Navigând prin Divina Comedie

Divina Comedie este greu de caracterizat. Poezie, filosofie, cosmologie, teologie se întrepătrund în versuri de o mare frumusețe. Într-una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate capodopere ale culturii europene. În Divina Comedie, Dante sintetizează într-un soi de compendiu mai toate marile concepții filosofice ale vremii sale, trecând, în același timp, dincolo de ele. Căci Dante Alighieri nu trebuie înțeles doar ca fiind printre cei mai desăvârșiți poeți ai umanității  ci trebuie privit și ca un filosof, teolog și om politic.

Un Vergiliu modern

M-am întâlnit cu Dante de mai multe ori pe parcursul vieții. În studenție, când am descoperit cât de melodioasă este traducerea Etei Boeriu. Sau mai târziu, când ajunsesem să ascult în neștire Liszt și am dat de Sonata Dante, ceea ce m-a trimis din nou să recitesc Infernul. Când a început să mă preocupe istoria cosmologiei și am recitit Divina comedie cu un ochi critic, încercând să-mi imaginez universul dantesc. Când am citit, cu entuziasm, cartea lui Horia Roman Patapievici, Ochii Beatricei, a cărei lectură m-a trimis, din nou, să recitesc Dante. Sau după o plimbare de seară cu vaporetto prin apele lagunei venețiene, când mi-au ieșit în cale, parcă din neant, Dante și companionul său, Vergiliu.

Dante în Vinerea Mare

Sunt multe moduri în care puteți citi Divina Comedie. La cafeneaua filosofică am încercat să pătrundem în labirintul ei de sensuri pornind de la problema timpului. Dante, „spirit științific”. care îmbină poezia cu filosofia, este foarte preocupat să situeze timpul acțiunii. În numeroase locuri, în Divina Comedie ni se spune cât timp a trecut, cum stau, pe cer, … Continue reading Dante în Vinerea Mare

Dante în Vinerea Mare

La cafeneaua filosofică online de vineri, 17 aprilie, vom vorbi despre Divina Comedie. Poate unii dintre voi își mai amintesc de o altă ediție, dinainte de Crăciun, în care am vorbit despre spațiul în Divina comedie, și despre Paradis (găsiți aici înregistrarea). Acum vom vorbi însă despre timp. Despre timpul pelerinajului dantesc și despre timpul … Continue reading Dante în Vinerea Mare

Prin ochii Beatricei către lumea nevăzută, prin „Ochii Beatricei” către lumea lui Dante

Am încercat să citesc „Infernul” lui Dante când aveam șaisprezece ani. Treceam printr-o perioadă în care credeam că modul cel mai sigur în care poți să ajungi o persoană mișto e să îi citești pe clasici și auzisem că Dante ar fi unul dintre ei. Pe lângă asta, credeam că toate traducerile în română sunt semnificativ inferioare celor în engleză, limbă pe care aș fi pus mâna în foc că o stăpânesc cel puțin la fel de bine, așa că mi-am luat o ediție de la Collins Classics. Rezultatul a fost, evident, unul dezastruos. După cercul al cincilea, nici măcar nu mi-am mai dat seama ce păcat reprezenta fiecare dintre nivelurile iadului. Citeam cu voce tare doar ca să mă asigur că trec prin toate cuvintele. La finalul cărții, am rămas doar cu un gust al întunericului și al profunzimii, ceea ce, deloc neașteptat, m-a făcut să cred că eram un pic mai cultă, chiar dacă nu reușisem să înțeleg mai nimic. Mă rog, până prin clasa a unsprezecea m-am prins că nu am asimilat nimic din „Infernul”, dar tot era ceva faptul că l-am citit și nu l-am înțeles, nu?