Despre excelență în științele umaniste

„Nu există vreo putere pe pământ care să guverneze, suverană, asupra spiritelor și sufletelor oamenilor, asupra cugetărilor, imaginației, opiniilor, credințelor; singura care poate face așa ceva este cunoașterea și învățătura” – spune Francis Bacon, în 1605, într-un manifest intitulat sugestiv Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii.

Puterea învățăturii, spune Bacon, se vede peste tot în jurul nostru. În felul în care suntem mereu manipulați cu doctrine noi. În felul în care noile secte, fanatisme sau ideologii pun stăpânire pe mințile oamenilor până la martiriu, sau până la crimă. Toate „noile religii” și toate falsele doctrine stau mărturie cu privire la fascinația și puterea ideilor de a ne suci mințile. Tocmai de aceea, susține Bacon, dacă am putea să ne imaginăm o învățătură corect construită, întemeiată pe „forța adevărului corect interpretată”, am pune intelectul uman la locului lui, și am întemeia o guvernare a cunoașterii, făcută după chipul și asemănarea guvernării divine. În asta ar consta, în viziunea acestui întemeietor al modernității, ceea ce se numește „excelența” excelența cunoașterii (și a învățăturii).

Ne-a mai rămas ceva din acest ideal? El a supraviețuit cel puțin până în secolul al XIX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Matthew Arnold încă vorbea despre principiul excelenței din sufletul uman; cel datorită căruia impulsul de a cunoaște poate fi direcționat corect, spre bine, adevăr și frumos. Preluând o imagine din Banchetul, Arnold vorbește de iubire. Iubirea-dorință-de-a-căuta-binele, adică acel imbold natural și universal al sufletului de a căuta ceea ce-i lipsește, deși îi este, într-un anumit fel, natural. Mergând poate un pas mai departe decât Platon, Arnold identifică acest tip de eros cu instinctul de auto-conservare. Cel care stă la baza tuturor acțiunilor noastre.

Aproape cu același mecanism ca la Bacon, instinctul e corect, dar rezultatul poate fi ușor pervertit atunci când obiectul dorinței este greșit. Dorința de a cunoaște se poate fixa obsesiv pe un obiect imanent și foarte limitat, rezultând în forme de idolatrie. Pentru Arnold, savantul obsedat de domeniul său, cel care nu mai vede dincolo de câmpul său îngust de expertiză, este idolatru.

Am putea atunci încerca să definim excelența ca pe o cunoaștere bine orientată, dreaptă și ferită de formele de idolatrie la care poate duce, eventual, expertiza (și sigur diversele forme de doctrină și ideologie care au înlocuit în lumea modernă sectarianismul baconian).

Cum arată excelența în lumea noastră și în câmpul de investigație a ceea ce se numesc azi „științe umaniste” veniți să aflăm împreună astăzi (vineri, 16 octombrie) de la ora 18. Într-o discuție pe această temă, în cadrul Festivalului Dilema Veche.

One thought on “Despre excelență în științele umaniste

  1. Bună seara, Am încercat să intru la webinar, dar nu am reușit! Îmi pare sincer rău! Nu înțeleg de ce! Cu prietenie,Bocâncă Florența Pe vineri, 16 octombrie 2020, 15:39:36 EEST, Let’s talk about books a scris: WordPress.com#yiv3723023088 a:hover{color:red;} | danajalobeanu posted: “„Nu există vreo putere pe pământ care să guverneze, suverană, asupra spiritelor și sufletelor oamenilor, asupra cugetărilor, imaginației, opiniilor, credințelor; singura care poate face așa ceva este cunoașterea și învățătura” – spune Francis Bacon, în 1” | |

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s