Insula lui Robinson

Când a apărut, în 1719, romanul nu fusese încă inventat. Am putea spune, probabil, că Robinson Crusoe a contribuit substanțial la definirea acestui gen literar nou, care ne este, azi, atât de familiar.

A apărut anonim și a avut un succes imediat; patru ediții până la sfârșitul anului. Autorul, Daniel Defoe, ziarist, pamfletar, un om cu convingeri puternice (atât politice cât și religioase) nu era la prima lovitură de presă. Dar Robinson Crusoe i-a depășit până și lui așteptările. S-a transformat într-unul din acele mituri moderne care sunt atât de greu de explicat.

Ce au unele povești, și unele personaje, de toată lumea a auzit de ele? Chiar și cei care n-au citit cartea (și n-au văzut filmul)? Ce ne spun, unele după atâtea secole, de ajungem să ne identificăm cu ele? N-ați fost niciodată puțin în pielea lui Robinson Crusoe? Sau Don Quijote? Sau Gulliver?

Robinson Crusoe nu e prima poveste a unui marinar naufragiat pe o insulă pustie. În secolele XVII-XVIII exista aproape o inflație de astfel de povești. Relatările de călătorie le dedică spații ample. Într-o lume care descoperea navigația, relatările supraviețuirilor remarcabile combinau nevoia de poveste și literatura de self-help. În definitiv nu știai dacă nu vei ajunge la un moment dat într-o astfel de situație. Dar niciuna din aceste relatări nu a avut vreodată succesul lui Robinson Crusoe? Oare de ce?

Dacă prima parte a secolului al XVIII-lea a citit Robinson Crusoe în cheia literaturii de călătorie, a doua parte a secolului al XVIII-lea a schimbat cheia de lectură, recomandând cartea pedagogilor. Romanul lui Defoe a devenit literatură de formare; ghidaj moral. Enciclopediștii și revoluționarii au iubit-o; și a rămas o mare favorită și în secolul al XIX-lea, în școală și în afara ei. Secolul al XIX-lea este și cel în care apar nenumărate versiuni ale poveștii lui Robinson, cu sau fără comoară (ca la Stevenson).

Secolul XX, mai atent la nuanțe, a început să citească cu alți ochi. Grilele de lectură s-au multiplicat. Robinson Crusoe a rămas în bibliogafia obligatorie, dar motivele pentru care se află așezat acolo diferă radical. Unii văd în Robinson un promotor al capitalismului, sau al teoriei dreptului natural (varianta Locke), al individualismului modern sau al capitalismului. Alții, dimpotrivă, ne atrag atenția asupra agedei puritan-dizidente a lui Defoe, respectiv asupra ideilor foarte speciale pe care le are Robinson cu privire la providența divină și relația omului cu Dumnezeu. În sfârșit, sunt cei care văd în Insula lui Robinson o utopie; una dintre marile utopii ale modernității europene.

Cum mai citim azi, Robinson Crusoe? Iată ce vom încerca să aflăm vineri, 4 septembrie, într-o nouă ediție a Cafenelei filosofice online. Un dialog cu Sorana Corneanu, Dana Jalobeanu și Grigore Vida la care sperăm să participe cât mai mulți dintre prietenii proiectului nostru „Filosofie la căderea întunericului”.

Pe zoom și în direct pe canalul de youtube al Cafenelei filosofice. Pentru linkul de zoom email la dana.jalobeanu@gmail.com.

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s