Navigând prin Divina Comedie

Anita Drella

Jacek Grzybowski, The Cosmological and Philosophical World of Dante Aligheri. The Divine Commedy as a Medieval Vision of the Universe, Peter Lang, 2015.dante (1)

Divina Comedie este greu de caracterizat. Poezie, filosofie, cosmologie, teologie se întrepătrund în versuri de o mare frumusețe. Într-una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate capodopere ale culturii europene. În Divina Comedie, Dante sintetizează într-un soi de compendiu mai toate marile concepții filosofice ale vremii sale, trecând, în același timp, dincolo de ele. Căci Dante Alighieri nu trebuie înțeles doar ca fiind printre cei mai desăvârșiți poeți ai umanității  ci trebuie privit și ca un filosof, teolog și om politic.

Jacek Grzybowski în lucrarea sa, Cosmological and Philosophical World of Dante Aligheri, ne oferă instrumentele necesare pentru a încerca să privim lumea care se ascunde în spatele versurilor lui Dante. Grzybowski nu își propune să ne ofere o analiză foarte detaliată a poemului și a alegoriilor sale, ci ne creionează  decorul pe care s-a construit creația poetului și ne dă instrumentele necesare înțelegerii ei.

Grzybowski ne atrage atenția asupra faptului că poemul este o încercare de a arăta o omenire păcătoasă și pierdută, îndreptându-se către fericire dar și o auto-biografie, o călătorie a unui om încercând să-și găsească împlinirea în viață după ce a fost tratat injust de către patria sa. Pe de altă parte, poate cel mai important, este și un studiu al patrimoniului cultural disponibil lui Dante la acea vreme: clasic, pre-creștin, creștin, medieval, toscan, și în mod special florentin. Iar nu în ultimul rând este un tribut adus lui Beatrice, iubirea sa din tinerețe.[1] Jean Giraud_Moebius_Dante_La_divina_comedia_2

Poetul o întâlnește pe Beatrice („Bice”) în Florența pe când avea nouă ani, imediat după moartea mamei sale. Apariția sa i s-a întipărit în suflet acestuia, ajungând să devină muza creației sale, în ciuda faptului că iubirea nu i-a fost împărtășită. Beatrice se căsătorește cu un bancher, Simone dei Bardi și moare la 25 de ani. Moartea prematură a fetei îl atinge pe Dante într-atât, încât ajunge să scrie pentru ea. În Divina Comedie Beatrice simbolizează The Noble Lady și iubirea pură, eliberată de factorul material.

Cosmological and Philosophical World of Dante Alighieri începe cu o analiză a Europei în Evul Mediu precum și a situației politice a Florenței la vremea respectivă și continuă cu o incursiune în viața lui Dante. Florentinul a suferit în urma exilului său, însă mai mult a suferit în urma relațiilor sale cu profesorul și prietenul său, Guido Cavalcanti și, bineînțeles, datorită morții premature a Beatricei.

Guido Cavalcanti are un rol important în dezvoltarea lui Dante. Poetul a învățat de la el importanța implicării în viața politică a orașului (în Divina comedie, cei „neimplicați” sau indiferenți la treburile cetății ocupă un loc aparte în cercurile Infernului). Însă, ca și Dante mai târziu, Guido Cavalcanti este exilat; și va muri în exil, iar Dante se va simți vinovat toată viața pentru întâmplare. În luptele pentru putere dintre Papă și împărat, Florența se divide între cele două bresle de negustori, cea orășenească și cea a micii nobilimi, anume între Guelfii și Ghibelini. Primii îl susțineau pe Papă pe când Ghibelinii erau în favorul puterii imperiale. Dante era partizanul Guelfilor, iar Guido Cavalcanti al Ghibelinilor. Alegerea lui Guido Cavalcanti îi aduce exilul, iar alegerea lui Dante după diviziunea Guelfilor între Albi și Negrii îi va aduce și lui exilul.[2]

Divina Comedie începe într-un moment de cumpănă al vieții poetului – un moment pe care geniul poetic al lui Dante îl transformă în momentul de cumpănă al vieții fiecăruia. Cel în care sufletul în căutarea adevărului pierde „dreapta cărare” și ajunge să aibă nevoie de o călăuză. Pe drumul său, în cântul Infernului, Dante este condus de Vergilius, confrate, model și maestru în ale poeziei. După Jacek Grzybowski, Vergilius simbolizează înțelepciunea înnăscută, înțelepciunea anticilor. Aceasta îl ghidează pe pelerin în lumea de aici, Infern și Purgantoriu. Dincolo de lumea fizică, ghidul se schimbă. Iubirea pură a Beatricei este cea care îl ghidează pe poet în ascensiunea sa în Paradis, urmând însă ca Beatrice să fie substituită de St. Bernard of Clairvaux în ultimele dintre cerurile divine.

Vergilius, reprezintă virtutea intrinsecă ce este capabilă să călăuzească un om către o viață virtuoasă și demnă de salvare. El reprezintă alegoric rațiunea, înțelepciunea și poezia lumii antice. Autorul Eneidei era foarte apreciat în Evul Mediu; el era văzut ca fiind cea mai importantă realizare a lumii antice. Acesta era înțeles ca un clarvăzător, căci se spunea că ar fi prezis venirea lui Christos pe pământ, fiind astfel  văzut ca o persoană luminată de Dumnezeu.[3] Beatrice însă, cum am menționat mai sus, reprezintă înțelepciunea divină manifestată prin adevărul salvării și viața eternă. Credința se unește cu smerenia și este încoronată de către ea precum credința se unește cu rațiunea și o luminează.[4]AMOS NATTINI-DIVINA COMMEDIA-INFERNO CANTO XVII-GERIONE

Cel de-al doilea aspect important pe care trebuie să-l urmărim când citim Divina Comedie, ne arată Grzybowski este sistemul cosmologic al vremii și influențele filosofice ale lui Dante. Bineînțeles, sistemul etic al lui Aristotel se resimte cel mai puternic, dar și influențele tomiste și averroiste. Ceea ce vine însă peste aceste influențe este cea a creștinismului. Astfel că Dante ajunge să se despartă de tradiția scolastică, caracterizându-se mai degrabă printr-un stil propriu, eclectic.

Miracolul filosofiei ca ghid al vieții și al credinței este pentru Dante un plan divin, filosofia este pentru poet personificarea biblică a Înțelepciunii desemnată de către Dumnezeu pentru a slujii chestiunile credinței.”[5]

Astfel că filosofia își primește existența de la Dumnezeu, nu mai este văzută ca o personificare a miresei sale, ci și a surorii și a preaiubitei fici. Filosofia are înțelepciunea pentru subiectele materiale și iubirea pentru forma sa, iar înțelepciunea și iubirea sunt reunite de contemplare. Pentru Dante filosofia se încheie unde lumina supranaturală începe.[6]

Călătoria lui Dante începe în noaptea de 25 Martie 1300, proclamată  de către Papa Boniface VIII primul jubileu al anului și durează aproximativ  o săptămână.

În parcursul studiului, Grzybowski ne detaliază parcursul lui Dante prin cercurile iadului, timpul petrecut în Purgatoriu și în Paradis și, cel mai important, legătura acestora cu sistemul cosmologic al vremurilor sale. Poetul îmbină sistemul cosmologic ptolemaic împreună cu etica aristotelică și dogma creștină. Astfel că ne vin în ajutor vastele note de subsol în care ni se explică ce înseamnă diviziunea dintre lumea lunară și sublunară, ce înseamnă primul mișcător nemișcat, cum era văzută iubirea ș.a.m.d.

Un alt punct interesant al lecturii lui Grzybowski este paralela pe care o face între călătoria lui Dante cu cea a lui Ulise. Dante îl menționează pe Ulise în Cântul XXVI din Infernul, unde socotește ca motivația adevărată a lui Ulise pe lângă responsabilitatea de a se întoarce acasă este dorința sa de aventură și de cunoaștere.[7] Ambii au plecat în căutarea adevărului, însă diferența dintre cei doi este că Dante este ghidat de credință și iubire, pe când Ulise de vanitate, găsindu-și sfârșitul în încercarea de a-și depăși condiția. Dante afirmă că îi vede corabia în ascensiunea sa, când se afla în constelația Gemenilor, în punctul opus față de locul  morții lui Ulise.

Ambii urmează aceeași rută – Muntele Purgatoriului, Dante merge prin Infern, iar Ulise pe mare, navigând către emisfera opusă. Dante stând pe Muntele Purgatoriului, înțelege călătoria lui Ulise și a navigatorilor săi; el își dorește să exploreze înțelesurile spirituale și morale ale universului, pe când pentru Ulise contau punctele de pe hartă și entuziasmul aventurii.

Poetul prevede, după cum spune și Grzybowski, un prim pericol adus de vremurile ce aveau să vină și de noua cultură ce avea să se formeze și anume separarea cunoașterii de religie și implicit de moralitate. Ulise simbolizează mândria intelectuală, dorința de cunoaștere văzută negativ în poemul dantesc, deoarece reprezintă un nou model de știință ce are ca țel descoperirea, iar nu apropierea de misterul Creatorului.

Când citim Divina Comedie, dar și Banchetul, recunoaștem multe teme cheie ale filosofiei medievale, însă este dificil să îl încadrăm pe Dante într-un curent, fie el aristotelic, tomist sau averroeist. Influențele lui Aristotel se văd în problemele legate de cauza finală a omului și a modului în care este definită fericirea. După cum observă și Etienne Gilson în studiile sale despre Dante, filosofia politică a poetului este ghidată de Etica nicomahică a lui Aristotel, din care Alighieri a preluat ideea conform căreia viața politică este forma supremă a umanității. De altfel, Dante plasează filosofia morală în sfera Cristalină, fiind sfera cea mai înaltă în viziunea sa, deasupra celei a filosofiei. În viziunea lui Dante, bunătatea îngerilor și a sfinților ce locuiesc sfera cristalină se revarsă până pe pământ; un mod de a afirma că fără etică umanitatea nu ar mai avea nicio însemnătate.

Pe de altă parte mulți cercetători sunt de părere că Divina Comedie nu ar exista fără Summa Theologica a lui Thomas Aquinas, iar autorul cărții menționează că ideile pe care Aligheri le preia sunt mai degrabă teologice decât filosofice. Așa cum amintește Grzybowski, unii interpreți încearcă să lege ideile lui Dante de neo-platonism, de elemente ale filosofiei arabe, creștin-peripatetice cât și augustiniene, iar faptul că Dante îi plasează pe Averroes și Avicenna în Purgatoriu ridică un semn de întrebare cu privire la viziunea sa despre averroismul latin, mai ales fiindcă a fost unul dintre cele mai influente curente ale filosofiei scolastice.

În Divina Comedie imaginația poetică bogată este asociată cu filosofia și cu discursul moral, teologia cu credința, polemicele politice cu referințe personale ale dușmanilor și prietenilor întâlniți în viața de apoi și o alegoria cu aluzii.[8]

Toate aceste elemente filosofice fac opera lui Dante mai greu de înțeles pentru omul epocii contemporane. Cel căruia îi este greu să-și mai imagineze lumea în termenii unei splendide catedrale în structura căreia se reflectă omnipotența, omniprezența și perfecțiunea divină. [9] 

În final, cartea lui Grzybowski poate fi văzută ca un dicționar, ca un ghid rapid de înțelegere a cosmologiei și filosofiei medievale, iar nu ca pe un comentariu al Divinei Comedii. Notele de subsol și bibliografia deosebit de bogate vin în ajutor pentru cei ce își doresc să aprofundeze opera lui Dante în contextul în care a fost scrisă. E interesant că Grzybowski ne înfățișează un Dante mai curând apostol decât poet; îmbinând în versurile sale un fel de chintesență a Evului Mediu, văzut ca o eră a comuniunii între Dumnezeu și om.

Esența filosofiei dantești este uniunea dintre iubire și înțelepciune, incluzând dimensiunea erotică și estetică a sa. Această iubire este principiul suprem al lumii.[10]

Dându-i ascultare lui  Borges: „nimeni nu are dreptul să se lipsească de fericirea aceasta, de a citi Divina Comedie într-un mod ingenuu. Mai apoi vor veni comentariile, dorința de a ști ce înseamnă fiecare aluzie mitologică[11]. Cartea lui Jacek Grzybowski vine tocmai întru întâlnirea acestei nevoi de a ști mai mult despre pleiada de influențe din spatele operei lui Dante. Ea este un ghid impecabil pentru cititorii interesați să pătrundă în lumea medievală a lui Dante, cunoscând contextul din spatele operei sale, sau pur și simplu pentru cei ce sunt pasionați de lumea cosmologică și filosofică a marelui poet Dante Alighieri.

 

[1] Jacek Grzybowski, Cosmological and Philosophical World of Dante Aligheri, The Divine Comedy as a Medieval Vision of the Universe, Peter Lang edition, Warsaw, p. 61.

[2] Ibidem., p. 17

[3] Ibidem., p. 65.

[4] Ibidem., p. 79

[5] Ibidem., p. 52.

[6] Ibidem., p. 54.

[7] De când Ulise părăsește țărmurile Troiei, se află într-un conflict permanent între a-și uita familia și casa din cauza dorinței de aventură și a se întoarce la mult iubita sa soție, însă tocmai capacitatea sa de a trece peste aceste tensiuni îl fac să fie un văzut ca un erou. În această luptă între dorința de aventură și dorința de a se întoarce acasă, Calypso și Penelope reprezintă polii opuși. Evenimentele îl conduc pe Ulise să cadă sub vraja lui Calypso în insula Ogygia scoțând la iveală tensiunea dintre entuziasmul explorării și datoria de a se întoarce acasă la familie și la responsabilitățile sociale. (David W. Chapman, „Not the Same Old Story: Dante’s Re-Telling of The Odyssey”, Religions 2019, 10, 171, p. 2-3.)

[8] Jacek Grzybowski, Cosmological and Philosophical World of Dante Aligheri, The Divine Comedy as a Medieval Vision of the Universe, Peter Lang edition, Warsaw, p. 145.

[9] Ibidem., p. 138.

[10] Ibidem., p. 131.

[11] Jorge Luis Borges, Cărțile și noaptea, trad. de Tudora Șandru-Mehedinți, în volumul Borges la 80 de ani. Cărțile și noaptea, București: Polirom, 2014, p. 224.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s