Necunoscutul

Colm Toibin, Magicianul, Humanitas, București 2022

A fost vacanță, așa că am avut timp de citit. Și dacă mai aveți o zi-două libere, merită să vă apucați de cartea asta. Pe care n-o veți mai lăsa din mână, probabil, până când nu veți ajunge la ultima pagină. Magicianul e o biografie ficțională a unuia dintre cei mai mari — și mai puțin cunoscuți — autori ai secolului XX. Sau, cum spunea un critic, e o călătorie „în lumea și în mintea” lui Thomas Mann.

Toibin reconstituie magistral și eleganța lumii vechi, și nebunia care cuprinde Europa, încet, după încheierea primului război mondial. Nebunie în mijlocul căreia Thomas Mann rămâne un fel de „ultimul european civilizat”, cu discreția și disciplina lui neobișnuite, cu manierele sale impecabile, cu talentul de a construi fraze lungi și muzicale, trăind, cumva în afara timpului său. Scriind, mereu, despre ceea ce contează – fără să fie la modă, fără să fie imediat relevant sau actual, însă cu o pătrundere și o înțelegere fără cusur a naturii umane până în cele mai ascunse dintre cotloanele ei.

Pentru cei care, ca mine, l-ați cunoscut pe Thomas Mann doar prin romanele și povestirile lui, biografia ficțională a lui Toibin este adesea surprinzătoare. Ea se întemeiază pe jurnalele pe care Mann le-a secretizat și care au fost deschise abia la 50 de ani de la moartea lui. Jurnale care ne arată că eleganța, discreția și liniștea acestui european din alt veac erau rezultatul unei draconice auto-discipline pe care și-o impunea cu aceeași cruzime cu care era capabil să pătrundă în sufletele și în secretele celor din jur. Cu aceeași migală cu care-și construia personajele, Mann și-a construit propria sa viață sub semnul eleganței și al disciplinei. Fără abatere și fără milă pentru sine, sau pentru cei din jur.

Iar Toibin descrie cu aceeași eleganță marea dramă a familiei Mann – prefigurată de Thomas, la 23 de ani, în Casa Budenbrook. O familie marcată, poate mai mult decât altele, de nebunie, sinucideri (două dintre surorile lui Thomas se sinucid), adicții de tot felul. Dar și talent. Toibin ni-l prezintă pe Thomas Mann într-o continuă competiție cu fratele său, talentat romancier și om de stânga (Heinrich Mann). Într-o continuă luptă împotriva propriei sale homosexualități, pe care o sublimează în literatură.

Și totuși, la capătul unui roman care te ține cu răsuflarea la gură, rămâi cu nelămuriri și frustrări. Eu, cel puțin, știu, parcă, și mai puțin decât înainte despre acest personaj făcut din umbre de toate culorile; despre acest autor care știa, parcă, mai multe, prea multe, despre umbrele din sufletele fiecăruia dintre noi. Copiii săi îi spuneau „magicianul” – aparent pentru că se pricepea să-i facă să râdă sau să uite de grijile momentului cu scamatoriile sale. Sau, poate, din alte motive? Toibin ni-l prezintă pe Thomas Mann în sânul familiei: lângă frumoasa, talentata și foarte bogata nevastă pe care și-o alege în tinerețe și lângă care trăiește aproape jumătate de veac. Thomas și Katia au șase copii, reușesc să supraviețuiască trecând prin două războaie, o revoluție, și lungi perioade de exil, mutându-se dintr-un loc în altul în lume, bogați, dar mereu pe drumuri. Un paradox, din nou: căci viața lui Thomas Mann pare să fi fost împărțită cu precizie chirurgicală între cele patru ore de scris de dimineață și lungile plimbări de după-amiază, cele în care-și întâlnea familia. Căci Mann era un om care trăia singur: avea biroul lui (în care n-avea voie nimeni să intre), dormitorul lui și baia lui privată. Își întâlnea familia în timpul meselor și, uneori, forțat de împrejurări – când trebuie să fugă împreună, mai întâi în Elveția, apoi în Anglia, apoi în America.

Cartea lui Toibin construiește magistral familia Mann – cadrul doar aparent formal în care se ascunde scriitorul, în fapt, victimele colaterale ale straniului său mod de a fugi de sine însuși. Căci copiii familiei Mann sunt cei care nu reușesc să se încadreze în viața atât de atent construită pe care „magicianul” ar vrea să le-o impună. Par să fie într-o permanentă competiție pentru atenția tatălui; fetele își găsesc parteneri celebri, scriitori, mult mai în vârstă decât ele; Klaus și Erica șochează societatea muncheneză de după război prin bisexualitatea lor declarată; și toți încearcă să devină celebri (scriitori, actori, jurnaliști sau muzicieni, par să fie mereu în competiție între ei și cu tatăl lor). Niciunul nu reușește. Iar primul născut, Karl, după un deceniu de luptă cu drogurile, ajunge să se sinucidă. Tatăl nu-și întrerupe turneul european pentru a se duce la înmormântare. Simte că n-ar avea niciun rost.

Cred că despre asta e cartea lui Toibin. Despre singurătatea artistului care folosește viața ca pe o scenă; și care — unele dintre cele mai frumoase pagini ale cărții sunt despre asta — se folosește de toți ceilalți din jurul său pentru a afla mai multe despre sufletul uman. Soția iubită, copiii care cresc sub ochii lui sunt surse de observație la care se raportează cu o mare capacitate de înțelegere dar fără nicio urmă de empatie. Cititorul rămâne astfel cu tot felul de întrebări privitoare la motivațiile și resorturile ascunse ale acestui personaj. Mann, necunoscutul, e ceea ce-mi vine mie să exclam, închizând cartea.

Și încă ceva. Deși îți vine mereu să te duci și să recitești Muntele vrăjit, sau Doctor Faustus, sau Moarte la Veneția, nu vei ști mai multe despre niciuna dintre ele după ce citești această biografie ficțională. Personajul ei este un om care scrie fără încetare; dar de ce scrie, de ce scrie așa, cum îi vin ideile, în ce fel evoluează ele de la Casa Buddenbrock la Doctor Faustus nu face obiectul reconstrucției ficționale a lui Toibin. Așa că, până la urmă, e vorba despre un roman a cărei principală calitate e că te pune pe gânduri. Și asta nu e puțin lucru. Chiar dacă ai fi sperat la mai mult.

One thought on “Necunoscutul

  1. Aveți o modalitate specifică a împărtășirii lecturilor , după mine, neîntrecută: o blândă și calmă ademenire într-un limbaj surprinzător de elegant prin naturalețe și simplitatea lui, ce atinge rafinamentul profunzimii înțelegerii dar și a empatiei. Astfel, atrageți în mod firesc, prețuirea și afecțiunea tuturor. La mulți ani cu sănătate și spor!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s