Dacă există un autor din secolul trecut al cărei opere să fie o lectură necesară pentru oricine se preocupă de studiul anticilor, de la filosofie, literatură și chiar istoria ideilor, atunci acesta este, fără doar și poate, Pierre Hadot.
Tag: Pierre Hadot
O viață din filosofie
Filosofia ca mod de viață – Pierre Hadot, Convorbiri cu Jeannie Carlier și Arnold I. Davidson, Humanitas, 2019
Odată, eram pe strada Ruinart, pe drumul de la Seminar spre casa părinților mei...Se înnoptase. Stelele străluceau în imensitatea cerului. Pe vremea aceea încă se puteau vedea. Altă dată, eram într-o cameră din casa noastră. În ambele cazuri am fost invadat de o angoasă deopotrivă înspăimântătoare și încântătoare, provocată de sentimentul prezenței lumii, sau a Totului, și al prezenței mele în această lume...Cine sunt eu? De ce mă aflu aici? Ce este această lume în care mă aflu?...Cred că de atunci am devenit filozof, dacă prin filosofie înțelegem această conștiință a existenței, a faptului de a fi în lume. (pag. 23)