-mi scriu numele. Așadar, oare există și „cunoașterea zilierilor”?

Există mult mai multe astfel de ”indicii”. Pentru a le descoperi, alăturați-vă Cafenelei filozofice, vineri, ora 20, când discutăm cu profesorul Scott Mandelbrote, fellow al Peterhouse (Cambridge), cercetător al perioadei moderne timpurii și expert în carte veche.

Trailerul aici.

[1] Asta nu înseamnă că ideile sunt doar în cărți. Pot fi și în practici sau artefacte (precum un obiect de artă). Pot fi, într-adevăr, și teorii, în mințile gânditorilor, doar că aici voi încerca să arăt că există lucruri importante și dincolo de aceasta;

[2] În literatură s-a propus chiar și termenul de forensic bibliography.