Țesătura poveștii

Dana Jalobeanu

Bill Mesler, H. James Cleaves II, Scurtă istorie a creației. Știința și căutarea orginii vieții, Humanitas, 2020

Scurtă istorie a creației… este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?) Continue reading Țesătura poveștii

Un montagne russe al plictisului

Diana Stere

Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulțumit, Humanitas, București, 2017

12 aprilie 1936

Mă cuprinde uneori câte o undă de entuziasm. Mă interesează câte ceva. Încep cu plăcere și, după câtăva vreme, îmi dau seama că nu e nimic grozav, că totul e de o uriașă inutilitate și că nu merită nici cel mai mic efort. Caut tot timpul altceva. Nu mi-am găsit încă drumul. Acesta, în mod sigur, nu e filozofia. Mi se pare că sunt cam superficială. Lucrurile mă preocupă doar tangențial. Aprofundarea lor mă deziluzionează [1].

Jurnalul lui Jeni Acterian poate fi citit întocmai asemeni unui jurnal. Îl poți parcurge frumos și linear, de la cap la coadă. Te poți interesa cu ușurință de fiecare activitate sau reflecție ale autoarei sale, fiindcă există, cel puțin la o primă vedere, o ordine și o evoluție clare, înregistrate de fiecare dată sub formatul standard zz/ll/aa, nu de puține ori strecurându-se chiar și o oră sau o localitate. Există, însă, (cel puțin) încă un alt mod de a citi același jurnal; unul pe care nu l-aș caracteriza ca fiind nici linear, și nici ușor, ci mai degrabă similar unui montagne russe. Un montagne russe care, în loc să pornească de la nivelul solului și să urce, treptat, până la vreun vârf de o înâlțime amețitoare, de unde apoi, inevitabil, va cădea, reușește să ne țină cu sufletul la gură fără a ne ridica, propriu-zis, de la sol. Odată ce deschidem Jurnalul lui Jeni și ne îmbarcăm în propriul său montagne russe, singurele pante pe care le vom avea de parcurs vor fi cele în susul și în josul plictisului. Ceea ce vreau, așadar, să vă propun, este o lectură a celor patru ani de studenție ai autoarei (deși veți vedea că o astfel de lectură rămâne la fel de coerentă la mult timp după ce Jeni părăsește facultatea), sub semnul acestui laitmotiv. Continue reading Un montagne russe al plictisului

Marea reinventare

Dana Jalobeanu

Au trecut, iată, câteva luni de când lumea s-a închis; de când suntem siliți, zi de zi, să ne reinventăm viața în gesturile ei cele mai mărunte. Și asta ne ține adesea ocupați cea mai mare parte din zi. Suficient de ocupați cât să nu băgăm de seamă cum se schimbă lumea din jurul nostru. Doar că în ultima vreme s-au înmulțit veștile care ar trebui să ne dea frisoane. Marile universități anunță, una după alta, că trec la cursuri online. La Londra, minunata reconstrucție a Angliei renascentiste, locul în care puteai face o călătorie în vremea lui Shakespeare, teatrul Globe, anunță că este în faliment. La New York, directorul MET anunță suspendarea tuturor spectacolelor, până la sfârșitul anului. Pentru că „Este evident pentru toată lumea că distanțarea socială și marea operă nu pot merge împreună.” Montările spectaculoase, orchestrele mari, corurile, devin brusc potențiale focare de răspândire a infecției. Continue reading Marea reinventare

Transumanismul pierdut al modernității

Azi este foarte la modă. Ne vorbește despre evoluția și transformarea speciei umane în ceva mai bun. Ne promite că vom trăi mai mult (mult mai mult), că vom fi mai sănătoși, mai puternici, că vom avea o capacitate cognitivă mai mare. Se numește transumanism și este definit în cele mai diferite moduri, toate însă având în centru ideea conform căreia umanitatea se poate reforma atât individ cu individ (biologic, cognitiv, moral) cât și ca specie.

Dar toate acestea sunt vise vechi – unele sunt vechi ca filosofia, altele — cele care pun tehnologia în centru — au vârsta modernității. Unele dintre proiectele transumaniste te duc cu gândul la filosofia renașterii: la Marsilio Ficino, sau Pico della Mirandola, cei care văd umanul ca pe o largă plajă de posibilități, iar devenirea persoanei ca pe un flux continuu, ca pe o transformare care nu se oprește niciodată (și care poate să ducă „în sus”, spre spiritualizare și angelizare, sau „în jos”, spre regresia în animalitate). Altele îți aduc aminte de proiectele utopice ale modernității timpurii care vizează transformări radicale ale individului și ale societății. Societăți controlate tehnologic, nașteri programate (astrologic și medical), eugenie, educație controlată de stat, metode de îmbunătățire a memoriei și transformare a capacităților cognitive, eradicarea pasiunilor și așa mai departe. Altele, în fine, par să fie ecouri târzii ale filosofiei care studia, la sfârșit de secol XVII și început de secol XVIII „mașina” organismului uman.

Banner-v2-FIVI-cu-invitati

Veniți să discutăm vineri, 5 iunie, despre Trasumanismul pierdut al modernității. Dana Jalobeanu în dialog cu Constantin Vică și Mihai Maci, pe zoom și pe canalul nostru de youtube. Vineri, 5 iunie, ora 20.

Găsiți aici și un trailer al discuției. Dacă vreți să intrați cu noi pe zoom și doriți linkul discuției, trimiteți un email la dana.jalobeanu@gmail.com.

Seducătorul

Dana Jalobeanu

I se spunea Profesorul… de parcă în întreaga Universitate din București n-ar mai fi existat altul decât el. Era anturat de o generație de aur: Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Emil Cioran, Jeni Acterian, Constantin Noica. Și era aureolat de tot felul de legende: intelectuale, politice și erotice. Studenții îl priveau fascinați, chiar și atunci când fascinația era amestecată cu o oarecare neîncredere. Continue reading Seducătorul