O Biblie-bibliotecă

Dana Jalobeanu

Anthony Grafton, Megan Williams, Christianity and the Transformation of the Book: Origen, Eusebius and the Library of Caesarea, Harvard University Press, 2006

Undeva în secolul al treilea al erei noastre, în Alexandria, a început un mare proiect de colectare, editare și traducere a unor manuscrise; un proiect care punea la lucru tehnicile filologiei grecești, ceva din rigoarea școlilor de filosofie, tehnici vechi și noi de transcriere și copiere, noi materiale de lucru, și metode de colaborare. Cel care a pus în mișcare acest proiect e un  e un personaj greu de caracterizat: filosof și filolog imersat în cultura greacă, dar interesat în folosirea acesteia ca instrument pentru a înțelege și traduce adevărul aflat în afara spațiului cultural grecesc sau roman; pedagog și îndrumător spiritual, erudit, dar și polemist pasionat; căutător de manuscrise dar, poate, mai ales și înainte de toate, întemeietor de biblioteci. Căci asta s-a născut la capătul proiectului de care vorbeam. Hexapla: o biblie-bibliotecă.

Astăzi, când ne gândim la scrierile oricărui autor, obiectul pe care-l avem în minte este cartea. Iar Biblia este cartea prin excelență. Dar cartea este un obiect relativ nou. Marile scrieri au circulat pe altfel de suporturi materiale. Suluri de papirus, pergament, codexuri de dimensiuni mari (coli de pergament cusute să stea împreună și plasate între două coperți).

„Imaginați-vă un cufăr imens încărcat cu patruzeci de codexuri. La începutul fiecărui volum se găsesc șase sau mai multe coloane, în paralel. Pe prima coloană din stânga e un text ebraic; urmează o coloană ce conține transliterarea grecească a textului ebraic; apoi versiunile grecești cunoscute sub numele de Aquila, Symmachus, Septuaginta și Teodotion, în această ordine.” (88)

Așa arăta, probabil, Hexapla: prima biblie poliglotă, prima biblie adnotată, realizată după standardele de erudiție ale culturii greco-romane. Autorul ei, Origen din Alexandria e o figură legendară a tradiției creștine; dar și una pe care ne e greu să o situăm. Cartea lui Grafton și Williams ne propune un context nou și neașteptat în care să ne gândim la Origen și la proiectele sale: pornind de la suportul material, de la modul de asamblare și realizare a cărții ca obiect, începând cu materialele pe care este scrisă, continuând cu modul în care este scrisă, legată și depozitată.

Din această perspectivă, Origen e un mediator și un inovator. Cineva capabil să înțeleagă și să medieze între două culturi: cea greacă, și cea ebraică; dar și să pună la lucru instrumentele filologiei, tehnicile hermeneutice ale filosofiei pe texte din altă tradiție, pe texte pe care acestea nu fuseseră niciodată încercate, manuscrisele Vechiului Testament. În Hexapla, Origen pune împreună versiuni ale Vechiului Testament într-un mod radical nou și inovator, și asta începând de la suportul de scriere. Este unul dintre primii autori antici care pariază pe noul suport de scriere, pergamentul, abandonând sulul de papirus. Și exploatează posibilitățile tehnice ale pergamentului, inovând punerea în pagină pe coloane și tabelarea comparativă. Gândiți-vă că pe fiecare coală de pergament lucrau cel puțin 2-3 copiști: cel care știa (foarte bine) ebraică, cu cel care putea translitera textul în greacă, cu cel care copia traducerile grecești (foarte diferite între ele). Venea apoi cel care compara versiunile și punea pe margine semne sau note, indicând diferențele dintre versiuni.

Dar care era scopul acestui obiect, atât de remarcabil, atât de greu de produs, atât de scump? La ce folosea el, într-o lume în care culturile greacă și ebraică se îndepărtau tot mai tare? În care erau tot mai puțini cei care puteau citi primele două coloane ale textului? Discipolii lui Origen și urmașii săi din secolul IV i-au preluat tehnicile și metodele de lucru și au continuat să copieze cel puțin bucăți din Hexapla. Evident, manuscrisul original s-a pierdut; iar copiile târzii nu mai conțineau decât 5 dintre cele 6 coloane, toate cu litere grecești. Mai avem doar două fragmente care ne oferă ceva din original: un palimpsest din secolul al VIII-lea și unul, ceva mai lung, din secolul al IX-lea. Ambele conțin fragmente din Psalmi. Pe coloane, însă doar în greacă.

Marele proiect al bibliei-bibliotecă i-a impresionat pe contemporani. În același timp, însă, i-a și depășit și i-a lăsat în urmă. Grafton și Williams sugerează că abia mult mai târziu învățații Renașterii au redescoperit câteva dintre tehnicile lui Origen și au început să îl admire și să îl aprecieze pentru minunata sa ispravă. Care a rămas, cumva, misterioasă pentru contemporani și urmașii imediați.

Poate cu o singură excepție. Cartea lui Grafton și Williams construiește impecabil portretul unui discipol care înțelege să pună la treabă metodele maestrului pentru a construi, mai departe, biblioteca ideală la care acesta visa. Nu la Alexandria, ci în Cesarea Palestinei, unde Origen este exilat în a doua parte a vieții, și unde și rămâne Hexapla, în grija unor discipoli ca Pamfil și Eusebiu, cei care preiau și duc mai departe proiectul, întemeind cea mai mare bibliotecă creștină a antichității. Eusebiu, în special, spun Grafton și Williams:

„[…] a citit Hexapla eșa cum Origen a intenționat ca aceasta să fie citită, ca pe un tezaur de material exegetic, uneori problematic, și nu ca pe un efort de a propune un text stabil și perfect al bibliei.” (170)

Și Eusebiu din Cesarea a continuat proiectul lui Origen. Grafton și Williams demonstrează convingător cu istoriile și cronologiile construite de Eusebius (care scrie o istorie a bisericii creștine, dar și o istorie a lumii, de la începuturi) reprezintă același tip de produs filologic și filosofic specializat, inovator și erudit, născut din tradiția Hexapla.

În biblioteca de la Cesarea, Eusebiu construiește, pe urmele lui Origen, un adevărat institut de cercetare; ceva ce este în același timp „arhivă, bibliotecă și scriptorium. Înzestrată cu scribi și copiști specializați capabili să lucreze împreună” și care, sub conducerea episcopului, ajung să poată produce o mare parte din „piața de carte” a comunității creștine.

Cartea lui Grafton și Williams adaugă istoriei pe care, poate, o știați, o dimensiune la care probabil că nu v-ați gândit. Dimensiunea materială a cărții ca obiect. Îndemnându-ne să încercăm să ne imaginăm cum a fost acel obiect produs (câte vaci trebuie omorâte pentru a obține pergamentul pentru cele 400 de coli ale unui codex? Veți rămâne surprinși), cum s-a lucrat la producerea lui, cum era citit și cum circula în lumea antică. Toate aceste detalii dau cu siguranță o cu totul altă interpretare poveștilor pe care le știam. Cum este faimoasa imagine a unui Origen exilat care pleacă la Cesarea cu Hexapla în desagă….