Despre excelență: o reacție la cald

Mihai Maci

Mai întâi, excelența, așa cum o înțelegem noi, mi se pare a fi ușor de definit: e vorba de normativizarea performanței. Dacă în trecut performanța era un lucru deosebit (fiind, adesea, apanajul zeilor), acum ea a devenit un soi de (meta)industrie care e ținută a funcționa după aceleași criterii ca orice industrie: crearea unei baze materiale mai bune, investiții mai mari, muncă mai bine organizată, specializarea producției, concurență la vârf etc.

Când vorbim de ”școli de excelență” (indiferent de nivelul lor), la asta ne referim: o producție ”de înaltă calitate” realizată într-o ”fermă de creiere” anume antrenate pentru acest lucru. Poate sună puțin cinic ceea ce spun, dar vaga mea banuială e aceea că excelența, astăzi, în ciuda posibilelor ei etimologii și rădăcini istorice, se cam suprapune cu eficiența. Adică vizează faptul de a produce (într-o anumită sferă de activitate) mai mult, mai bine și mai economic (reducând costurile și maximizând beneficiile).

Pentru a realiza acest lucru, planificatorii acestei producții (căci da, chiar și în cele mai fantaste ”institute de studii avansate”, e vorba, până la urmă, despre o producție în întregime planificată și integrată într-un complex economic – de ”dezvoltare”, ”creștere a indicatorilor de…” etc.) au înțeles – în timp – un lucrui banal: organizarea strictă a activităților (în logica lui Descartes și cu etica lui Kant!) funcționează doar până la un punct. Ca să poți trece la nivelul următor e nevoie de tolerarea unor mici oaze de haos/inactivitate în diverse zone ale lanțului productiv. Când acesta intră în blocaj sau se epuizează de uzură, dinspre aceste oaze poate porni scânteia care redemareaza funcționarea mecanismului la capacitate maximă. Aceste spații (doar aparent) sustrase logicii agresive a productivității sunt Castaliile de care suntem noi fascinați. Nu-știu-ce centru de studii avansate care se ocupă de literatura mayașă pare a nu avea nici o incidență decisivă asupra dezvoltării device-urilor electronice de acum. Dar dacă ăia descoperă un alt tip de matematici antice? Scrierea într-o altă bază de numerație? Sau – pur și simplu – ca-n afacerea faimosului calendar apocaliptic, inundă presa cu o poveste care-i va pune pe iluminații din diverse părți ale lumii să creeze aplicații menite a stabili date, situații, circumstanțe? Din toate acestea se poate naște ceva concret, util și vandabil, care n-ar putea fi obținut (cel puțin nu cu aceleași costuri) pe calea clasică a organizării activității în industria respectivă.

Pe scurt, mie mi se pare că ”excelența”, așa cum o înțelegem noi, se așează într-o familie de termeni din care mai fac parte eficiența și performața. Și că adevăratul criteriu al tuturor acestora e succesul de piață al inovației produse. Succes perfect cuantificabil (între altele, în fonduri care se reinvestesc pentru ”susținerea excelenței”).

Evident, problema e cum o înțelegeau oamenii altui timp, cei pentru care ea trimitea la lumina pe care o iradia o existență împlinită. Dar mai suntem noi – oameni fracturați, într-o lume excentrată – capabili să înțelegem acest mod de a fi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s