Filosofia la căderea întunericului

Dana Jalobeanu

Trăim vremuri greu de descris în cuvinte. Frontierele se închid. Și cele exterioare, spre lumea cea largă. Și cele personale. Parcul de la colț, în care alergai, poate, are poartă cu lacăt. Mersul după pâine a devenit o aventură. Ieșitul pe ușa casei a devenit o aventură. Îți pui mănuși, pui șervețele dezinfectante în buzunar, căciulă, ochelari și mască. De multe ori nu mai ieși deloc. Descoperi că multe dintre cumpărăturile pe care le făceai înainte erau inutile, că majoritatea drumurilor erau inutile. Lumea ta se restrânge la patru pereți.

Dar asta doar pentru că lucrezi cu un concept de limită care trebuie adaptat. Redefinit. Granițele interioare și cele exterioare sunt, de fapt, în altă parte. Dincolo de ecranul calculatorului se deschide lumea cea largă. Știi asta, pentru că și tu, ca și mine, îți petreci timpul „nagivând” pe internet. Suntem argonauții lumii noi. Explorăm lumi, ne construim ambarcațiuni, fondăm colonii (ce altceva sutele de grupuri de facebook la care tocmai ai aderat săptămâna trecută?). Facem descoperiri. Prima dintre ele: dintr-o dată, la Londra și New York și Madrid, lumea are aceleași probleme. A fost dintotdeauna așa, poate, dar până acum nu ți-ai dat seama. Fiecare în apartamentul său, fiecare confruntându-și spaimele, restricționat în mișcări, îngrijorat de soarta celor pe care nu mai poate să-i vadă sau să-i atingă – parcă nu mai e nicio diferență între noi. Ne confruntăm cu aceleași provocări. Cum transformăm relațiile cu ceilalți, ce forme de exprimare le putem găsi în această minunată lume nouă? Unii sunt mai confortabili cu asta pentru că trăiesc de ani de zile existențe virtuale. Doar că acele existențe descărnate, reduse la linii de chat și emoticoane trebuie acum transformate în purtători de sensuri grele: predăm online, discutăm online ceea ce înainte discutam la cafenea sau la berărie, spunem „te iubesc” online, ne luăm, online, rămas-bun.

Granițele cad și se reconstruiesc. Ele nu încep la ușa casei, ci țin de viteza furnizorului nostru de internet. Renunțăm mai ușor la pâine decât la abonamentul de telefon. Ne drămuim mai ușor apa și conservele decât consumul de electricitate. Vă dați seama cât de nouă e lumea în care intrăm?

Cum sună acum mantra cunoscută: La ce-ți folosește filosofia? Cine mai are nevoie de filosofie? Parcă și-a schimbat puțin sensul, când toate cuvintele se cer redefinite.

Să vorbim despre asta. Despre nevoia noastră de filosofie și despre redefiniri. Despre ce ne ajută să explorăm lumea care ni se deschide în față, și despre ceea ce ne împiedică. Despre cărțile care ne stau alături. Cele în paginile cărora evadăm. Cele care ne pregătesc pentru un fel de viață pe care nicio putere politică și niciun sistem economic nu le-au putut prevedea. Să vorbim între noi, cei de la Londra și Berlin și New York și București – cu cei retrași la țară, în munți sau în mijlocul câmpiei, sau pe o barcă în mijlocul oceanului. Acele  granițe, vechile limite, nu mai există.

Să le descoperim pe cele noi.

Să facem filosofie. Filosofie la căderea întunericului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s