Al cincelea mușchetar

Deși am fi, poate, tentați să atribuim micul portret schițat mai sus de Harold Cook protagonistului trilogiei lui Dumas, D’Artagnan (tentație care, de altfel, rămâne constantă pe parcursul întregii cărți), ne confruntăm, pare-se, cu un al cincilea muschetar. Este vorba de René Descartes. Chiar Descartes cel despre care cu siguranță ați auzit, și despre care s-au scris atâtea. Descartes, cel cu atâtea fețe, și tot atâtea măști (cel care, în scrierile de tinerețe declara sentențios Larvatus prodeo - înaintez mascat). Elev la colegiul iezuit La Fléche, soldat în trupele prințului Mauriciu de Nassau, cosmopolit și călător, om de știință, filosof, pasionat de filosofie, matematică, metafizică, medicină…poate chiar și de puțină filosofie hermetică/ocultă?

Magie, operații fantasmatice și tot ceea ce am pierdut când am câșitgat modernitatea: Eros și magie în Renaștere după 35 de ani

Acum 35 de ani apărea la Paris o carte remarcabilă: în același timp sofisticată și ușor de citit, scrisă cu ritm, entuziasm și umor (și, poate, cu o ușoară paradă de erudiție). Devenită destul de curând best-seller, tradusă în câteva limbi europene, citită și citată, cartea lui Ioan Petru Culianu a stârnit, în același timp, aprecierea publicului larg și suspiciunea specialiștilor. Cel puțin a specialiștilor în Renaștere. În 1990, la 3 ani după traducerea și publicarea în engleză (la University of Chicago Press) Eros and magic in the Renaissance a fost subiectul unei recenzii devastatoare scrise de unul dintre marii istorici ai secolului al XVII-lea, Charles Webster. Ce nu i-a plăcut lui Webster la cartea lui Culianu? Lipsa unei delimitări specializate și strict istorice a perioadei tratate, amestecul de perspective al explicației care trece de la istoria religiilor la istoria ideilor și istoria Renașterii, narativul „non-linear” care sare de la magia ficiniană la manipularea maselor în scrierile lui Giordano Bruno, de la psihologia maselor la puritanism, și înapoi, la magia abatelui Trithemius, la tezele lui Pico etc.

Cum era acolo de unde se întorcea Max Blecher?

Max Blecher a lăsat o parte importantă din el în urmă atunci când boala i-a sfârșit viața, la nici 29 ani. Însă cele trei cărți și câteva poezii nu au ajuns să se bucure de recunoașterea pe care ar fi meritat-o, cel puțin nu încă. Să fi fost de vină numele care-l identifică ca pe un străin sau faptul că cariera sa literară s-a încheiat abrupt? Max Blecher a fost contemporan cu Mircea Eliade, iar printre prietenii lui se numărau Geo Bogza, Mihail Sebastian și Sașa Pană, prieteni care l-au susținut în publicarea romanelor. În amintirea multora dintre contemporanii săi a rămas autorul, un personaj cu contururi eroice și într-o oarecare măsură de neînțeles. Iată ce nota Mihail Sebastian în jurnal, consemnând moartea lui Blecher: